Pe contul personal de Instagram, vedeta Prima TV și-a surprins fanii cu o serie de fotografii însoțite de un mesaj emoționant, cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale, Eva.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
„Acum 23 de ani și 9 luni… a început o altă viață pentru mine. Viața în care a apărut Eva, apoi, la 4 ani distanță, Petru. Aseară, la 12 noaptea, am avut un moment al nostru, tandru, complice, doar noi două. Exact ca atunci când încă era în burta mea, cu tot cu cordon ombilical. Pare că s-a desprins de tot acel cordon, încă de la naștere, apoi de fiecare dată în care s-a dorit curajoasă, independentă.
Însă legătura noastră rămâne, e acolo, pentru totdeauna. Las aici aceste rânduri despre aniversarea Evei de 23 de ani, știu că sunt mulți dintre voi care o știu de când s-a născut, apoi cei care au cunoscut-o pe parcurs și o pot felicita, căci cei ce o iubesc sună întruna de aseară, imediat după 12 noaptea. La mulți ani, fetița mea iubită!” , a fost mesajul pe care Andreea Berecleanu i l-a transmis fiicei sale.
„Este ce mi-am dorit și s-a întâmplat să fie așa”
Eva și Petru sunt copiii Andreei Berecleanu din primul său mariaj, cu Andrei Zaharescu. Timp de 15 ani, au fost unul dintre cele mai admirate cupluri de vedete, prezentând împreună știrile pentru o lungă perioadă. După ce povestea lor de dragoste s-a încheiat, fiecare a ales un alt drum. În prezent, Andrei Zaharescu locuiește în Africa de Sud alături de actuala sa soție și copilul lor.
Andreea Berecleanu s-a căsătorit cu medicul Constantin Stan, iar relația acestuia cu copiii prezentatoarei este una foarte apropiată.
Acum câțiva ani, copiii Andreei Berecleanu au plecat din România și s-au dus să studieze în Londra. „Copiii au fost alături de noi, nu în vacanțe, dar ne-au fost alături peste vară. Ei locuiesc la Londra, unde studiază, Eva de mai mulți ani, vreo 6, Petru, de anul trecut, are deja un an acolo. Sunt bine și ei, locuiesc împreună. Este ce mi-am dorit și s-a întâmplat să fie așa. Este convenabil și pentru ei, deși poate n-ar părea, pentru că Eva are 22 de ani, Petru – 18. Cu toate astea, și-au făcut rutina lor.
Programele de școală sunt diferite, se întâlnesc seara. Fac activități împreună, au prieteni comuni. Eu sunt foarte bucuroasă că, peste ani, vor avea aceste amintiri care vor rămâne în sufletul lor și vor conta foarte mult”, a declarat Andreea Berecleanu pentru unica.ro.
Sursa foto: Instagram
Citește și: