Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Andreea Esca, moment emoționant după 30 de ani: față în față cu omul care a angajat-o. „Tare îmi era frică!”

de Adriana Diură,

Pentru Andreea Esca, lansarea volumului „Cuvântul care zidește”, semnat de Vartan Arachelian, a fost o întoarcere directă la începuturile carierei. Vedeta Pro TV s-a regăsit față în față cu omul care a angajat-o acum 30 de ani la SOTI — un moment încărcat de emoție și nostalgie, trăit cu aceeași intensitate ca în primele zile de televiziune

La Gaudeamus, lângă oamenii care i-au marcat drumul

Andreea Esca a povestit public că participarea la lansarea volumului „Cuvântul care zidește” a avut pentru ea o încărcătură specială. Evenimentul a fost găzduit la Gaudeamus, iar autoarea știrilor Pro TV a fost invitată să ia cuvântul chiar de către Vartan Arachelian, jurnalistul și scriitorul care i-a oferit prima șansă în televiziune, în perioada SOTI.

Alături de ea s-a aflat poeta Ana Blandiana, pe care Esca o admiră profund, momentul transformându-se într-o recunoaștere simbolică a unui drum început în urmă cu aproape 30 de ani.

În aceeași zi, prezentatoarea a participat și la lansarea unei cărți pentru copii semnată de fosta colegă Narcisa Nicoleta, împreună cu actorul Marius Manole, pe care Esca îl numește prieten apropiat.

„A fost o zi a amintirilor atât de frumoase ale începutului meu profesional. La prânz am participat la lansarea cărții “Cuvântul care zidește”, al domnului Vartan Arachelian, jurnalistul și scriitorul care era directorul televiziunii SOTI, atunci când am ajuns eu acolo.

Cu dânsul a fost interviul meu pentru angajare… Tare îmi era frică! Mereu m-a intimidat personalitatea domniei sale, așa că ieri am fost foarte mândră că s-a gândit să mă invite să iau cuvântul, la Gaudeamus. (…)

Iar seara s-a încheiat în compania colegilor din ProTV-ul anilor ’95… Ce bucurie că ne-am simțit ca și cum nu a trecut o viață peste noi! Când se formează echipe pe baze bune, nu se destramă niciodată”, mărturisește prezentatoarea.

30 de ani la Știrile Pro TV – un discurs simbolic

Pe 1 Decembrie 2025, Pro TV a împlinit 30 de ani. În deschiderea jurnalului de pe 1 decembrie, jurnalista a avut un discurs emoționant.

Andreea Esca și-a amintit cu emoție de prima sa apariție în casele românilor, pe 1 decembrie 1995, și a mulțumit pentru încrederea acordată de-a lungul anilor.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 15

„Bună seara, România. Bună seara, București. Sunt Andreea Esca. Pro TV vă salută. 30 de ani. La început eram tineri și atât de siguri că o să se schimbe totul repede în bine. Ne-am trezit însă buimaci într-o lume nouă ca un copil care învață să meargă.

Au fost ani grei pentru România. Cu sărăcie și derută, bătai de stradă și falimente, reușite, eșecuri, iluzii spulberate și vise împlinite. Unii ați rămas aici sperând într-o țară nouă și mai bună într-un stat modern și prietenos. Ați făcut rate la casă și la mașină și ați învățat cu muncă și pasiune ce înseamnă capitalismul.

Alții ați plecat departe să vă împliniți destinul. Ați strâns din dinți, ați plâns uneori, ați trimis bani acasă și ați crescut România. Om cu om, dor cu dor, poveste cu poveste, mai ușor sau mai lent, ne-am schimbat cu toții. Putem să spunem ce credem! Fără să ne temem! Putem să îndrăznim, nu doar să visăm!

Construim și multe ne ies bine, orașele se schimbă, România se dezvoltă și nu mai vrea să dea înapoi. Pe 1 Decembrie 1995 m-ați primit pentru prima dată în casele dumneavoastră. De trei decenii ne privim în ochi și cu fiecare știre cu fiecare întâmplare frumoasă sau tristă, trăim împreună povestea acestei țări. Pentru mine este o mare onoare că am făcut împreună acest drum, pentru care vă mulțumesc”, a spus Andreea Esca.

Viața personală și echilibrul din spatele camerei

La doar 23 de ani, Andreea Esca, mama Alexiei Eram și a lui Aris Melkior, se afla deja la pupitrul Știrilor PRO TV, aducând telespectatorilor cele mai importante informații ale serii.

Andreea Esca face parte din echipa trustului de pe Pache Protopopescu încă de la lansarea acestuia pe piața românească, în 1995.

Andreea Esca și Alexandre Eram formează unul dintre cele mai longevive și solide cupluri din showbizul românesc. Cei doi s-au căsătorit în 2000 și au construit împreună o familie armonioasă.

Andreei Esca îi plac călătoriile

Andreea Esca (52 de ani) continuă să fie pasionată de călătorii, planificând pe parcursul anului mai multe escapade, fie alături de copii, fie împreună cu soțul sau cu prietenele apropiate. Prezentatoarea știrilor de la Pro TV a dezvăluit, într-un interviu pentru Revista VIVA!, cum decurge, de fapt, planificarea vacanțelor sale.

Prezentatoarea mărturisește că spontaneitatea este o trăsătură definitorie în ceea ce privește timpul liber. Adesea, decizia de a pleca într-o călătorie vine pe neașteptate, chiar și în timpul prezentării știrilor.

„Cred că absolut toate lucrurile pe care le fac sunt spontane. Dacă plec într-o vacanță, într-un weekend, pur și simplu mă gândesc astăzi. Mi se întâmplă asta de fiecare dată de 1 mai, în ultimii ani. Înainte mergeam de fiecare dată de 1 mai la mare, acum tot zic că nu mai merg, că sunt diverse lucruri de făcut.

După aia spun o știre despre cum se distrează lumea la mare și îmi dau seama că vreau și eu la mare. Practic, mă conving eu pe mine în timpul jurnalului că ar trebui să plec la mare, mă duc acasă și plec la mare”, a povestit vedeta.

Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Chefi la cuțite
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te