Andreea Esca și soțul ei au luat împreună deciziile legate de copii
Andreea Esca a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Revista VIVA! despre cum reușește să mențină echilibrul în familie alături de soțul său, omul de afaceri Alexandre Eram. Cu o căsnicie solidă care durează de peste 20 de ani, cei doi formează un cuplu admirat în showbiz-ul românesc – și o echipă sudată în rolul de părinți.
Vedeta Pro TV susține că secretul unei educații bune pentru copii stă în coerența și unitatea părinților atunci când vine vorba de decizii importante.
„Cred că amândoi am vorbit și am fost pe aceeași lungime de undă. E și ăsta un lucru important – să fie părinții uniți atunci când iau niște decizii referitor la copii. Altfel, știm foarte bine, copiii sunt niște șantajiști. Toți suntem, așa ne naștem. Cred că e important să îi ținem între niște limite clare dacă vrem să aibă un parcurs bun în viață”, a declarat Andreea Esca.
Împreună, cei doi au crescut doi copii – Alexia Margot (24 de ani) și Aris (21 de ani) – care au demonstrat că au fost educați cu responsabilitate și implicare. Cei doi frați au cucerit publicul și în cadrul emisiunii „Asia Express”, unde au format o echipă unită și autentică.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Andreea Esca crede în reguli stricte pentru copii
Știrista le recomandă părinților de adolescenți să nu se teamă să impună reguli stricte, chiar dacă acest lucru îi face mai puțin populari în ochii copiilor.
„Să impună limite, să se țină de reguli. Chiar dacă pare că sunt niște părinți deloc cool, mai târziu o să-și dea seama că au făcut foarte bine”, a adăugat Esca.
În finalul interviului, Andreea Esca a povestit și un moment inedit trăit în cariera sa de jurnalist, când a „înghețat la propriu și la figurat” în timpul unei transmisiuni live din Finlanda.
„Da, sigur că da. A fost un moment în care am înghețat la propriu și la figurat. Aveam o transmisiune în direct din Finlanda și era extrem de frig, erau extrem de mulți oameni. Aveam super multe emoții. Erau mulți oameni stânga, dreapta, fiecare vorbea altă limbă, pentru că era locul de unde făceau toți reporterii live-urile. Era foarte, foarte frig și încercam să nu îmi clănțăne dinții în gură, să se vadă la televizor”, a încheiat vedeta Pro TV.
Sursa foto: Instagram
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului, din 1998. Abonează-te acum: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: