Asia Express – 4 noiembrie 2025 – Irina Fodor le-a făcut o surpriză concurenților
Dan Alexa și Gabi Tamaș, alături de Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, au început în forță ziua următoare, pregătiți pentru jocul de amuletă. După cursa solo din ediția precedentă, Olga Bacari a resimțit epuizarea fizică și psihică, motiv pentru care a apelat la ajutorul medicilor înainte de plecare.
Așa cum telespectatorii s-au obișnuit, ediția a fost plină de tensiune, probe solicitante și replici acide. Cele patru echipe rămase în competiție au scos la iveală toate strategiile posibile pentru a se apropia de marea finală din Coreea de Sud.
Pentru că au ajuns primii la Irina Fodor, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion au obținut dreptul de a participa la jocul pentru amuletă din ediția 35. Pe urmele lor au sosit Gabi Tamaș și Dan Alexa, cele două echipe concurând pentru premiul de 1.000 de euro și cartonașe cu eroi.
Probele au fost dificile, în special pentru Alexandru Ion, care s-a „blocat” la o misiune aparent imposibilă: să folosească o pălărie cu panglică pentru a dărâma două bețe sprijinite pe suporturi. După finalizarea acestei etape, concurenții au trecut la o probă de logică – rezolvarea unor ecuații pentru a obține cercuri pe care trebuiau să le arunce pe coarnele unui taur fals.
„Facem tot ce e de făcut să-i batem pe prietenii noștri fotbaliști!”, a declarat Alexandru Ion înainte de începerea confruntării.
Deși Alexa și Tamaș au avut dificultăți la început, în final ei au reușit să arunce toate cele patru cercuri, în timp ce adversarii lor au pierdut la o diferență de două. Alexandru Ion a recunoscut înfrângerea cu fair-play: „Au câștigat pe merit, au jucat bine acolo. Ce poți să comentezi? Ce să faci? Sunt mai buni decât am anticipat de acasă!”

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
În urma victoriei, echipa formată din Dan Alexa și Gabi Tamaș a avut ocazia să stabilească ordinea de plecare în cursă pentru celelalte perechi.
Startul cursei a venit cu noi provocări. Autostopul s-a dovedit din nou un obstacol, iar misiunile au fost dintre cele mai neașteptate: echipele au trebuit să găsească o persoană într-o gară din Coreea de Sud care să recite o frază în limba română, apoi să cumpere pungi cu kaki.
Următoarea misiune le-a testat limitele – concurenții au fost puși să lucreze într-o fabrică de procesare a fructului, înainte de a livra o cutie de kaki unei familii dintr-un sat local.
Tensiunile nu au întârziat să apară. Alexandru Ion s-a enervat vizibil din cauza exigenței arbitrilor, iar răbdarea echipelor a fost pusă la încercare. Tot în această ediție, concurenții au fost provocați să joace celebrul joc coreean Ddakji. După ce au reușit să învingă un localnic, au pornit în căutarea cufărelor ascunse.
După o zi extenuantă, echipele – Dan Alexa și Gabi Tamaș, Olga Barcari și Karmen Simionescu, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, Joseph și Anda Adam – au primit vestea că trebuie să își caute singuri cazare.
Eforturile de a găsi un loc de odihnă păreau zadarnice, până când Irina Fodor le-a transmis un mesaj salvator: toți urmau să doarmă la hotel.
Sursă foto: Antena 1
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.