Fanii serialelor latino-americane de la Netflix, în care acțiunea se împletește cu iubirea și accentele thriller, au ocazia să urmărească, din 20 aprilie, o nouă producție, care îi va duce cu gândul la “Dorință întunecată” sau “Cine a ucis-o pe Sara?”. Serialul se numește “Bănuiala inimii” (în original “Pálpito”), are 14 episoade și o distribuție bine aleasă.
Deși inițial a fost anunțată ca protagonistă mexicanca Ana Brenda Contreras, producătorii i-au oferit în cele din urmă rolul principal actriței columbiene Ana Lucía Domínguez (care a jucat, printre altele, în “Cine a ucis-o pe Sara?”, “Jurământul” și “Señora Acero”.
De altfel, pentru serialul “Bănuiala inimii” de la Netflix, Ana a refuzat să joace în sezonul al doilea din “Jurământul”, difuzat de postul american Telemundo anul acesta.
Cele două proiecte se suprapuneau, așa că Ana Brenda Contreras a ales, după cum a declarat, să joace în serialul despre care a crezut că va avea “mai mult succes”. Conform diezminutos.es, actrița mexicană nu a mai putut face parte din proiect din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Filmările, care ar fi trebuit să înceapă în primăvara lui 2021, au fost amânate, iar la momentul începerii lor propriu-zise actrița nu a mai putut onora contractul cu cei de la Netflix.
Alături de Ana Lucía Domínguez, în “Bănuiala inimii” mai joacă Michel Brown (Franco Reyes Guerrero din “Jurământul”), Sebastián Martínez (“Rosario Tijeras”, “La bella y las bestias”), Camilo Amores (“Narcos”), Margarita Muñoz (“Lasă-mă să zbor”, “Moștenitorii”), Miguel González (“Dulce Amor”, “Enfermeras”) și Diana Wiswell (“The Queen of Flow”).
Care e povestea „Bănuiala inimii”
Scenariul și povestea originală ale producției “Bănuiala inimii” îi aparțin scriitorului venezuelean Leonardo Padrón, care și-a pus amprenta și asupra unor telenovele cu priză la public precum “Rubi” (varianta din 2020), “Amar a muerte” sau “Contra viento y marea”.
Padrón a povestit celor de la publicația eldiario.com că a fost fericit să scrie scenariul “acestei povești de iubire cu accente thriller”.
“Cu acest proiect mi-am dorit să tratez o temă generală, care ar putea să se întâmple în orice colț al lumii. O să vină și momentul când o să vorbesc despre problemele din țara mea, despre criza venezueleană, cu toată dimensiunea pe care o merită”, a povestit el.
În centrul poveștii din “Bănuiala inimii” se află Camila (Ana Lucía Domínguez), o femeie care are probleme cardiace, iar soțul ei, Zacarías (Sebastian Martínez), un bărbat bogat, ar face orice pentru sănătatea ei.
După transplantul de inimă care îi salvează viața, Camila îl întâlnește pe Simón (Michel Brown), un bărbat marcat de o tragedie. Acesta își caută soția dispărută, pe Veronica (Margarita Muñoz), care a fost victima unui accident de mașină.
Dorind să afle numele persoanei care i-a „donat” inima, Camila începe să se certe tot mai des cu Zacarias, care îi ascunde adevărul. Tensiunile de acasă o fac pe aceasta să se apropie de Simón.
Cei doi se îndrăgostesc, însă vor fi bulversați de momentul în care vor afla că Veronica a fost ucisă pentru a i se preleva organele și că inima ei a ajuns la Camila.
Michel și Margarita, împreună și pe platouri, și acasă
Actorul argentinian Michel Brown are ocazia să joace în acest serial alături de soția sa, actrița columbiană Margarita Muñoz, alături de care a sărbătorit în februarie 9 ani de căsnicie.
“Pentru prima oară, după mai mult timp, împărțim același platou. Jucăm într-un serial incredibil care vorbește despre traficul de organe. În această producție suntem, la fel ca în viața reală, soț și soție. Suntem fericiți să filmăm împreună”, a declarat Michel, citat de peopleenespanol.com.
Actorul a recunoscut că el și Margarita au profitat de chimia pe care o au în cuplu pentru a oferi cât mai multă credibilitate personajelor lor:
“Am ales sa profităm de relația pe care o avem, care merge bine, ca să dăm viață acestor două personaje. E clar că ele au caracteristici diferite, dar am reușit să ne regăsim ca și cuplu chiar și pe platoul de filmare și a fost un experiment foarte interesant”.
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Las Fierbinţi
12
Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
21:30
MasterChef
23:30
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:00
De-a şoarecele şi pisica
15
02:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
05:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
12:00
Observator
Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
14:00
Poveşti de familie
AP
Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
15:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
17:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
18:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
Adela
AP
Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
21:45
Adela
AP
Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
23:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
23:30
Omul-lup
15
Larry se întoarce la casa părintească pentru a se împăca cu tatăl său. Aici se îndrăgosteşte de Gwen, patroana unui magazin de antichităţi, căreia îi face cadou...
01:30
Status Update
AP
Viaţa adolescentului Kyle Moore este dată peste cap de divorţul părinţilor lui. Aflat acum într-un oraş şi un liceu noi, Kyle se străduieşte să se adapteze. Într-o...
03:30
Surorile
Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
05:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
08:00
Dimineaţa cu noi
AP
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Teo Show
AP
Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
17:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Mă numesc Züleyha
AP
"Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
22:30
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
00:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:00
Mă numesc Züleyha
"Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
03:45
Pastila de râs
AP
Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
04:15
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
05:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
06:30
Teleshopping
Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
06:45
Pastila de râs
AP
Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...