Homepage  / Vedete româneşti

Cabral, autocaracterizare cu umor fin: „135 de kile de dulceață, în viu”. EXCLUSIV

Cabral, autocaracterizare cu umor fin: „135 de kile de dulceață, în viu”. EXCLUSIV
9

de Cătălina Matei,

După o pauză de TV de câteva luni,  binemeritată și neașteptată pentru telespectatori, Cabral Ibacka a revenit la Pro TV cu un nou sezon al emisiunii „Ce spun românii”. Și cu aceeași poftă de râs, căci umorul face parte din prezentatorul TV în aproape orice ipostază, chiar și atunci când trebuie să-și facă o autocaracterizare.

În toamna anului trecut, după ce a revenit în țară de la filmările pentru show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, care au avut loc în Republica Domincană, Cabral a luat prin surprindere pe toatălumea când a anunțat că ia o pauză de pe micul ecran. Astfel, în locul formatului „Ce spun românii”, în grila Pro TV a intrat emisiunea „Batem palma?”, prezentată de Cosmin Seleși.

Cum a și-a petrecut Cabral concediul prelungit și ce a redescoperit la el în această perioadă? „E tentant acum să spun chestii interesante, să vorbesc despre profunzimi metafizice și de epifanii d-alea nebune. Dar… am descoperit că am mai multă răbdare decât mă așteptam. Și am descoperit că mă pot trezi dimineața devreme ca s-o duc pe Namiko la grădiniță”, ne-a dezvăluit prezentatorul TV.

Dincolo de proiectele sale care nu au legătură cu televiziunea, Cabral a petrecut mult timp alături de copii săi și ai Andreei Ibacka, Namiko (4 ani) și Tiago (1 an și jumătate). „Îmi dau voie să fiu prost și fac împreună cu piticii… orice tâmpenie care ne trece prin cap. Spre disperarea adulților din familie”, spune amuzat Cabral.

cabral-namiko-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Fost luptător de kickboxing, pasionat de motociclism, Cabral știe foarte bine ce înseamnă cuvântul „greutate”. De altfel, și soția lui, Andreea Ibacka, ne-a povestit despre el că este „greu de pensionat”, apropo de retragera lui de TV. Prin urmare, l-am provocat pe prezentatorului emisiunii „Ce spun românii” să ne devăluie în ce alte trei situații se regăsește în cuvântul „greu”. Iată și exemplele sale:

Greu de făcut să tacă, ceea ce nu e o chestie neapărat bună.
Greu de dat la o parte, că-s 135 de kile de dulceață, în viu.
Greu de ridicat de la masă. Că voinicului îi place cu ceafa de porc…
”.

Dincolo de umorul său contagios, Cabral ne-a dezvăluit și care sunt lucrurile pe care le face cu ușurință: „Comunic cu oamenii. Asta-mi iese, asta știu, asta simt. Cumva, dacă ar fi să avem cu toții superputeri, asta ar fi superputerea mea”.

cabral-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Cabral, uimit de mesajele din partea telespectatorilor

După anunțul surprinzător pe care l-a făcut la sfârșitul anului trecut, Cabral a revenit din 6 martie în platoul emisiunii „Ce spun românii”, cu un nou sezon la Pro TV. Iar amfitrionul show-ului a fost impresionat de mesajele pe care le-a primit din partea celor care au dus dorul formatului.

„Cererea publicului a fost, sincer îți spun, incredibil de puternică și de… apăsată. Nu mă așteptam la așa reacție, nu credeam că oamenii vor cere atât de articulat producția asta înapoi pe sticlă. Planul a fost făcut așa de la început, pauzele de producție au fost gândite și respectate așa cum le-am organizat, ce am pus la cale am și respectat. Doar că, repet, nu ne-am așteptat la așa val de dragoste din partea celor de acasă. Treabă care, sincer, ne-a cam încălzit suflețelele”, ne-a declarat Cabral într-un interviu.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Survivor România AP
    Survivor este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Bloodshot 12
  • 02:15 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 America Express - Drumul aurului AP
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Creed II 12
    Viaţa a devenit un număr de echilibristică pentru Adonis Creed. Între obligaţiile de natură personală şi pregătirile pentru următorul meci, Adonis ajunge în faţa...
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Preţul Fericirii AP
    Yildiz si Zeynep sunt surorile în jurul cărora se construieşte povestea, două caractere foarte diferite; dacă Yildiz considera că fericirea consta într-o căsătorie...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Totul pentru familia mea AP
    Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
  • 23:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 01:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV