Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Ole, ole… începe Mondialul de fotbal!
FIFA World Cup 2026 scrie istorie încă înainte de fluierul de start. Este pentru prima dată când turneul final se desfășoară în trei țări co-organizatoare (SUA, Canada și Mexic) și aduce la linia de start un număr record de 48 de echipe.
Pentru fanii fotbalului urmează o perioadă de foc, dar cum se vede această uriașă provocare prin ochii celor care ne aduc noutățile de pe teren direct în jurnal?
Camelia Bălțoi, prezentatoarea știrilor sportive de la Antena 1, este gata pentru maratonul transmisiunilor și al nopților albe. Cu o vastă experiență în televiziune, ea mărturisește că programul încărcat și fusurile orare diferite nu reprezintă un impediment, ci o oportunitate de a-și demonstra profesionalismul.
Antrenată pentru nopți albe și știri „în somn”
Întrebată despre cea mai mare provocare în gestionarea unor fusuri orare atât de diferite, Camelia Bălțoi a explicat că anii petrecuți în redacție au transformat-o într-un adevărat soldat universal al știrilor:
„La știri, de-a lungul anilor, am trecut prin tot felul de momente care m-au format ca om de televiziune, astfel încât acum pot spune că sunt „antrenată” să lucrez pe toate turele posibile, în orice condiții. Pentru că la Antena 1 în mod normal prezint jurnale de sport dimineața, seara, noaptea și în weekend, în funcție de săptămână, o schimbare mare în programul meu nu va fi. Familia mea mi-a spus cândva niște cuvinte pe care nu le pot uita: trebuie să fii pregătită să prezinți știrile și în somn! Așa că… sunt pregătită de FIFA World Cup 2026.”

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Inima Cameliei bate pentru „Furia Roja”
Din păcate, naționala României nu a reușit să bifeze prezența la acest turneu istoric, însă spectacolul fotbalistic de cel mai înalt nivel este garantat de marile forțe ale planetei. În lipsa tricolorilor, Camelia are deja o favorită certă pe care o susține cu aceeași pasiune de aproape două decenii:
„Îmi place Spania, campioana europeană en-titre. Îmi plac spaniolii la fotbal din 2008, când au fost campioni europeni. Doi ani mai târziu, deveneau campioni mondiali în Africa de Sud, pentru ca, după alți doi ani, să pună mâna pe un nou titlu european. A fost o perioadă senzațională pentru ei.”
Cine ridică trofeul pe 19 iulie? „Lupta se încinge!”
Chiar dacă are o slăbiciune pentru naționala Spaniei, prezentatoarea de la Antena 1 recunoaște că drumul spre marea finală este presărat cu adversari de un calibru impresionant.
Fiecare mare forță fotbalistică vine la Mondial cu arme de distrugere în masă în atac, ceea ce face ca pronosticurile să fie extrem de greu de dat:
„La această ediție de Mondial, „Furia Roja” (Spania) nu va avea o misiune ușoară. Analizăm echipele: Franța îl are pe Mbappe în lot, Germania, pe Musiala, Anglia merge cu Bellingham, Brazilia, cu Vinicius Jr., iar Portugalia e condusă de Cristiano Ronaldo și, iată, lupta pentru trofeu se încinge.
Să fie Brazilia campioană mondială pentru a șasea oară în istorie? Vom vedea pe 19 iulie.”
Mondialul, rampa de lansare perfectă pentru Balonul de Aur
Pe lângă titlul suprem pe echipe, FIFA World Cup 2026 va juca un rol crucial și în stabilirea următorului rege al fotbalului mondial. Istoria recentă ne-a demonstrat că o evoluție sclipitoare la turneul final poate asigura mult râvnitul Balon de Aur.
Camelia urmărește cu atenție performanțele marilor staruri, însă preferă să amâne decizia finală până când va vedea cine va străluci cu adevărat sub presiunea Mondialului:
„Mondialul este cea mai importantă competiție din fotbal, așa că impactul decisiv al jucătorilor la această ediție va cântări enorm atunci când jurnaliștii vor vota. Câteva meciuri mari pentru un jucător și se poate schimba complet favoritul!
Ne amintim, de exmplu, de Messi, care a câștigat Balonul de Aur în 2023, în mare parte, datorită prestației de la Mondialul din Qatar.
În prezent, Kane are cifre incredibile la Bayern, Dembele a avut un sezon excelent cu PSG, iar Yamal impresionează prin talent la doar 18 ani. Aștept să-i văd cum vor străluci la Mondial și o să fac o alegere atunci.”
Cine este Camelia Bălțoi
Pe lângă faptul că este una dintre cele mai carismatice și profesioniste prezențe de pe micul ecran, Camelia Bălțoi are în spate o carieră solidă în jurnalismul de televiziune.
Originară din Drobeta-Turnu Severin, ea a absolvit Facultatea de Drept, însă marea sa pasiune a rămas televiziunea, domeniu în care activează de mulți ani.
Înainte de a deveni o figură extrem de populară la pupitrul știrilor sportive de la Antena 1, Camelia a lucrat la Digi24, unde a prezentat atât știri generaliste, cât și programe de sport.
Este recunoscută pentru stilul ei dinamic, spontaneitate și capacitatea de a gestiona transmisiunile în direct în momente de maximă presiune informațională, fiind extrem de iubită de telespectatori pentru energia pozitivă pe care o transmite.
Foto: Antena 1; Instagram
Actorii turci ai momentului