Homepage  / Știri / Televiziune

Campionatul European de Baschet masculin 2017 va fi transmis, în exclusivitate, de TVR

Campionatul European de Baschet masculin 2017 va fi transmis, în exclusivitate, de TVR

de Redactia Tvmania

În premieră pentru România, o grupă de la Eurobasket 2017 va evolua la Cluj-Napoca. Până la întâlnirea cu megastarurile echipei Spaniei, din această toamnă, TVR HD transmite live cele mai importante partide ale Campionatului European feminin, în perioada 19-25 iunie.

Campionatul European de Baschet masculin va putea fi urmărit, în exclusivitate, la TVR, în perioada 1-17 septembrie. După Europenele de gimnastică artistică, Clujul se pregăteşte de un alt eveniment sportiv continental, o premieră absolută pentru România. O grupă de la Eurobasket 2017 se va juca în Sala Polivalentă, grupă în care evoluează Spania – cea mai importantă echipă de baschet a continentului din ultimii 20 de ani – Croaţia, Cehia, Ungaria, Muntenegru şi România.

Campioana en-titre anunţă o distribuţie fantastică la Cluj. Practic, tot ceea ce are mai bun baschetul spaniol va fi pe parchetul Polivalentei: fraţii Pau şi Marc Gasol, Sergio Llull (MVP-ul Euroligii), Ricky Rubio, Sergio Rodriguez, Rudy Fernandez, Nikola Mirotic, Alex Abrines, Victor Claver.

Croaţia va alinia o echipă din care nu vor lipsi starurile Mario Hezonja, Bogdan Bogdanovic, Dario Saric, Dragan Bender. Tomas Satoransky de la Washington Wizards şi pivotul Jan Vesely de la Fenerbahce (campioana Europei 2017) sunt liderii naţionalei cehe, iar Ungaria îl are în lot pe Adam Hanga, cel mai bun jucător defensiv al Euroligii în ultimul sezon. Din echipa Muntenegrului ies în evidenţă Bojan Dubljevic, de la Valencia (noua campioană a Spaniei), MVP-ul ultimei Finale a Ligii spaniole, Nikola Peckovic şi Nikola Vucevic, din NBA.

„Sunt 30 de ani de la ultima prezenţă românească la un campionat european de baschet şi TVR va oferi tuturor fanilor acestui sport meciurile acestei ediţii istorice. TVR va transmite toate meciurile jucate la Cluj, câte trei pe zi, în perioada 1-7 septembrie, apoi patru optimi, sferturile de finală, semifinalele şi finalele, care se vor juca la Istanbul”, dezvăluie Emil Hossu-Longin, jurnalist tv senior la Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive al TVR.

***

Până în septembrie, ne vom face „încălzirea” cu cele mai importante partide ale Campionatului European de Baschet feminin. Începând din 16 iunie, până duminică, 25 iunie, cele mai bune jucătoare ale Europei se înfruntă în Cehia, la Hradec Kralove şi Praga. Programul transmisiilor la TVR HD este următorul:

  • – luni, 19 iunie, ora 16.00, Belarus-Turcia, ora 21.30, Franţa-Grecia
  • – marţi, 20 iunie, orele 19.00 şi 21.30, optimi de finală
  • – joi, 22 iunie, orele 13.30 şi 16.00, sferturi de finală
  • – sâmbătă, 24 iunie, orele 19.00 şi 23.15, semifinalele
  • – duminică, 25 iunie, ora 16.00, Finala mică, ora 23.10, Finala mare.

Meciurile vor fi comentate de Dragoş Cojocaru şi Emil Hossu-Longin.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton