Homepage  / Ultimul număr

Cannes in direct

Cannes in direct

de Redactia Tvmania

Festivalul de la Cannes a ajuns si la cea de-a 60-a editie. In care avem, din nou, pelicule romanesti in concurs, vedete de prima mana pe covorul rosu si premii unul si unul.

Postul national de televiziune ne-a obisnuit cu „febra” Oscarurilor, dupa ce timp de cinci ani (1998, 1999, 2004, 2006 si 2007) a transmis in direct una dintre cele mai urmarite ceremonii cinematografice din lume. Anul acesta, TVR Cultural pluseaza si ridica miza cu Gala Festivalului de Film de la Cannes, cel mai prestigios dintre cele cinci mari astfel de evenimente (Venetia, Berlin, Sundance si Toronto): timp de o ora veti putea intra in contact cu premiile, vestimentatia de gala a starurilor si intamplarile din culise.
Impactul Cannes-ului este semnificativ: constituie o carte de vizita puternica pentru producatorii europeni si atrage numeroase staruri pe covorul rosu. Din lunga lista a filmelor prezente merita mentionate „I se spunea Zodiac” (al lui David Fincher, care va rula si in cinematografele noastre), „Sicko” (un documentar in care Michael Moore ia in piept problema asigurarilor de sanatate) si „Déficit” (debutul regizoral al lui Gael García Bernal). Gazda din acest an a Festivalului este actrita Diane Kruger, care a jucat rolul frumoasei Elena in pelicula „Troia” si care dupa o aparitie in „Goodbye Bafana” (care s-a lansat la Festivalul de la Berlin in februarie), mai are trei pelicule in lucru. In acest an, Romania candideaza cu pelicula semnata de Cristian Mungiu, „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, si cu „California Dreamin’ (Nesfarsit)” a lui Cristian Nemescu. Regizorul Cristi Puiu va face parte din juriul sectiunii Un Certain Regard, care acum doi ani i-a adus recunoasterea pentru „Moartea domnului Lazarescu”.

Duminica 19.55, TVR Cultural, „GALA FESTIVALULUI DE FILM CANNES 2007”

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton