Alexia Eram și Aris Melkior – temperamente complet diferite
Între Alexia Eram și Aris Eram nu există doar o diferență de vârstă de trei ani, ci și de personalitate și temperament. Alexia este extrovertă, sociabilă și adoră să fie înconjurată de oameni, în timp ce Aris este mai rezervat și nu se împrietenește ușor cu cei din jur.
Aceste diferențe au fost vizibile încă din grădiniță, după cum povestește Andreea Esca. Alexia ar fi stat la grădiniță zile întregi, fără pauză și se întrista atunci când mama sa venea să o ia acasă, în timp ce Aris plângea și se simțea abandonat atunci când era lăsat cu restul copiilor și educatoarea.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
Mai mult decât atât, Alexia adora să doarmă la prietenele sale, în timp ce Aris nu putea să doarmă în alt pat decât cel de acasă.
„E foarte ciudată treaba asta. Alexia, când era mică, s-ar fi dus și se ducea la toți colegii să doarmă oriunde, să plece. Prima dată când am dus-o la grădiniță, în prima zi de grădiniță, toți copiii plângeau, urlau, se tăvăleau și eu când m-am dus să o iau, mi-a făcut cu mâna de la distanță și mi-a zis: „Vino mai târziu puțin!”. Alexia, s-a terminat, unde să mai vin? Ți-a plăcut? „Da, da, vino mai târziu!” La orice copii s-ar fi dus, ar fi dormit la oricine.
Ei, Aris a plâns din prima zi de grădiniță până la șase ani, în fiecare zi. „Mama, nu vreau la grădiniță! Tu nu înțelegi că mie nu-mi place? Eu nu vreau să mă duc! Tu nu înțelegi că nu vreau să mă duc?” Mă, se târa, stătea la ăia, ziceai că îl las la orfelinat. Deci se făcea de geamurile alea… Să meargă la vreun copil? Cu chiu, cu vai voia la câte un copil și seara știam. Cum se întuneca, îmi dădea telefon mama copilului, Aris plânge, el vrea să doarmă acasă. Și îmi spunea „oriunde mă duc, eu nu pot să dorm decât la mine acasă, în patul meu!”.”, și-a amintit Andreea Esca.
Adolescența – Alexia, rebelă; Aris, rezervat
Andreea Esca a vorbit și despre adolescența copiilor. Alexia Eram a fost mai rebelă, în timp ce Aris și-a păstrat caracterul timid pe care l-a avut încă de când era micuț.
„A fost o perioadă de adolescență când a fost un pic mai zguduită doar la Alexia.Îi plecaseră hormonii. Acum, dacă mă uit la ce se întâmplă în jur, nici nu știu ce să mai zic. Mi-e și rușine. Dar până la urmă era diferită față de cum era ea până atunci, până la urmă o compar cu ea, nu cu restul lumii. Băieții se maturizează mai târziu, iar Aris mi se pare că acum e mai nu știu cum. Când era mai mic, era mai liniștit.”, a povestit prezentatoarea Știrilor PRO TV.
Alexia Eram a împlinit 25 de ani
Alexia a sărbătorit ziua de naștere pe 31 august în Mykonos, alături de familie și noul său iubit. Înainte de plecare, tânăra a realizat o ședință foto în București.
Mama sa, Andreea Esca, i-a transmis un mesaj plin de umor și emoție:
„25. Și ai rămas la fel. Ai sunat când s-a crăpat de zi, să mă trezesc, pentru că: «e jour, nu e nuit». Singura diferență, față de acum 20 de ani, e că nu mi-ai mai deschis ochii cu degetele. Te iubește mama cu tot, cu sufletul tău de om bun și cu energia ta de rachetă! La mulți ani.”
Alexia a recunoscut și ea cât de mult a influențat-o mama sa:
„Mama a fost și este un model pentru noi din toate punctele de vedere… Ce ne impresionează cel mai mult la ea este pozitivitatea cu care tratează fiecare zi și fiecare obstacol.”
Pe lângă activitatea de creator de conținut, Alexia lucrează și la revista mamei sale, A List Magazine, unde câștigă un salariu lunar de 2.500 de euro.
Sursă foto: Instagram Andreea Esca – Alexia Eram – PRO TV
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: