Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cătălin Măruță: “Simt nevoia să petrec mai mult timp cu familia mea”

Cătălin Măruță: “Simt nevoia să petrec mai mult timp cu familia mea”

de Redactia Tvmania

Cătălin Măruță ne-a povestit, într-un interviu, despre schimbările din cadrul emisiunii pe care o prezintă la Pro TV, dar și despre atmosfera din casa sa, de când a venit pe lume micuța Eva.

La Măruţă

„TVmania”: Emisiunea pe care o prezinţi la Pro TV a trecut prin mai multe schimbări de-a lungul timpului. Ce se va întâmpla în această toamnă?

 

Cătălin: Da, în opt ani, s-au întâmplat multe în emisiune. În această toamnă, poveştile vor fi în centrul atenţiei. O să ne concentrăm pe reportaje, pe materiale ample care prezintă situaţiile unor persoane deosebite sau care au nevoie de sprijin. De cele mai multe ori, numai prin expunerea lor la televizor se întâmplă lucruri pentru ei: autorităţile se mobilizează, oamenii care pot da o mână de ajutor au ocazia să afle cum pot face un bine. Cred că, după opt ani, ne-am maturizat. Iar emisiunea pe care publicul o iubea pentru că, la un moment dat, împărţea artiştii între cei care au valoare reală şi ceilalţi, iar la un alt moment dezvăluia culisele celor mai interesante evenimente din vieţile vedetelor, acum a păstrat elementele acestea şi a devenit o platformă prin care ei se pot ajuta reciproc. În sezonul trecut, am prezentat un caz pentru care telespectatorii au donat 160.000 de euro într-o singură emisiune. Despre asta vorbesc.

 

Cum resimţi faptul că trupele Zero şi Red Blonde nu vor fi mai prezente în platoul emisiunii? Aţi fost atâţia ani împreună.

Am legat o prietenie în anii în care am colaborat şi, de aceea, noi păstrăm legătura şi acum, chiar dacă nu mai suntem colegi. Pe de altă parte, eu sunt un optimist din fire şi mă gândesc că orice final e un nou început. Şi emisiunea are nevoie constant de schimbări şi artiştii au cariere în curs de dezvoltare. Trupele Zero şi Red Blonde sunt sigur că vor avea foarte mare succes în muzică.

 

Până la urmă de ce au întrerupt colaborarea cu „La Măruţă”?

A fost o decizie de comun acord: emisiunea a evoluat într-o direcţie, iar în carierele lor au nevoie de mai multă disponibilitate de a se deplasa, ca orice artist care merge în turneu.

 

Schimbările care au avut loc, de-a lungul timpului, în emisiune au fost dictate şi de dorinţa de a întrece concurenţa?

Întotdeauna dorinţa de a face performanţă este motorul unui program de televiziune, dar evident că nu e singura noastră motivaţie. Eu personal mă întreb aproape zilnic, după opt ani în care am făcut această emisiune în direct, „ce aş putea să îmbunătăţesc?”.

 

Te-ai vedea, într-o zi, implicat într-un alt proiect de televiziune? Cum ar arăta el?

Da, mă gândesc la asta uneori. În primul rând, pentru că intrăm în cel de-al nouălea an, şi e normal să mă gândesc la schimbări de ritm, de program. În al doilea rând, simt nevoia să petrec mai mult timp cu familia mea. De aceea, dacă mă întrebi de un proiect de televiziune diferit, cred că aş alege unul care nu m-ar solicita în fiecare zi. Ar fi o schimbare binevenită şi m-aş putea ocupa şi de alte proiecte personale. Dar, deocamdată, îmi place ce fac şi nu voi schimba nimic în viitorul apropiat.

 

De multe ori ai fost criticat în ziare şi pe bloguri din diverse motive (cel mai recent ca ai dezvăluit identitatea fetei violate din Vaslui). Cât de mult te-au afectat crticile care ţi-au fost aduse?

 

Sigur că m-au afectat. Deşi am auzit că unii mă consideră extrem de cinic. Nu sunt. Ceea ce poate unii nu înţeleg, cred eu, este că o emisiune de 90 de minute în direct, zilnică, e ca o maşină care merge cu 200 km/h. Orice greşeală, orice mişcare întârziată sau neinspirată, poate avea consecinţe dezastruoase.

Legat de cazul fetei din Vaslui, evident că m-au pus pe gânduri criticile citite. Doar că e alt context. Într-un fel gândesc acum şi altceva e în direct, când pur şi simplu ea a spus „vreau să intru şi eu să spun mulţumesc”. Ştiam că e legal, că era majoră, ca a semnat acord, că mama ei era de faţă, că echipa era la ele în casă, dar după reacţia publicului, cine nu şi-ar pune la îndoială deciziile? Dacă nu eram în direct, mi-aş pus altfel problema, atunci însă nu m-am gândit la niciun motiv ca să nu îi permit să spună „mulţumesc”. Dar ştiu că oamenii nu au cum să înţeleagă întreg contextul şi că poate aşa se vede la televizor ceea ce facem noi, adică eu şi echipa mea. E un lucru asumat, când faci tabloid nu te poţi aştepta să fii şi „Regele Popularităţii”.

 

Tu şi Andra aţi sărbătorit, de curând, şapte ani de căsnicie. Cum vă simţiţi în cuplu după atâta timp?

Poate suna ca un clişeu, dar ne simţim ca în prima zi. Sau ca în primul an. Suntem norocoşi că ne-am găsit unul pe celălalt, ne iubim şi ne potrivim, şi atunci totul vine de la sine în cuplu.

 

Pe 23 iulie, ai devenit tătic de fetiţă. Cum este atmosfera acum în casa familiei Măruţă?

E greu să o descriu. Cred că cei care au copii pot înţelege ce înseamnă „pace” cu adevărat. Când într-o casă dorm copiii, parcă liniştea „sună” altfel. Iar când ei sunt treji şi se joacă sau gânguresc, casa e cu adevărat vie. Atmosfera în casa noastră e extraordinară, sincer, e locul în care abia aştept să ajung.

 

Când va fi botezul Evei?

David (n.r. – Fiul său în vârstă de patru ani) beneficiază de aceeaşi atenţie, iar el este cel care trebuie să ne ajute să avem grijă de surioara lui, Eva. Aşa că, totul e sub control :).

 

Când va fi botezul Evei?

Încă nu am hotărât. Undeva în octombrie.

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 SuperStar România
    Ăsta-i spectacolul! Asta-i televiziunea! Iar acum e rândul tău să "Fii spectacol"! PRO TV aduce în România formatul, fenomen global, urmărit de peste 500 milioane...
  • 23:30 O tipă dezastru 15
  • 02:00 Pe bune!? AP
    Costi Diţă şi Cosmin Natanticu vor fi responsabili de buna dispoziţie din fiecare ediţie a emisiunii, împreună cu vedetele pe care le vor avea alături de ei în echipe.
  • 03:00 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 04:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 16:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 X Factor
  • 23:15 eXtra Factor
    Ilona Brezoianu prezintă eXtra Factor, emisiunea din culisele sezonului 10 X Factor. Vrei să vezi cum arată o zi de filmare și ce fac jurații Delia, Florin Ristei...
  • 23:30 Asia Express AP
  • 03:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Povestea noastră AP
    Mulţi dintre telespectatori se vor regăsi în situaţiile comune sau mai puţin obişnuite cu care se confruntă protagoniştii şi vor avea bucuria să o reîntalnească...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Bravo, ai stil! AP
    "Bravo, ai stil! Celebrities" se pregăteşte să aducă în lumina reflectoarelor o noua generaţie de concurente, cunoscute deja publicului din România. Aspirantele...
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:30 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV
Program Cinema
RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR