CAZUL SAMCA, primul thriller construit ca un fake true-crime documentary, care urmărește redeschiderea unui dosar de crime nerezolvate într-un oraș de provincie, a impresionat publicul prezent la premiera de gală. Evenimentul a avut loc pe 17 februarie la Cinema City AFI Cotroceni, reunind actori, influenceri, vedete și jurnaliști care au fost impresionați de tema dureros de actuală a filmului.
Evenimentul a reunit spuma industriei cinematografice, curioasă să vadă cum prinde viață acest gen inedit în România. CAZUL SAMCA nu este doar un film de ficțiune, ci o explorare a modului în care memoria colectivă poate fi distorsionată.
Regizorii Horia Cucută și George ve Gänæaard au explicat că acest proiect este mai mult decât un simplu thriller: „Ne-am propus să realizăm un true crime thriller, primul de acest fel încercat în România. Crimele din film sunt fictive, însă cultura tăcerii și a complicității care înconjoară bullyingul este dureros de reală”, au declarat aceștia.
Povestea: De la un „cult satanic” la realitatea crudă a bullying-ului
Sinopsisul filmului ne introduce într-un oraș de provincie unde, în urmă cu 15 ani, patru crime oribile au rămas cu autor necunoscut în perimetrul unei școli. În prezent, doi documentariști redeschid cazul, dar ceea ce descoperă este departe de mitul unui cult satanic, alimentat intens de presă la acea vreme pentru a deturna adevărul.
Pe măsură ce filmările avansează, ancheta se transformă dintr-un caz penal într-o radiografie a violenței invizibile. Filmul trage un semnal de alarmă asupra eticii actului de a spune povești, arătând cum dorința de senzațional a presei și a producătorilor poate retraumatiza victimele ale căror povești pretind că le onorează.
Alin Panc, de la comedie la thrillerul care schimbă regulile jocului
Produs și distribuit de PAPA Pictures, filmul marchează o schimbare de direcție pentru cunoscutul actor și producător Alin Panc. După succesul comediilor anterioare, aceasta mizează acum pe o poveste densă și provocatoare.
„Este o mare bucurie să văd că lumea este interesată de filmul nostru. Odată cu CAZUL SAMCA, am schimbat stilul și am trecut de la comedie la thriller. Suntem din nou printre deschizătorii de drumuri și suntem mândri de asta! Avem un film unic”, a declarat Alin Panc.
Din distribuția peliculei fac parte: Dana Marineci, Răzvan Ilie, Alin Florea, Silviu Debu, Emilian Oprea, Ciprian Chiujdea, Cristian Bota, Sabina Lazăr, Andrei Miercure, Cosmin Teodor Pană, Alexia Tătaru, Daniel Popa și Mihaela Trofimov.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.