Homepage  / Știri / Televiziune

Ce vom putea vedea pe Discovery Channel, TLC, Travel Channel și Eurosport, de Paște și de 1 Mai

Ce vom putea vedea pe Discovery Channel, TLC, Travel Channel și Eurosport, de Paște și de 1 Mai

de Redactia Tvmania

Perioada sărbătorilor de Paște și 1 Mai aduce noutăți în grila de programe a Discovery Channel, TLC, Travel Channel și Eurosport.

Spectatorii se vor bucura de noi episoade ale unor serii emblematice, fie că este vorba de emisiuni de supraviețuire în condiții extreme (Indigenii din Alaska), aventură (Goana după aur, Vânătorii internaţionali de case), turbo (Motociclete americane), istorie (Marii papi ai lumii), relații (Rochia perfectă sau 90 de zile până la nuntă: Fericiţi până la adânci bătrâneţi?) sau mister (Mistere la muzeu). Tot în această perioadă, fanii înfocați ai sportului se pot bucura de unele dintre cele mai importante competiții sportive, precum Premier League, Campionatul Mondial de Snooker și Ciclism: Liege-Bastogne-Liege.

Astfel, pe Discovery Channel, fanii vor putea urmări episoade sau sezoane noi dintr-o gamă variată de titluri:

  • Marii papi ai lumii (28 aprilie) – serie-documentar despre viața și cele mai importante momente din pontificatul unor papi care au fost admirați, au stârnit controverse și, în final, au scris istorie.
  • Indigenii din Alaska (29 aprilie) – povestea clanului Brown, o familie cu șapte copii, care locuiesc departe de civilizație și care și-au dezvoltat un accent și un dialect propriu.
  • Goana după aur: Povestea lui Parker (30 aprilie) – urmărește povestea lui Parker, care descoperă noi tehnici de căutat aur și noi locuri surprinzătoare.
  • Motociclete americane (1 mai) – cele mai bestiale motociclete din lume, create de duo-ul tată fiu, Paul Teutul Sr. și Paul Teutul Jr., într-un nou sezon din binecunoscuta serie americană.

 

Perioada Paștelui și de 1 mai marchează noi premiere și pentru grila de programe TLC. Doamnele vor putea urmări noi povești pline de emoție, în:

  • Rochia perfectă: Marea Britanie (28 aprilie) – David Emanuel, designer de rochii pentru cliente din familii regale, e gata să-și folosească abilitățile magice în magazinul de rochii Confetti & Lace din Essex, în Anglia, unde el și consultanții lui ajută mai multe mirese să-și găsească ținuta mult visată.
  • 90 de zile până la nuntă: Fericiţi până la adânci bătrâneţi? (din 1 mai) – serie în premieră ce urmărește povestea cuplurilor proaspăt căsătorite.

 

Pasionații de călătorii și aventură vor putea urmări pe Travel Channel, din 25 aprilie, episoade în premieră din „Vânătorii internaţionali de case”. Episod cu episod, spectatorii vor urmări poveștile vânătorilor de case în timp ce vizitează trei potențiale proprietăți, primesc îndrumări de la un agent imobiliar și aleg locuințele la care au visat. De asemenea, din 1 mai, pasionații de arheologie se vor putea delecta cu noi artefacte de origini neobișnuite sau misterioase, în cadrul emisiunii „Mistere la muzeu.

 

Pe Eurosport, fanii vor putea urmări în direct cele mai apreciate și importante competiții ale primăverii, pe platformele Eurosport (Eurosport 1, Eurosport 2 și Eurosport Player, serviciul Eurosport în direct și la cerere disponibil pe orice dispozitiv), printre care:

  • Premier League, cea mai mare competiție sportivă a Angliei, pentru care Eurosport deține în România drepturile TV și digitale exclusive până în 2022. În fiecare meci, jucători de talie mondială, de la cele mai mai titrate cluburi din lume, luptă pe teren pentru titlul cel mare. Principalele meciuri din campionatul Premier League în perioada Paștelui sunt:
    • Vineri, 26 aprilie – 22:00 – Liverpool v Huddersfield Town
    • Sâmbătă, 27 aprilie – 14:30 – Tottenham v West Ham
    • Sâmbătă, 27 aprilie – 17:00 – Watford v Wolverhampton
    • Sâmbătă, 27 aprilie – 19:30 – Brighton & Hove Albion v Newcastle
    • Luni, 29 aprilie – 22:00 – Leicester v Arsenal
  • Campionatul Mondial de Snooker (20 aprilie – 6 mai) – ediția din 2019 a Campionatului Mondial de snooker poate fi urmărită în direct pe Eurosport 1, Eurosport 2 și Eurosport Player, comentariile meciurilor fiind asigurate de Daniel Bontea și Alex Crișan.
  • Ciclism: Liege-Bastogne-Liege (28 aprilie) – una dintre cele mai competitive și vechi curse de biciclete din lume, în direct pe Eurosport 1 și 1HD.

 

Program difuzări

Discovery Channel:

  • Marii papi ai lumii – duminică, 28 aprilie, de la 21:00
  • Indigenii din Alaska – luni, 29 aprilie, de la 21:00
  • Goana după aur: Povestea lui Parker – marți, 30 aprilie, de la 21:00
  • Motociclete americane – miercuri, 1 mai, de la 22:00

TLC:

  • Rochia perfectă: Marea Britanie – duminică, 28 aprilie, de la 21:00
  • 90 de zile până la nuntă: Fericiţi până la adânci bătrâneţi? – de miercuri, 1 mai, de la 21:00

 Travel Channel:

  • Vânătorii internaţionali de case – joi, 25 aprilie, de la 20:30
  • Mistere la muzeu – miercuri, 1 mai, de la 22:00

 Eurosport:

  • Fotbal: Premier League (sâmbătă, 27 aprilie, trei meciuri în direct pe Eurosport 1 SD)
  • Campionatul Mondial de Snooker (pe Eurosport 1 & 1HD între 20 aprilie și 6 mai)
  • Ciclism: Liege-Bastogne-Liege (duminică, pe 28 aprilie, în direct pe Eurosport 1 & 1HD)

 

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 10:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Jurnalistul are o vastă experienţă...
  • 11:00 Prietenul meu robot AP
  • 12:45 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 13:45 Adele Blanc Sec AP
    Adela (Louise Bourgoin) este o tanara aventuriera care incearca sa isi vindece sora. Tinerei ii vine ideea sa caute mumia unui medic din antichitate deoarece crede...
  • 16:00 Vocea României
    Antrenorii sunt într-o formă de zile mari, Pavel Bartoş are grijă ca atmosfera să fie una de sărbătoare, iar concurenţii sunt pregătiţi să-şi transforme emoţiile...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Furios şi iute: Hobbs & Shaw 12
  • 22:30 John Wick 2 15
  • 01:00 Resident Evil 2: Ultimul război 15
  • 02:45 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 03:45 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 04:15 Prietenul meu robot AP
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Adela
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 12:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Burlaci întârziaţi AP
  • 15:30 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Te cunosc de undeva!
    "Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
  • 00:00 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 03:30 Stand-Up Revolution 12
    "Stand-up Revolution" este prima emisiune televizată de stand up, în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu. Prezenți...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 09:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 10:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Tu Urmezi! AP
    Dan Negru vine în faţa milioanelor de telespectatori cu un game show revoluţionar, ce îmbină concursul de cultură generală şi entertainmentul. Concurenţii stau la...
  • 22:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 00:30 Şoc şi groază 12
    Synopsis: Povestea câtorva jurnalişti însărcinaţi să acopere subiectul invaziei americane în Irak, din 2003, ordonată de George Bush sub pretextul că "Saddam Hussein...
  • 02:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 03:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV