Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Noi informații în cazul lui P. Diddy. Ce mesaj i-a transmis lui Kanye West atunci când credea că nimeni nu-l aude

de Cristina Țapu,

Timp de decenii, Sean „Diddy” Combs a fost unul dintre cei mai zgomotoși și exuberanți showmeni ai lumii muzicale. Însă acum, mogulul în vârstă de 55 de ani — care în urmă cu doar trei ani avea o avere estimată la un miliard de dolari — își petrece zilele deplasându-se prin labirintul de coridoare și încăperi ale sistemului federal de justiție, părul și barba lui, odinioară negre, fiind acum încărunțite.

Cele mai noi informații din procesul lui Sean Diddy Combs

La opt luni după ce a fost arestat în holul unui hotel de cinci stele din Manhattan, bărbatul cunoscut acum sub numele de deținutul 37452-054 urmează să fie judecat în sala de tribunal a Districtului de Sud din New York, fiind acuzat de crimă organizată, trafic sexual și alte infracțiuni, în baza unor acuzații potrivit cărora ar fi abuzat de numeroase persoane de-a lungul vieții.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Combs, însă, rămâne sfidător, negând orice faptă ilegală. „E trist… Sunt Puff Daddy în închisoare”, i-a spus acesta lui Kanye West într-un apel telefonic scurs în presă, înregistrat din spatele gratiilor, în luna martie. Renumit cândva pentru stilul său de viață extravagant, plin de opulență, Combs este acum închis în secția 4 North — o unitate tip dormitor de la etajul al patrulea al Centrului Metropolitan de Detenție din Brooklyn, pe care o împarte cu aproximativ 20 de alți bărbați.

În interiorul închisorii, Combs încearcă să păstreze discreția. Se întâlnește regulat cu echipa sa juridică și analizează atent probele oferite de procurori, folosind un laptop pus la dispoziție de închisoare, fără acces la Wi-Fi. După ce a încercat fără succes să amâne procesul cu două luni, Combs se va confrunta în curând cu un juriu. Dacă va fi condamnat pentru cele mai grave capete de acuzare, ar putea primi o pedeapsă de 15 ani sau chiar închisoare pe viață, deși o sentință maximă este considerată puțin probabilă.

Cât despre posibilitatea ca Combs să depună mărturie, avocatul său a declarat că este posibil. „Nu știu dacă aș putea să-l țin departe de banca martorilor,” a spus Agnifilo în documentarul The Downfall of Diddy. „Este foarte nerăbdător să-și spună povestea.”

Artistul riscă peste 15 de ani de închisoare

Analistul juridic Rahmani afirmă că aceasta ar fi o mișcare riscantă. Mărturia l-ar supune pe Combs unei contrainterogări și ar face ca declarațiile sale să fie admisibile în cele peste 60 de procese civile aflate încă pe rol. Rahmani se așteaptă ca apărarea lui Combs să susțină că acuzatorii săi sunt motivați de „faimă, bani sau răzbunare” și să le conteste credibilitatea.

Însă „atunci când mai multe victime depun mărturie că Combs le-a agresat fizic și sexual,” spune Rahmani, „va fi greu pentru apărare să susțină că totul a fost consimțit. Adulții pot consimți la activitate sexuală, oricât de bizară ar fi, dar este posibil ca victimele să fi fost constrânse prin forță sau să nu fi fost capabile să consimtă deoarece se aflau sub influența drogurilor.”

Indiferent de ceea ce se va întâmpla în sala de judecată din Manhattan, Rahmani crede că șansele nu sunt în favoarea lui Combs. „Mă aștept să fie condamnat,” afirmă el, „și să petreacă zeci de ani în închisoare.”

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te