Așteptata miniserie „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, prezentată în avanpremieră la Festivalul de Film de la Berlin, cu Jacob Elordi în rol principal, este disponibilă în sfârșit și la noi, pe platforma de streaming Max.
Așteptata miniserie „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, prezentată în avanpremieră la Festivalul de Film de la Berlin, cu Jacob Elordi în rol principal, este disponibilă în sfârșit și la noi, pe platforma de streaming Max.
Povestea din „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”/„The Narrow Road to the Deep North” (2025) se derulează pe trei linii temporale. Prima este plasată în 1940, când tânărul Dorrigo Evans (Jacob Elordi), staționat în Adelaide în vederea instrucției pentru a fi trimis pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, se îndrăgostește de Amy (Odessa Young), mult mai tânăra soție a unchiului său Keith Mulvaney (Simon Baker, starul din „The Mentalist”).
Al doilea fragment îl găsește pe Evans în Thailanda anului 1943, alături de alte câteva sute de prizoneri de război, forțat să construiască linia feroviară dintre Thailanda și Birmania, cunoscută apoi drept „Calea ferată a morții”. Lagărul japonez este condus de violentul colonel Kota (Taki Abe) și de maiorul Nakamura (Shô Kasamatsu). Iar în fața ororilor de aici singurul lucru care-l menține în viață este amintirea iubirii pentru Amy.
Apoi povestea sare câteva decenii și ni-l prezintă pe bătrânul Dorrigo Evans (interpretat de această dată de Ciarán Hinds). În 1989, are 77 de ani și este un chirurg cunoscut, cu o căsnicie fericită. Dar, în peisajul luminos de acum, Evans este încă bântuit de umbrele întunecate ale trecutului, ca și de incapacitatea de a-i face pe cei care nu au trecut prin așa ceva să înțeleagă „oribilul hău la care pot ajunge ființele umane”.
„O cale îngustă spre nordul îndepărtat” este adaptarea cărții cu același nume, pentru care scriitorul australian Richard Flanagan a fost recompensat cu șapte premii, printre care și prestigiosul The Man Booker Prize, acordat în fiecare an celui mai bun roman în limba engleză.
Scriitorul a fost inspirat de poveștile tatălui său despre propria experiență ca prizonier de război, iar titlul este împrumutat de la poetul japonez Matsuo Bashō (1644-1694, recunoscut ca mare maestru al genului haiku) și al său jurnal poetic de călătorie numit „Oku no Hosomichi”, în traducere „O cale-ngustă spre nordul îndepărtat”.
Toată critica s-a pus de acord cu faptul că actorul australian Jacob Elordi (27 de ani) face un rol foarte bun în „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”. De la apariția în „Euphoria”, nu a făcut decât să demonstreze că poate mai mult. Au urmat „Saltburn” (2023), „Priscilla” (2023, unde-l interpretează chiar pe Elvis Presley) și este foarte așteptat cu noul „Frankenstein”, al lui Guillermo del Toro.
În ciuda momentelor când a făcut deliciul tabloidelor, site-ul canadian Sharp Magazine îl descrie pe actor mai degrabă ca fiind un introvertit, îndrăgostit deopotrivă de literatură și poezie, cât și de cinema. De altfel, lor le-a mărturisit Jacob Elordi că poemul lui favorit este „Home is So Sad”, al lui Philip Larkin.
Avem un roman australian – „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, un regizor de film australian – Justin Kurzel, un actor principal australian – Jacob Elordi – și o distribuție majoritar australiană. Iar miniseria se vrea a fi și o „tapiserie” a culturii locale, scrie Sharp Magazine. „Pentru mine, cred că adună tot ce avem mai bun acum, cei mai mari actori australieni, cea mai bună echipă și o incredibilă poveste australiană”, spune cu mândrie Jacob Elordi. Iar colegul său de platou, Simon Baker, adaugă: „Cred că e foarte interesant faptul că, fiind o țară în care se vorbește predominant limba engleză, toată lumea ne confundă cu americanii, se crede din start că facem parte din aceeași cultură, ceea ce nu e adevărat. Sunt diferențe enorme. Noi trăim într-o țară în care s-a păstrat intactă una dintre cele mai vechi culturi. O cultură care are o istorie orală și povești. Și eu cred că noi ne-am dezvoltat în jurul acesteia. Și mai cred că miniseria reflectă acea esență a rezistenței și a atitudinii pozitive în fața celor mai mari greutăți, care ne este specifică. Cred că este important să spunem poveștile care arată evoluția țării și culturii noastre, cu bune și cu rele, așa cum a fost. Cred că este foarte important pentru identitatea noastră”.
Articol scris de: Luca Vrânceanu
Citește și: