Homepage  / Vedete străine

Isabella Rossellini dezvăluie adevărul despre căsnicia cu Martin Scorsese: „Putea să facă praf o încăpere”

Isabella Rossellini dezvăluie adevărul despre căsnicia cu Martin Scorsese: „Putea să facă praf o încăpere”
10

de Camelia Ghioc,

Celebra actriță Isabella Rossellini, cunoscută nu doar pentru pedigree-ul ei cinematografic, ci și pentru roluri în filme memorabile precum „Catifeaua albastră” și „Conclav”, vorbește pentru prima dată cu sinceritate despre căsnicia ei cu Martin Scorsese, dezvăluind episoade intense din viața ei cu regizorul în noul documentar de la Apple TV, „Mr. Scorsese”.

Isabella Rossellini și Martin Scorsese: începutul unei iubiri legendare


Actrița, astăzi în vârstă de 73 de ani, fiică a legendarei actrițe triplu laureate cu Oscar, Ingrid Bergman, și a maestrului neo-realismului italian, regizorul Roberto Rossellini, a fost căsătorită cu Scorsese între 1979 și 1982, chiar în perioada când el a creat filme clasice precum „Taurul furios” și „Regele comediei”. Deși mariajul a fost scurt, Rossellini spune că a lăsat o amprentă de neșters atât în viața ei, cât și a lui Scorsese, potrivit interviurilor incluse în documentar.

Cum s-au cunoscut Rossellini și Scorsese și cum a început povestea lor

Când l-a cunoscut pe tânărul (pe atunci) regizor, Rossellini nu era nici chipul faimos în toată lumea al cosmeticelor de lux Lancôme, nici nu apăruse în vreun film. Ea lucra pentru televiziunea italiană RAI, ca și corespondent în America și în această calitate, a fost trimisă să intervieveze un regizor care în ciuda faptului că avea doar câteva lung metraje la activ, având în vedere că printre ele se aflau „Șoferul de taxi” și „Alice nu mai locuiește aici”, era deja considerat unul dintre regizorii importanți ai vremii.

Scorsese tocmai își promova noul film „New York, New York”, așa că i-a oferit bucuros un interviu tinerei de 25 de ani, mai ales că purta nu doar chipul faimos al mamei ei, ci și numele lui Roberto Rossellini, regizor adorat de Scorsese. Mulți ani mai târziu, Isabella glumea că „Marty” și-ar fi dorit de fapt să se însoare cu tatăl ei.

LMKMEDIA_WILD_AT_HEART-FILM-LMK110-35aIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Când în timpul interviului, tânăra reporteră a recunoscut că nu i-a văzut încă noul film, Scorsese nu a pierdut ocazia și a invitat-o imediat la o vizionare. Așa s-a născut una dintre cele mai marcante relații din viața actriței.

Dezvăluiri despre temperamentul lui Scorsese în „Mr. Scorsese”

În noul documentar Isabella Rossellini povestește cu afecțiune de izbucnirile vulcanice ale lui Scorsese, întotdeauna legate de procesul artistic. „Putea să se înfurie foarte tare”, mărturisește actrița, citată de „Daily Mail”. „Nu pe mine. Nu m-a lovit niciodată, nu, nimic de genul ăsta, dar putea să facă praf o încăpere.”

Martin ScorseseIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 10

Episodul care l-a speriat pe Scorsese

Ea povestește și un episod foarte edificator în privința temperamentului lui Scorsese, în care un prieten l-a înregistrat în timpul unuia din accesele sale de furie și apoi l-a pus să asculte. „Marty a fost șocat. Nu își dădea seama câtă violență putea ieși din trupul lui mic, astmatic. Era ca un vulcan. Înfricoșător”, povestește Rossellini.

Potrivit actriței, Scorsese exploda uneori din senin, din nimic, dar cu timpul ea a ajuns să le considere parte din procesul lui creator, un combustibil interior necesar. „Era băiețelul din Little Italy care ajunsese un mare regizor, cu mari bugete pe mână. Furia îi dăde energia necesară ca să muncească zi de zi. A fost complicat pentru mine să îi fiu alături”, spune în documentar Isabella Rossellini.

Depresia regizorului și impactul asupra finalului căsniciei

Căsnicia celor doi s-a încheiat în 1982, la scurt timp după premiera filmului „Regele comediei”. Scorsese vorbește în documentar despre depresia gravă care i-a afectat cariera în perioada montajului acestui film și care cu siguranță a fost unul din factorii care a contribuit la sfârșitul căsniciei cu Rossellini.

„Aveam probleme personale atât de grave încât nu puteam edita”, mărturisește el. „Nu mai trăisem o astfel de depresie. Fără terapie, fără doctorul meu, cinci zile pe săptămână, telefoane în weekend… aș fi fost mort.” Regizorul spune că procesul a fost „extrem de solitar”, dar necesar pentru a-și regăsi echilibrul.

Cariera Isabellei Rossellini după divorțul de Martin Scorsese

Pentru Scorsese era a treia căsătorie, dar pentru Isabella era prima. Cariera ei a decolat ulterior, atât ca model, cât și ca actriță, apărând în filme celebre precum „Nopți albe”, „Catifeaua albastră”, „Suflet sălbatic” sau „Tinerețe veșnică”, dar și ca invitat special în seriale emblematice ca „Prietenii tăi”, Aventuri în casa morții”, „Alias” sau „Chicago Hope”. A ales mereu filme care i s-au părut interesante și colaboratori fascinanți, scuturând categoric și devreme eticheta de „copie a lui Ingrid Bergman”.

Relațiile tumultuoase ale Isabellei Rossellini cu David Lynch și Gary Oldman

Slăbiciunea Isabellei Rossellini pentru bărbați cu talent sclipitor, dar complicați, a continuat cu o relație de cinci ani cu regizorul David Lynch, care se spune că a părăsit-o prin telefon și despre care actrița spune și acum că a fost cea mai importantă relație din viața ei.

Între 1994 și 1996 a fost logodită cu actorul Gary Oldman („Leon”, „Al cincilea element”, „Oppenheimer”), care înainte de nuntă s-a internat la dezalcoolizare așa cum promisese Isabellei, însă acolo s-a îndrăgostit de altcineva și a rupt logodna cu actrița.

Un capitol necunoscut din istoria cinematografiei

În ciuda furtunilor prin care au trecut, atât Isabella Rossellini, cât și Martin Scorsese privesc astăzi acea perioadă cu luciditate, melancolie și recunoștință.

Documentarul de la Apple TV nu doar recuperează o poveste de dragoste intensă, ci surprinde și doi artiști care au învățat, fiecare în felul său, să transforme emoțiile copleșitoare în creație. Relația lor, deși scurtă, a devenit un capitol esențial în biografia afectivă a doi dintre cei mai fascinanți oameni de cinema ai secolului XX.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton