Prima ediție „Supraviețuitorul”, noul show pe care Pro TV îl are în grila de toamnă, este programat să înceapă astăzi, de la ora 20.30, și continuă mâine, de la ora 20.00. Concurenții au vârste cuprinse între 18 și 48 de ani, profesii diferite și provin din orașe din întreaga țară. De altfel, aventurierii care au ajuns în Filipine au și personalități și obiective total diferite.