Homepage  / Televiziune

Cine sunt concurenții Survivor România 2025. Ispitele de la Insula iubirii care participă la show-ul de la Pro TV. Primele imagini.

de Roxana Mirea, Vasilica Rogozanu,

Lista concurenților pentru Survivor România 2025 a fost dezvăluită. Printre participanții surpriză ai show-ului care va fi difuzat anul viitor la PRO TV, se regăsesc nume care vor captiva cu siguranță publicul. Pe lista cu concurenți se află și ispite de la Insula iubirii.

Sezonul următor al celebrei emisiuni Survivor România promite să aducă o nouă rundă de provocări extreme și concurenți pregătiți să lupte pentru titlul de supraviețuitor al junglei. Castingul pentru noii concurenți s-a încheiat, iar organizatorii au dezvăluit numele participanților care vor face parte din această aventură intensă.

Show-ul, care va fi difuzat anul viitor la PRO TV, va include atât surprize de proporții, cât și momente pline de adrenalină, în care concurenții își vor testa limitele fizice și psihice pentru a câștiga titlul mult-râvnit. Iată cine sunt concurenții de la Survivor România 2025. 

Cine sunt concurenții de la Survivor România 2025. Ispitele de la Insula iubirii care participă la show-ul de la Pro TV (3)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Concurenții de la Survivor România 2025 

Diandra Moga, 27 ani, designer vestimentar 

Diandra Doris Moga este o antreprenoare în modă și personalitate pe rețelele sociale. A devenit rapid favorita fanilor la Insula lubirii (2024), datorită tacticilor inteligente şi prezenţei misterioase care au captivat telespectatorii. Crescută fără tată și cu o copilărie marcată de sacrificii, Diandra vine pe Survivor să îşi arate adevăratul eu, aşa cum fanii şi-au dorit mereu. 

Francesca Chebuțiu, 30 ani, inginer IT 

Francesca îşi doreşte să se deconecteze de viața modernă şi să se reconecteze cu valorile de bază ale vieţii. Cu opinii puternice despre rolurile tradiționale de demonstra că Ben şi progresism, Francesca vine pe Survivor cu dorinţa de a simplitatea şi autenticitatea sunt man valoroase decât orice standard modern. 

Roxana Chiperi, 36 ani, instructor de aerobic 

Roxana a fost modelată de o copilărie dificilă, crescând într-un orfelinat, dar şi-a transformat durerea în forță. Astăzi, ea inspiră alţii să depăşească obstacolele vieții, arătând că din cele mai grele începuturi se pot naste povești de succes. A participat in: Splash (2013), Ultimul trib (2018), iUmor (2020, 2024) 

Diana Ursu, 25 ani, jucătoare de rugby 

Diana este o campioană europeană la rugby și un exemplu de reziliență. Copilăria sa dificilă a lăsat urme adânci, dar a transformat durerea în forța care o face să fie un lider natural. Este sufletul echipei și o inspirație pentru cei din jur. 

Ema Kovacs, 33 de ani, mamă full-time

Ema, mamă a doi copii, este o femeie puternică, care și-a construit singură drumul în viață. La Survivor, Ema vrea să demonstreze că mamele sunt adevărate eroine și că pot face față oricăror provocări. A participat la: Dansez pentru tine (2010), Insula Iubirii (2023).  

Larisa Popa, 27 de ani, specialist marketing  

Cunoscută pentru colaborarea cu „Pescobar”, Larisa este gata să își definească propria identitate. Cu o carieră recent începută în marketing, Larisa aduce pe insulă o determinare imensă de a-și lăsa amprenta. A participat la: Puterea Dragostei (2021). 

Alexia Preda, 21 ani, antrenor de tenis –

Alexia Preda este primul concurent al sezonului. Ea a fost aleasă în urma concursului din emisiunea La Măruță

O fostă jucătoare de tenis cu o poveste impresionantă de determinare, Alexia a transformat o tragedie personală – sfârsitul carierei din cauza unei accidentări – într-o misiune de a inspira alți sportivi. Cu o personalitate vibrantă si o energie molipsitoare, Alexia devine rapid sufletul oricărui grup. Optimismul ei este contagios, dar în momentele de criză, spiritul ei de luptătoare iese la iveală, oferindu-ne spectacol garantat. Legătura ei specială cu bunicul bolnav este sursa motivației sale. 

Adina Gache, 21 de ani, dansatoare

Adina este dovada vie că esențele tari se păstrează în sticluțe mici. Dansatoare de cabaret și pasionată de fitness, ea aduce în competiție nu doar o condiție fizică excelentă, ci și o personalitate plină de culoare. Deși sensibilă din punct de vedere emoțional, Adina este determinată să arate că pasiunea și munca grea pot depăși orice obstacol. 

Cristian Marinescu, 26 de ani, model  

Cristian este mult mai mult decât un chip frumos. Absolvent al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport, el este un creator de conținut popular, luptător în cușcă și fost sportiv de performanță în handbal și natație. Cristian vine la Survivor cu o mentalitate de învingător și o strategie bine pusă la punct. A participat la: Puterea Dragostei, Mireasa. 

Ovidiu Macinic, 46 de ani, antrenor de judo  

Cunoscut drept Uwe Dai, Ovidiu are peste patru decenii de experiență în judo și o centură neagră 1 Dan. Împreună cu fratele său, conduce un club de judo, iar legătura lor puternică este fundația succesului. Cu un simț al umorului bine dezvoltat și o atitudine de neclintit, Ovidiu este pregătit să înfrunte orice provocare.  

Darius Macinic, 43 de ani, antrenor de judo și poet  

Fratele mai mic al lui Ovidiu, Darius, vrea să-și creeze propria identitate în competiție. Antrenor de judo, poet publicat și un om cu o fire introspectivă, el îmbină forța fizică cu sensibilitatea sufletului. Survivor este pentru el o ocazie de a-și demonstra valoarea dincolo de umbra fratelui său. A participat la Insula iubirii. 

Vasile Petrovschi, 36 de ani, inginer IT  

Fost fotbalist profesionist, actor și acum inginer IT, Vasile este un maestru al reinventării. Strateg, curios și extrem de vorbăreț, el își folosește talentul analitic pentru a anticipa mișcările adversarilor. Legătura puternică cu fiul său este sursa de inspirație care îl motivează să fie cel mai bun.  

Mario Longa, 19 ani, student  

Mario este un tânăr carismatic și încrezător, cu o poveste de viață care nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Jucător de fotbal, acum student și antreprenor, Mario aduce cu el o reziliență născută dintr-un accident tragic care i-a marcat viața. Survivor reprezintă pentru el o oportunitate de a-și depăși limitele și de a dovedi că viața poate fi trăită la maximum.  

Mihai Biță (Bitza), 40 de ani, rapper, producător muzical  

Bitza este o legendă a hip-hop-ului românesc, un artist care a depășit obstacole personale și profesionale pentru a ajunge un simbol al muzicii românești. Viața lui a fost plină de suișuri și coborâșuri, dar muzica și mesajele sale au fost mereu o formă de terapie și autoexprimare. Cu o poveste emoționantă și o energie contagioasă, Bitza este un concurent de temut în Survivor.  

Alex Furman, 25 de ani, magician și artist tatuator  

Un magician cu o abordare unică și un tatuator cu un stil propriu, Alex Furman este un tânăr excentric care se remarcă printr-o combinație de umor, magie și abilități fizice. Cu un trecut interesant, inclusiv serviciul militar ca lunetist în Israel, Furman este gata să-și arate adevărata putere pe insulă, unde nimic nu este imposibil. A participat în: iUmor, Românii au talent, Batem palma, Splash, Chefi la cuțite.  

Adi Coșeru, 30 de ani, fost asistent medical  

Adi este un bărbat cu o personalitate puternică, care nu se sfiește să își exprime opinia. Cu o carieră de rugby și bodybuilding în trecut, dar și cu o sensibilitate pe care nu o arată întotdeauna, Adi vine la Survivor pentru a dovedi că, dincolo de exteriorul dur, se află o persoană profundă și emoțională. Survivor este pentru el un loc unde libertatea de exprimare se întâlnește cu o mare provocare.  

Dorian Afro, 31 de ani, coregraf  

Dorian Afro este un coregraf talentat, cunoscut pentru aparițiile sale impresionante pe scena din România. Originar din Camerun, Dorian a avut parte de o viață plină de dificultăți și de lecții valoroase, iar experiențele sale îl fac un concurent extrem de interesant pe insula Survivor. Pasiunea sa pentru dans și viața sa de luptător îl vor ajuta să depășească orice provocare. A participat în: Românii au talent.  

Sebastian Coțofana, 33 de ani, prezentator radio  

Sebastian Cotofana este un prezentator radio și influencer cu o prezență vibrantă în mediul online. El consideră că Survivor este ocazia perfectă pentru a ieși din zona sa de confort și pentru a demonstra că este capabil să facă față oricărei provocări. Motivarea sa nu provine doar din competiție, ci din dorința de a interacționa și de a deveni parte dintr-o echipă reală. 

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton