Homepage  / Vedete româneşti

Cine sunt părinții lui David Popovici. Nu vorbesc despre înot acasă, dar i-au susținut din umbră visul de campion

Cine sunt părinții lui David Popovici. Nu vorbesc despre înot acasă, dar i-au susținut din umbră visul de campion
17

de Ioana Maria,

David Popovici a reușit din nou o performanță absolut spectaculoasă și a obținut medalia de aur atât la proba de 200 de m liber, cât și la cea de 100 de m liber la Campionatul Mondial din Singapore, desfășurat la finalul lunii iulie 2025. Iată cine sunt părinții lui David, cei care i-au fost mereu aproape și l-au sprijinit necondiționat!

Părinții l-au sprijinit necondiționat pe David Popovici

Cel supranumit „Racheta din România”, „Regele David, „Micul Google” sau „Kahuna” a spus inclusiv că dacă i urcă la cap succesul este convins că are cine să-i dea o pereche de palme, imaginare, ca să-l aducă imediat cu picioarele pe pământ. Un astfel de om nu poate avea decât o educaţie sănătoasă.

Georgeta şi Mihai Popovici, părinţii lui David, au făcut mereu tot posibilul pentru a-i oferi sportivului cele mai bune condiţii pentru sportul de performanţă.

popovici 3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

David a făcut primele cursuri de înot la recomandarea medicului ortoped, deoarece suferea de afecțiuni ale spatelui. La vârsta de 10 ani a făcut trecerea la sportul de performanță, iar atunci părinții i-au susținut decizia. 

Cu toate că David a început să doboare recorduri încă de la vârsta de 10 ani, părinții săi nu au pus niciodată presiune pe el. David a vorbit despre relația pe care o are cu părinții săi, anul trecut, când a participat la Olimpiada de la Tokyo.

„Părinții mei sunt ultimele persoane care să pună presiune pe mine și aș spune că sunt implicați ca toți ceilalți membri ai echipei, poate cei mai implicați pentru că mereu se trezesc devreme să-mi facă de mâncare înainte să merg la antrenament. Au avut grijă să am până la vârsta asta tot ce mi-a trebuit în sport: ochelari, căști și au fost implicați tot timpul și încă sunt pentru că am 16 ani”, a declarat David, potrivit GSP.ro

Mama lui David Popovici a urmat un curs de ofiţer antidoping

„Îmi doresc foarte tare normalitatea în viața lui”, spune Georgeta Popovici pentru Decât o Revistă, „și atunci nu-mi place să vorbesc în jurul lui despre potențial sau nici măcar să-l laud. Sunt atât de detașată de subiect, că săracul copil, când mai face câte-un record, se uită la mine și zice: «Auzi, tu știi ce-am făcut eu?»”.

Nici David nu vrea să vorbească despre înot acasă sau cu prietenii. Nu are nimic legat de sport în cameră, în afară de sertarele în care-și ține căștile și ochelarii. Dacă atunci când era mic își înrăma toate diplomele pe pereți, până n-a mai avut loc, acum i se pare inutil să le expună și le ține pe toate în debara.

„Înotul e aici”, a spus David, după un antrenament, relatat Decât o Revistă. „Acasă e acasă. La școală e la școală. Și cu prietena e cu prietena.”

Georgeta Popovici lucrează în domeniul asistenţei socile, dar a absolvit un curs de ofițer control doping în 2021. 20 de ore de teorie și 60 de ore de practică, curs avizat de Agenția Națională pentru calificări.

„Mama lui David a făcut și cursul de ofițer control doping, doar ca să cunoască procedurile, să poată să prevină orice eroare în procesul de pregătire. Dacă ar vrea, ar putea participa la controalele ANAD, la recoltări, dar nu în natație sau la clubul Dinamo, unde activează fiul său”, a declarat pentru GSP.ro Gabriela Andreiașu, director general ANAD.

Mihai Popovici este expert în nutriție

Mihai Popovici a terminat ASE și lucrează în vânzări, dar a devenit expert în nutriție, mâncare neprocesată și aditivi. De când a aflat că e bine să mănânce cu două ore înainte de antrenament, se trezesc înaintea lui, la 4:30, să-i pregătească micul dejun, pe care i-l duc în pat, să mai doarmă o oră după, scrie dor.ro.

Campionul a ajuns pentru prima dată în atenția publicului pe când avea 15 ani și a apărut într-o reclamă pentru un brand de suplimente.

Pe măsură ce costurile cu pregătirea au crescut, Mihai Popovici a dat sute de mailuri și telefoane să găsească sponsori. „Puțini au răspuns, dar numai dacă faci sute de gesturi din astea ai șanse să găsești unu, doi, trei. Mulți în jur nu o făceau, erau resemnați din start că nu se poate. Nu există nu se poate. Se poate, dar nu imediat.”

https://www.youtube.com/watch?v=Qu8r6zHXhD0

„Pe lângă faptul că vorbeau cu medicul de la club, fie veneau la noi, fie ne cereau sfaturi prin mail, interesându-se dacă e vreo problemă cu vreun medicament, dacă suplimentele puteau fi analizate sau dacă au certificate”.

„Dacă David avea vreo problemă medicală obișnuită, dacă era răcit, de exemplu, se interesau la noi pentru orice medicament simplu. Căutau pe platforma noastră, dar apoi ne cereau și nouă confirmarea că era corect ce citiseră.

Țineam legătura chiar și noaptea, când David concura foarte departe. Părinții îi erau alături, iar tatăl ne scria și ne întreba, nu doar pentru fiul lor, dar uneori și pentru alți colegi de-ai lui.

Știau că le răspundem foarte repede, așa cum facem pentru toți sportivii. David și părinții săi sunt chiar un exemplu, sunt extrem de atenți și de disciplinați cu tot ce înseamnă o carieră profesionistă”, a mai spus Gabriela Andreiaşu.

(SP)HUNGARY BUDAPEST FINA WORLD CHAMPIONSHIPS SWIMMING MEN’S 100M FREESTYLEIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  9 / 17

Sursă foto: Profimedia – Hepta – Instagram

Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?

Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.

Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton