Homepage  / Recomandări

Cine transmite turneul de tenis de la Wimbledon 2022

Cine transmite turneul de tenis de la Wimbledon 2022

de Tavi Cojocaru,

Toată elita tenisului mondial se strânge la Londra, unde, în perioada 27 iunie - 10 iulie, va avea loc al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon.

Întrebarea care îi frământă pe iubitorii sportului alb este dacă va participa Rafael Nadal şi, dacă da, la ce nivel va fi jocul său. Spaniolul în vârstă de 36 de ani, care a cucerit anul acesta Australian Open şi Roland Garros, devenind recordmanul numărului de trofee de Grand Slam, 22, are o problemă de sănătate care îl macină.

El suferă de sindromul Muller-Weiss, o boală degenerativă cu cauze necunoscute, care apare în jurul vârstei de 45 de ani şi, în general, la femei.

Dacă se operează nu mai joacă!

O operaţie l-ar scăpa de durerile atroce, dar nu i-ar mai permite să joace tenis. Astfel că ibericul a ales să încerce diverse tratamente şi să se opereze după ce va renunţa la carieră. Durerile provocate de acest simptom sunt similare cu cele de la o fractură.

Nadal suferă de sindromul Muller-Weiss

„Da, Rafael va juca la Wimbledon. La început a spus: «Mă doare tot corpul». Când am mai vorbit cu el, mi-a spus că se simte mult mai bine. El vrea să se antreneze. Și dacă va avea o șansă cât de mică, va juca la Wimbledon. Va începe antrenamentele”, a declarat recent Toni Nadal, unchiul sportivului.

Dacă asupra participării lui Nadal planează unele suspiciuni, în schimb este sigur că, pentru prima dată de la ediţia din 1998 încoace, marele Roger Federer nu va participa la turneul pe care l-a câştigat de 8 ori între 2003 şi 2017.

Fără jucătorii din Rusia şi Belarus

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat încă de la sfârşitul lunii aprilie că nu le vor permite participarea sportivilor din Rusia şi din Belarus.

Motivul, războiul din Ucraina. Printre sportivii vizaţi de această decizie se află Daniil Medvedev, Andrey Rublev, Anastasia Pavlyucenkova, toţi din Rusia, dar şi Aryna Sabalenka şi Victoria Azarenka, ambele din Belarus.

Bani mai mulţi

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat că premiile totale pentru ediţia din acest an vor ajunge la incredibila sumă de 40,3 milioane de lire sterline (47 de milioane de euro), cu 11% mai mare decât în 2021!

Câștigătorul de pe tabloul masculin de simplu va primi 2,35 milioane de lire sterline, în timp ce câștigătoarea de pe tabloul feminin de simplu va fi recompensată cu 2 milioane de lire sterline.

Simona, printre favorite

Simona Halep (locul 20 WTA) este văzută a patra favorită la câştigarea turneului de la Wimbledon (pe care l-a cucerit în 2019). Bookmakerii i-au acordat o cotă de 14, la fel ca Emmei Răducanu.

Cota Simonei este mai bună ca a multor sportive clasate mai bine în ierarhia WTA, precum Anett Kontaveit (locul 2), Paula Badosa (3) sau Ons Jabeur (4).

Turneul de la Wimbledon 2022 este transmis la tv de Eurosport.

Program TV Wimbledon 2022

  • Luni, 27 iunie: Turul 1 – Eurosport 1 & 2
  • Marți, 28 iunie: Turul 1 – Eurosport 1 & 2
  • Miercuri, 29 iunie: Turul 2 – Eurosport 1 & 2
  • Joi, 30 iunie: Turul 2 – Eurosport 1 & 2
  • Vineri, 1 iulie: Turul 3 – Eurosport 1 & 2
  • Sâmbătă, 2 iulie: Turul 3 – Eurosport 1 & 2
  • Duminică, 3 iulie: Turul 4 – Eurosport 1 & 2
  • Luni, 4 iulie: Turul 4 – Eurosport 1 & 2
  • Marți, 5 iulie: Sferturi de finală – Eurosport 1 & 2
  • Miercuri, 6 iulie: Sferturi de finală – Eurosport 1 & 2
  • Joi, 7 iulie: Semifinale feminin – Eurosport 2
  • Vineri, 8 iulie: Semifinale masculin – Eurosport 2
  • Sâmbătă, 9 iulie: Finala feminin – Eurosport 2
  • Duminică, 10 iulie Finala masculin – Eurosport 2
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Arta războiului 12
  • 00:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:30 Un poliţist şi trei sferturi 12
  • 02:30 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 15:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Temptation Island - Insula iubirii 12
    Cinci cupluri, 12 tentaţii, 15 zile şi o insulă plină de capcane, acestea sunt elementele cheie ale reality show-ului prezentat de Radu Vâlcan, "Temptation Island...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Zi după zi AP
    Bazat pe aclamatul roman "Every Day", un bestseller New York Times scris de David Levithan, filmul cu acelaşi nume spune povestea lui Rhiannon, o adolescentă de...
  • 02:30 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 03:30 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 04:00 Surorile
    Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 08:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Mă numesc Züleyha AP
    "Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
  • 22:30 Ramo AP
    Serialul spune povestea inspirată din realitate a lui Ramo, un om care se revoltă împotriva unui sistem sufocant, nedrept. Producţia face radiografia unor conflicte...
  • 01:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:15 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 03:45 Bucătăria lui Arda AP
    Cele mai interesante rețete vor fi prezentate într-o manieră inedită şi prietenoasă de un specialist în arta culinară. Telespectatorii au parte de un spectacol culinar...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV