Homepage  / Cinema

Competiția oficială TIFF 2018. Ce lungmetraje vor concura anul acesta pentru Trofeul Transilvania

Competiția oficială TIFF 2018. Ce lungmetraje vor concura anul acesta pentru Trofeul Transilvania

de Redactia Tvmania

Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania alături de alte trei filme realizate de autori aflați la cel de-al doilea lungmetraj. Prezentate în premieră națională pe marele ecran, cele 12 filme din Competiția oficială a celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania iau pulsul noii generații de cineaști din întreaga lume.

„Pariurile formale fac casă bună cu povești ambițioase și profund umane, tumultul politic atotprezent din lumea contemporană lasă loc dramelor personale intime – într-o selecție echilibrată din care nu lipsesc abordările originale, propunerile radicale, conflictele pe muchie de cuțit, umorul negru și emoția pură’’, declară directorul artistic Mihai Chirilov despre programul competițional al acestui an.

„Nu mă atinge-mă” („Touch Me Not”)

La granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, Nu mă atinge-mă (Touch Me Not) este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie și dublul câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin. O explorare temerară a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic, filmul ,,şochează prin inteligenţă, siguranţă de sine şi originalitate’’ (The Hollywood Reporter) și a stârnit deja nenumărate controverse în lumea filmului.

„Charleston”

Cel de-al doilea debut românesc din competiția internațională,Charleston în regia lui Andrei Crețulescu, a avut premiera mondială la Locarno și este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros neobișnuit. Capetele de afiș ale acestui cocktail pop condimentat cu umor negru, melancolie și un soundtrack eclectic sunt Șerban Pavlu și Radu Iacoban, iar director de imagine este Barbu Bălășoiu (Sieranevada).

Același Bălășoiu se regăsește și pe genericul filmului Viața și nimic altceva (Life and Nothing More), distins cu Premiul FIPRESCI la San Sebastian. Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului spaniol Antonio Mendez Esparza urmărește efortul unei familii monoparentale de culoare de a rămâne împreună, în ciuda realităților cotidiene ostile cu care se confruntă. Ostil este și mediul de lucru dintr-o comunitate izolată de muncitori danezi în care cei doi frați din Iarna trădării (Winter Brothers) sunt nevoiți să se adapteze. Debutul regizorului islandez Hlynur Pálmason i-a adus actorului Elliott Crosset Hove, prezent anul trecut la TIFF, un binemeritat Premiu de interpretare masculină la Festivalul de film de la Locarno.

„Eșafodaj” („Scaffolding”)

Experiența ca profesor de literatură pentru elevi cu probleme comportamentale constituie sursa de inspirație primară a lui Matan Yair pentru debutul său în regie cu Eșafodaj (Scaffolding), lansat în secțiunea ACID a Festivalului de la Cannes. Yair are flerul și curajul de a-l distribui în rolul principal al acestui film neconvențional despre educație pe chiar unul dintre studenții lui recalcitranți, carismaticul Asher Lax. Răsturnările de situație din viața protagonistei din Moștenitoarele (The Heiresses) compun drama unei femei în vârstă, pusă în situația de a-și pierde statutul material privilegiat. În timp ce partenera ei de viață își ispășește pedeapsa în închisoare, Chela începe un nou capitol plin de provocări, în primul lungmetraj regizat de paraguayanul Marcelo Martinessi, distins cu Premiul FIPRESCI, Premiul Alfred Bauer și un Urs de Argint pentru interpretare feminină (Ana Brun) la Berlin.

„Ancora și speranța” („Anchor And Hope”)

După succesul înregistrat cu 10,000 km, premiat cu un Goya pentru debut în 2015, spaniolul Carlos Marques-Marcet revine în Competiția oficială de la TIFF cu Ancora și speranța (Anchor And Hope), o poveste de dragoste inedită care reconstruiește, cu umor și multă naturalețe, ideea de familie, chestionând normele tradiționale. Tot un triunghi sentimental stă și la baza primului film al kosovarei Blerta Zequiri, Căsătoria (The Marriage), descris de Cineuropa ca fiind,,unul dintre cele mai impresionante debuturi ale anului’’.

„Vinovatul” („The Guilty”)

Recompensat cu Premiul publicului la Sundance, Vinovatul (The Guilty) vorbește într-o manieră bulversantă despre cum cele mai bune intenții se pot tranforma într-o formă de abuz. Debutantul danez Gustav Moller reușește imposibilul, ținîndu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real într-un interior unic, cu un personaj care vorbește nonstop la telefon.

„Casa” („The Home”)

Aceeași unitate de timp și spațiu se regăsește și în Casa (The Home), o dramă claustrofobică despre conflictul unei familii nevoite să respecte dorința rudei decedate de a-și dona trupul neînsuflețit universității de medicină. Coregrafia alaiului de personaje și tirul verbal încrucișat fac din debutul iranianului Asghar Yousefinejad o experiență profund cinematică.

Dispariția neașteptată a unui membru al familiei dă tonul unui șir de evenimente nefericite și răbufniri violente și în Izbiți de soartă (Scythe Hitting Stone), debut-dinamită al rusoaicei Anna Kruglova. Deopotrivă cinic și comic, Mila (Pity) imaginează o lume a oamenilor care nu pot fi fericiți decât în situații nefericite. Recent lansată la Sundance și demnă de bizareriile Noului Val Grecesc, comedia neagră regizată de Babis Makridis spune povestea unui bărbat dependent de compasiunea altora.

Primele nume confirmate în juriul oficial al Competiției TIFF 2018 sunt Dagur Kari, islandezul câștigător al Trofeului Transilvania în 2003 cu Noi albinosul (Noi Albinoi), Stephane Foenkinos, director francez de casting, dar și regizor și scenarist al filmului Gelozia, inclus în programul TIFF 2018, Rebecca Lenkiewicz, dramaturg britanic și co-scenaristă la Ida și Nesupunere (Disobedience, r. Sebastian Lelio) și Vlad Ivanov, unul dintre cei mai prolifici actori români ai momentului, cunoscut din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu), Câini (r. Bogdan Mirică) și Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu).

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Căsătoriţi pe nevăzute
    Cel mai urmărit experiment social al momentului, formatul TV care a schimbat viața multor oameni din toate colțurile lumii, vine la PRO TV. "Căsătoriți pe nevăzute"...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Furios şi iute în viteza a 5-a 12
    Fostul poliţist Brian O'Conner (Paul Walker) face echipă cu fostul puşcăriaş Dominic Toretto (Vin Diesel) de partea cealaltă a legii. De când Brian şi Mia Toretto...
  • 02:30 Doctor de bine
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 16:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Asia Express AP
  • 00:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 00:30 X Factor
  • 03:15 eXtra Factor
    Ilona Brezoianu prezintă eXtra Factor, emisiunea din culisele sezonului 10 X Factor. Vrei să vezi cum arată o zi de filmare și ce fac jurații Delia, Florin Ristei...
  • 03:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Povestea noastră AP
    Mulţi dintre telespectatori se vor regăsi în situaţiile comune sau mai puţin obişnuite cu care se confruntă protagoniştii şi vor avea bucuria să o reîntalnească...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Nehir AP
    "Nehir" descrie povestea impresionantă a unei tinere care duce o luptă continuă pentru supravieţuire. Nehir Aksu, interpretată de actriţa Biran Damla Yilmaz, a avut...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:30 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP