Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Copiii Danei Rogoz își fac debutul în actorie. În ce film vor juca: „Este al familiei noastre, chiar dacă povestea este ficțională”

de Cristina Țapu,

Dana Rogoz a anunțat pe rețelele de socializare că a început filmările pentru un nou lungmetraj, regizat chiar de soțul său, cineastul Radu Dragomir.

Copiii Danei Rogoz își fac debutul în actorie

Acest proiect are o semnificație aparte pentru familie, deoarece în distribuție se regăsesc și cei doi copii ai cuplului, Vlad și Lia.

„Și uite așa am plecat de dimineața spre mare, pentru prima zi de filmare pentru lungmetrajul regizat de Radu. De data aceasta, Radu a scris atât pentru mine, cât și pentru Vlad și Lia, care vor avea și ei câte un rol. (…) Așadar, va fi, într-un fel, un film al familiei noastre, chiar dacă povestea e pur ficțională. Dar e ceva de la fiecare dintre noi care va rămâne pentru totdeauna păstrat, conservat în imaginile acestui lungmetraj. Pe de-o parte, cred că asta e cea mai frumoasă cale a mea și a lui Radu de a crea amintiri. Iar pe de altă parte, e sigur cea mai puternică modalitate a noastră de a spune povești. Să ne țineți pumnii tuturor!”, a scris actrița pe rețelele sociale, în cursul zilei de duminică, 31 august.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Dana Rogoz și Radu Dragomir nu sunt la prima colaborare. Cei doi au mai lucrat împreună la lungmetrajul Mo, o peliculă premiată în festivaluri și apreciată de public. Noul proiect promite să continue aceeași direcție artistică, dar de această dată miza este una profund personală și emoțională, prin implicarea întregii familii.

Deocamdată nu au fost oferite detalii despre titlul producției sau despre data lansării. Totuși, postarea Danei Rogoz transmite clar entuziasmul și emoția cu care familia se aventurează în acest proiect îndrăzneț.

Dana Rogoz și Radu Dragomir au o relație de 21 de ani

Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir formează unul dintre cele mai stabile și admirate cupluri din peisajul artistic românesc. Cei doi au construit de-a lungul anilor o familie frumoasă, având împreună doi copii, și continuă să inspire prin discreția, eleganța și solidaritatea care le definesc relația. În mai, cei doi au marcat o etapă importantă: aniversarea a 21 de ani de când sunt împreună.

Între Dana și Radu există o diferență de vârstă de 19 ani, pe care nu au resimțit-o niciodată. Au fost criticați îndelung și mulți nu le-au dat șanse să rămână împreună, dar iată că iubirea lor a învins orice obstacol.

Dana Rogoz susține că ea și soțul său, Radu Dragomir, sunt asemănători din multe puncte de vedere, așadar nu a fost nevoită să facă compromisuri majore în relație.

„Semănăm, chiar dacă în manifestare nu semănăm tot timpul. El e mai așezat, mai calculat, mai analitic, eu sunt mai impulsivă sau așa ar părea din exterior. De fapt, semănăm foarte tare. Eu pare că sunt impulsivă și mai extrovertă ca tipologie, dar de fapt sunt genul care analizează absolut toate opțiunile. Avem aceleași pasiuni, ne plac aceleași lucruri. N-am făcut compromisuri de genul merg cu el nu știu unde, dar mergi și tu cu mine. N-a fost nevoie de negocieri de acest tip”, a povestit actrița, în cadrul unui interviu acordat pentru Unica.

Sursă foto: Instagram

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te