Homepage  / Vedete româneşti

Chef Cătălin Scărlătescu prinde gustul competiției în noul sezon MasterChef. „Îi sucesc și răsucesc până când câștig”. EXCLUSIV

Chef Cătălin Scărlătescu prinde gustul competiției în noul sezon MasterChef. „Îi sucesc și răsucesc până când câștig”. EXCLUSIV
8

de Cătălina Matei,

Din 8 septembrie, la Pro TV, se deschid porțile bucătăriei „MasterChef 2025”. Sezonul cu numărul 10 promite a fi unul plin de emoții, dueluri impresionante și schimbări care vor rescrie complet regulile jocului. Mai ales că apare competiția și între cei 3 chefi… Cel puțin așa ne-a dezvăluit Chef Cătălin Scărlătescu!

Dincolo de noua provocare din sezonul 10 de „MasterChef”, există și alte schimbări în formatul de la Pro TV. Astfel, după audiții și Bootcamp, 24 de pasionați de gătit vor intra în bucătărie și vor lupta pentru marele premiu de 75.000 de euro și „titlul de MasterChef România 2025”.

Și în acest an, chefii vor avea la dispoziție șorțul de aur, care trimite un concurent direct în bucătăria „MasterChef”, fără a mai trece prin Bootcamp. În același timp, multe probe se defășoară în exterior, iar cei 3 chefi vor avea și ei parte, la rândul lor, de competiție. Între ei! Iată ce am aflat de la Chef Cătălin Scărlătescu

Gata vara, gata vacanța… începe un nou sezon de „MasterChef”, în care apare pe lângă „Da” și „Nu”, varianta: „Poate”. Concurenții primesc acest răspuns de la voi. Cât de comod a fost să dai acest răspuns în audiții?

Mi-a plăcut să îi țin în suspans, poate acum m-ai surprins și îți dau șorțul, poate data viitoare. I-am provocat un pic să vedem cât de mult își doresc să își testeze limitele și creativitatea.

Dacă în sezonul trecut ai gustat pietre, la propriu, acum care sunt preparatele din audiții care te-au lăsat fără replică?

Orice preparat e spectaculos și îmi creează fluturi în stomac mai ceva decât dragostea, mie preparatele îmi creează emoție. Fără replică mă lasă doar clătita, că nu aș mai replica-o, poate că nu are emoție ea deloc.

Și cum sunt noii concurenți?

Sezonul acesta concurenții m-au surprins cu creativitate, cu o asumare să se adapteze după preparat și să îl reinventeze cât să îmbine texturi și arome speciale.

Din promo-uri, foarte mulți dintre telespectatori au aflat ce este un… gheridon, acea măsuță de servit…

Da’ ați văzut cum vine gheridonul după mine și pe apă?!? Nu vrea să mă lase în vacanță prea mult, dar îl condimentez eu cu toate aromele din vacanță, cu toate fructele de mare și sarea din mare și îi vin de hac, o să vedeți imediat în noul sezon.

Care sunt cele mai neobișnuite feluri în care tu ai fost servit, de-a lungul timpului?
O să vedeți în noul sezon, clar acum urmează cele mai neobișnuite și originale moduri în care am fost serviți.

Dar cele mai extravagante locuri în care ai gătit?

Cel mai extravagant loc care definește o experiență de gătit memorabilă a fost pe yacht. Spectaculos în fiecare aspect, oferă o experiență premium care te provoacă să încerci preparate inedite și te inspiră cu fiecare detaliu.

Și tot în acest sezon apare și un fel de duel între voi, la probele din exterior. Cât de mult v-ați sabotat?

Ce ați văzut „Pe Drumul Gustului” a fost doar încălzirea, am și tras cu ochiul de ce fuge Chef Bontea, ce îl enervează pe Chef Dumitrescu, m-am pregătit. Așa că la „MasterChef” o să vedeți un battle și cum îi sucesc și răsucesc până când câștig.

Chef-Catalin-Scarlatescu-MasterChef-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Dacă ar fi să vă asemuiți între voi cu un condiment pe care îl folosiți des în bucătărie, care ar fi acela? Și de ce?

Ai să râzi, dar mie piperul îmi place foarte mult. Nu ai nevoie de cantități mari sau cine știe ce artificii ca să facă diferența, e suficient doar să fie prezent ca să dea savoare. Așa și eu, doar simpla mea prezență schimbă gustul poveștii. Este și versatil pentru că dă savoare în aproape orice rețetă, de la supe până la deserturi, iar eu mă adaptez rapid la orice context, așa cum și condimentul acesta își găsește locul în orice mâncare cât să dea un gust mai apetisant.

Cum se anunță toamna aceasta pentru tine? Dincolo de show-ul de la Pro TV…

Toamna asta mă găsește în căutare de arome rare prin toată lumea. Pornesc să descopăr, să gust și să mă îndrăgostesc de gusturi care spun povești. Nu caut rețete complicate, ci acel gust autentic pe care îl găsești fie într-o piață locală în colțul unui orășel, fie în taverne unde bunicile gătesc cu suflet. O să călătoresc ghidat de papile și de curiozitate. Pentru că, în final, viața e mai frumoasă cu un strop de piper și cu o trăire care rămâne de povestit.

Foto: Pro TV – Instagram

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton