Homepage  / Știri / Program TV

Cum arată noua grilă Acasă. Care sunt schimpările majore făcute de Pro TV

Cum arată noua grilă Acasă. Care sunt schimpările majore făcute de Pro TV

de Roxana Mirea,

Posturile Pro 2 și Pro Gold vor reveni la denumirile de Acasă și Acasă Gold, iar postul Pro X va deveni Pro Arena. În sedința de ieri, Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat schimbările de denumire şi noile sigle pentru aceste posturi. În plus, Acasă le va aduce telespectatorilor emisiuni originale, produse special create pentru acest post. Iată care este noua grilă a postului Acasă.

De ce Pro TV a decis să revină la Acasă

Pe lângă schimbarea denumirilor și a siglelor posturilor, CNA a aprobat şi o uşoară modificare a siglei Pro Cinema. Ei bine, este evident că Pro TV a luat decizia de a face o serie de schimbări importante, iar motivul este unul cât se poate de clar. Prezent în faţa membrilor CNA, reprezentantul Pro TV, Florin Turcilă, a spus că motivul schimbărilor este acela de a avea „nişte canale cu o identitate separată de canalul principal”, potrivit paginademedia.ro.

În plus, el a mai spus că va creşte şi producţia locală pentru posturile de televiziune şi vor dispărea reluările de la Pro TV. Acesta a anunţat două noi emisiuni culinare pentru Acasă: „Mâncare pe care” şi „Masterchef: Restul e plăcere”.

„Schimbările de denumire ale canalelor sunt dictate, de fapt, de schimbările de conţiunt pe care avem de gând să le facem în cananelel noastre tematice.

În sensul că mărim numărul de producţii specifice locale pentru fiecare dintre aceste canale. Reducem numărul de conţinut care în perioada anterioară trecea de la Pro TV la celalalte canale, acele reluări. Practic fiecare dintre aceste canale va deveni mult mai diferit faţă de celalte, încercând să ne atingem ţinta de a avea nişte canale cu o identitate separată de canalul principal.

De aici şi dorinţa şi necesitatea de a trece la nişte sigle şi denumiri de brand non-Pro, cu excepţia unora cum este Pro Cinema care este deja consacrat, mă refer aici la cele două canala Acasă. În aceste canale se va investi în conţinut specific, ceea ce credem noi că, în urma experienţei din perioada anterioară, va fi în asentimentul telespectatorilor noştri.

Privitor la Pro Cinema, este o schimbare minoră de siglă, aproape insesizabilă, dar este modificat fontul şi menţiunea. Singurul element care arată apartenenţa posturilor la acelaşi grup este în partea grafică acel punct pe care l-am păstrat în siglele actuale”, a explicat Florin Turcilă.

Cum arată noua grilă Acasă și Acasă Gold

În ședința CNA, Pro TV a prezentat într-un PowerPoint toate datele despre noile grile. Așadar, iată care arată noua grilă Acasă și Acasă Gold, potrivit liderdeaudiență.ro.

Acasă va aduce telespectatorilor cele mai noi și interesante producții locale, dar și producții străine, cum ar fi seriale din Turcia, America Latină și India și filme romantice. Programul arată în felul următor:

  • Luni-vineri: ora 20 – Producție locală: „Mâncare pe care”
  • Luni-vineri: ora 21 – Serial turcesc: „Dragoste fără cuvinte”
  • Luni-vineri: ora 22 – Serial turcesc: „Kefaret”
  • Sâmbătă: ora 20 – Producție locală: „Masterchef: Restul e plăcere”
  • Sâmbătă-duminică: ora 21 – Film romance.

ACASĂ GOLD va oferi telespectatorilor săi telenovele și seriale turcești clasice și seriale românești îndrăgite de către iubitorii de telenovele. Specific pentru ACASĂ GOLD rămâne programarea strip, de luni până duminică. Noua grilă arată în felul următor:

  • Luni-duminică: ora 19 – Serial turcesc: „Dragoste și pedeapsă”
  • Luni-duminică: ora 20 – Telenovelă: „Nu-i nimeni ca mine”
  • Luni-duminică: ora 21 – Telenovelă: „Inimă sălbatică”
  • Luni-duminică: ora 22 – Serial românesc: „Moștenirea”

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Insula delfinilor AP
  • 12:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 13:00 Eu Şi Prinţul 2: Nunta Regală AP
  • 15:00 Johnny English AP
  • 16:45 O noapte la muzeu 2 AP
    La doi ani de la evenimentele petrecute la Muzeul Naţional de Istorie Naturală, Larry (Ben Stiller), fostul paznic al muzeului, se întoarce şi află că muzeul este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Cod roşu la Casa Albă 12
    Casa Alba devine tinta unui atac terorist pus la cale de o grupare nord-coreeana. Presedintele este luat ostatic, iar singura speranta a Serviciilor Secrete de a-l...
  • 22:15 Războiul lumilor 12
    Tom Cruise il interpreteaza pe Ray Ferrier, un docher divortat care are grija de cei doi copii ai sai, adolescentul Robbie si micuta Rachel. Desi nu se considera...
  • 00:45 O noapte la muzeu 2 AP
    La doi ani de la evenimentele petrecute la Muzeul Naţional de Istorie Naturală, Larry (Ben Stiller), fostul paznic al muzeului, se întoarce şi află că muzeul este...
  • 02:45 Johnny English AP
  • 04:15 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 07:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 15:00 Te cunosc de undeva!
    "Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 21:00 Stand Up Revolution 12
    Un american venit tocmai din Ohio i-a surprins pe jurații de la Stand-Up Revolution, în ediţia de astăzi a show-ului.
  • 23:15 Temptation Island - Insula iubirii 12
    Cinci cupluri, 12 tentaţii, 15 zile şi o insulă plină de capcane, acestea sunt elementele cheie ale reality show-ului prezentat de Radu Vâlcan, "Temptation Island...
  • 02:45 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 03:30 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 04:15 Sherlock Gnomes
    Simpaticii pitici de grădină Gnomeo şi Julieta revin pe marile ecrane cu o aventură absolut nouă, de data aceasta, în Londra. Când Gnomeo şi Julieta ajung pentru...
  • 05:30 Alpha Kids
    Telespectatorii Antena 1 vor avea ocazia să cunoască mai bine copiii din generația Alpha, cea considerată ca fiind cea mai intuitivă, educată și dinamică de până...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 10:30 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 11:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 22:30 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 01:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:00 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 03:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV