Simona Gherghe și soțul ei au sărbătorit opt ani de căsătorie
Fotografia în care Simona Gherghe și soțul ei zâmbesc larg a stârnit reacții emoționante din partea urmăritorilor, care i-au felicitat cu mesaje calde în comentarii. Postarea, care a adunat peste 2000 de aprecieri, a fost însoțită de un mesaj scurt, dar plin de semnificație: „Opt ani și doi copii! La mulți ani, Răzvan”. Printre cei care le-au transmis urări s-au numărat și nașii de cununie.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Simona Gherghe și soțul ei, Răzvan Săndulescu, formează o echipă extraordinară atunci când vine vorba de copii. Viața de cuplu s-a schimbat de când au apărut copiii, însă Răzvan reprezintă un adevărat sprijin pentru Simona, când vine vorba de cei mici. Chiar și așa, micile certuri tot mai apar. Prezentatoarea de la Antena 1 a mărturisit că divergențele dintre ea și soțul ei pornesc adesea de la educația copiilor.
„Sunt o mulțime de lucruri care s-au schimbat la noi, dar ce am remarcat eu așa în evoluția nostră ca și cuplu este că am ajuns să facem o echipă foarte bună. Nu că înainte nu am fi făcut, dar am foarte mare încredere în el. De exemplu, acum el e cu copiii acasă, știu că ei sunt pe cele mai bune mâini. Suntem o echipă și funcționăm ca atare, sigur că avem și divergențe mai ales în ceea ce privește educația copiilor. De obicei aici sunt meciurile cele mai mari, dar sunt ei în primul rând care sunt liantul ăsta atât de frumos între noi și ne este foarte bine așa cum ne e în această formulă”, a declarat Simona Gherghe pentru Playtech.
Cum a ajuns Simona una dintre cele mai iubite prezentatoare
Avea doar 23 de ani atunci când a pornit pe drumul care a dus-o către succesul în televiziune. Chiar Simona Gherghe a dezvăluit cum a fost pentru ea acel început.
„Asa a inceput povestea mea de iubire cu televiziunea. Aveam 23 de ani si am dat aceasta proba, la postul local afiliat Antenei 1. Lucram in radio, un loc pe care il iubeam si despre care credeam ca ma va scoate la pensie. Genul ala de rezolutii definitive, specifice tinerilor…
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 13
Prietenul meu de atunci m-a dus sa dau aceasta proba in care nu am crezut deloc. In definitiv, eu iubeam radioul si stiam ca nu sunt telegenica, pentru ca asa mi se spusese cu vreo doi ani inainte, tot la un concurs pentru prezentatori de stiri. Ei bine, pare ca m-am inselat. Oamenii m-au placut. Asa avea sa inceapa povestea pasiunii mele, de mai bine de 20 de ani… Restul e istorie. Istoria mea personala”, povestea Simona Gherghe pe Instagram, în trecut.
Sursă foto: Instagram
Citește și: