Homepage  / Articole

Cum se termină povestea Thaliei, în „Rosalinda”

Cum se termină povestea Thaliei, în „Rosalinda”

de Redactia Tvmania

Finalul din “Rosalinda”, telenovela care a readus-o pe Thalía pe micile ecrane, la Acasă Gold, va fi difuzat marți, 3 iulie, la ora 22.00. Ultimul episod al telenovelei va scoate în prim-plan secrete ascunse, frământari, dar și pasiuni aprinse.

Veronica, mama lui Fernando Jose (Fernando Carillo) încearcă să câștige dragostea fiului său și începe să lucreze ca servitoare în casa acestuia. Destinul și planurile de viitor ale Rosalindei (Thalía) sunt complet răvășite la aflarea unei vești îngrozitoare. Fedra (Nora Salinas) continuă să tulbure apele și face tot posibilul să îi despartă pe Rosalinda și Fernando Jose.

Între timp, Agustin Morales (Sergio Reynoso) o ajută pe iubita lui să își recupereze fiica.

Telespectatorii vor putea afla în ultimul episod al telenovelei care este destinul Berthei (Elvira Monsell) și ce planuri diabolice mai are Valeria (Lupita Ferrer). De asemenea, vor vedea cum sfârșește personajul Fedrei și cum plătește aceasta pentru tot răul făcut celor din jur.

Mai mult, fanii Thalíei vor urmări cum se va încheia idila dintre protagoniști, presărată de nenumărate suferințe și prejudecăți.

Finalul spectaculos al telenovelei “Rosalinda”, plin de trăiri intense, dezvăluiri, intrigi și iubire va fi difuzat marți, 3 iulie, la ora 22.00, la Acasă Gold.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton