Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Eveniment plin de emoție în viața Iulianei Tudor. Ce decizie a luat fiul prezentatoarei în Săptămâna Mare

Eveniment plin de emoție în viața Iulianei Tudor. Ce decizie a luat fiul prezentatoarei în Săptămâna Mare

de Redactia Tvmania

Realizatoarea emisiunii „Vedeta populară” de la TVR 1 ne-a dezvăluit cum petrece sărbătoarea de Paști în acest an.

„Sunt bucuroasă și emoționată, pentru că finalul postului Sfintelor Paști aduce o premieră în familia noastră – este anul în care Tudor va înțelege exact ce înseamnă Taina Spovedaniei, care este rostul mărturisirii în fața lui Dumnezeu”, declară Iuliana Tudor, considerând că fiul ei este îndeajuns de mare pentru a primi Sfânta Împărtășanie după toate rânduielile bisericești.

Ca de obicei, vedeta TVR a ales să petreacă Sărbătoarea Pascală alături de familie, în Băicoi, Prahova, la părinți.

„Mă bucur că anul acesta, spre deosebire de anul trecut, putem merge cu toții la Înviere”, mărturisește Iuliana, amintindu-și de momentele triste pe care restricțiile impuse de pandemie le-au provocat în 2020. Cât despre pregătirea mesei de Paști, aceasta cade, în mare parte, în sarcina… mamei, Iuliana fiind zilnic pe platoul de filmare, de dimineața până seara, pentru înregistrarea sezonului 6 al emisiunii „Vedeta populară”. Cu toate acestea, vedeta dezvăluie că, în ciuda programului încărcat, are o contribuție cu tradiție în familie: „Ca în fiecare an, îmi este rezervată bucuria de a face eu pasca, este oarecum specialitatea mea între preparatele pe care le pregătim cu această ocazie”, mai spune ea.

Iuliana Tudor ne invită să sărbătorim românește: de Paști, toată România e populară!

Sezonul 6 al emisiunii „Vedeta populară” de la TVR 1 își începe aventura. Concurenți care ne surprind cu talentul și pregătirea lor vin să ne emoționeze și să ne aducă voie bună în case. Pe 2 mai, de la ora 21.00, Iuliana Tudor ne așteaptă la prima ediție de concurs „Vedeta populară”, la TVR 1.

Am văzut, duminica trecută, cum s-au desfășurat preselecțiile pentru cel mai iubit talent-show de folclor, „Vedeta populară”. Dintre sutele de pretendenți, au fost aleși cei mai buni, care se vor lupta în acest sezon pentru Marele Trofeu și premiul de 100 000 de lei. În seara de Paști, Iuliana Tudor lansează competiția propriu-zisă, invitând în scenă primii cinci concurenți selectați.

La doar 18 ani, o tânără din Oradea știe deja că nu toate poveștile se încheie cu „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”… Cu toate acestea, muzica i-a fost companion de-a lungul vieții, iar acum cântă la pian, acordeon, clarinet, fluier, nai și caval. O vom cunoaște la „Vedeta populară” duminică seară, când va încerca să impresioneze cu vocea sa publicul, dar și juriul format din Grigore Leșe, Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic și Bogdan Mihai Simion.

Un semn divin pare să fi primit cea de-a doua concurentă, o adolescentă din Vâlcea, că muzica e și drumul ei în viață. Provenind dintr-o familie cu cinci fete, tânăra de 17 ani a avut, de mică, publicul în fața căruia s-a desfășurat. Acum combină folclorul cu muzica psaltică, la liceul de arte, și vrea să convingă și publicul de talentul ei.

Tot duminică seară vom cunoaște un tânăr… filipesco-irlandez. Născut și crescut în Filipeștii de Bacău, el s-a mutat, la 14 ani, cu familia, în Irlanda. Acolo a prins gustul musical-urilor, unde a cântat și dansat pe scenă, dar de curând a revenit în țară, de dorul folclorului românesc. Vom vedea în seara de Paști dacă pasiunea sa îl va și propulsa în semifinala „Vedeta populară”.

La același lucru aspiră și o piteșteancă de 18 ani cu suflet de artist. Scrie poezii și romane de dragoste, cântă de când avea patru ani și colecționează costume populare vechi. Visează, însă, la o carieră în domeniul medical.

Cea de-a cincea concurentă a serii vine la „Vedeta populară” la îndemnul profesorilor de la școala din Roșiori de Vede unde lucrează ca femeie de serviciu. Viața a trecut-o prin multe încercări, dar muzica i-a fost mereu alături. Așteptăm să o vedem devenind vedeta liceului în seara de Paști, la TVR 1.

La această ediție „Vedeta populară”, artiștii se vor bucura de scenă și lumina reflectoarelor în acompaniamentul Orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist Izvoare Dobrogene din Constanța, al Centrului Cultural Teodor Burada, dirijor Cristian Obrejan. Spectacolul se vede pe 2 mai, de la ora 21.00, la TVR 1, fiind preluat simultan și la TVRi și TVR Moldova.

Programe TV pentru azi, joi, 29 aprilie 2021

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Căsătoriţi pe nevăzute
    Cel mai urmărit experiment social al momentului, formatul TV care a schimbat viața multor oameni din toate colțurile lumii, vine la PRO TV. "Căsătoriți pe nevăzute"...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Furios şi iute 6 12
    După ce Dominic (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au distrus regele imperiului drogurilor din Rio, nu se mai pot întoarce acasă şi vor trăi fugind din calea legii....
  • 02:30 Doctor de bine
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 16:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Asia Express AP
  • 00:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 00:30 X Factor
  • 03:00 eXtra Factor
    Ilona Brezoianu prezintă eXtra Factor, emisiunea din culisele sezonului 10 X Factor. Vrei să vezi cum arată o zi de filmare și ce fac jurații Delia, Florin Ristei...
  • 03:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Povestea noastră AP
    Mulţi dintre telespectatori se vor regăsi în situaţiile comune sau mai puţin obişnuite cu care se confruntă protagoniştii şi vor avea bucuria să o reîntalnească...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Nehir AP
    "Nehir" descrie povestea impresionantă a unei tinere care duce o luptă continuă pentru supravieţuire. Nehir Aksu, interpretată de actriţa Biran Damla Yilmaz, a avut...
  • 23:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 00:45 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 03:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP