Gabi Tamaș și Serghei Mizil, eveniment inedit pentru fanii lor
Astfel, au decis să transforme dorințele fanilor în realitate, lansând un eveniment special în care participanții vor putea să îi cunoască mai bine și să savureze împreună unele dintre cele mai rafinate băuturi.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Pe 13 decembrie 2025, Gabi și Serghei îi așteaptă pe toți cei interesați la „Hai să ne întâlnim sâmbătă seara”, o inițiativă care promite o atmosferă relaxată și plină de voie bună. Proiectul s-a născut din cererile repetate ale fanilor, care și-au dorit să petreacă timp cu cei doi într-un cadru informal, mai ales după ce, în timpul aventurii de pe Drumul Eroilor, au împărțit o seară în aceeași echipă, descoperind cât de multe au în comun.
Evenimentul va include și un concert al formației Azur, dar și un spectacol oferit de Taraful Uncheșilor, asigurând astfel o combinație de muzică și distracție autentică.
Gabi Tamaș a explicat motivația din spatele inițiativei: „Multă vreme oamenii, pe de o parte mă judecau pentru obiceiurile mele, pe de altă parte își doreau să petreacă timp cu mine. După ce m-au cunoscut mai bine în Asia Express, văd că sunt tot mai mulți cei care vor să ne distrăm împreună. Așa că m-am gândit să creez un context pentru toată povestea asta. Așa am ajuns la acest șpriț de iarnă și la întrebarea: vreți să ne vedem sâmbătă seara? Ne propunem să fie o seară ca la carte, una de care fiecare dintre cei prezenți să își aducă aminte mult timp.”
Ce mesaj a transmis Serghei Mizil fanilor
Și Serghei Mizil a împărtășit entuziasmul său pentru eveniment: „De când am live-uri pe toate platformele astea, YouTube, TikTok, îmi scriu oamenii întruna că vor să bea cu mine. Pe unde mă duc, prin mall-uri, restaurante, mă oprește multă lume și mă întreabă același lucru. Dacă beau cu fiecare în parte, înseamnă că numai asta trebuie să fac și nici să-i refuz nu-mi place. Așa am ajuns la ideea că mai bine beau cu toți odată. M-am tot gândit, dar n-am pus-o în practică până când n-a venit Gabi să zică: «Hai»!
Gabi Tamaș e combatant ca mine la subiectul ăsta și n-aș fi văzut pe cineva mai bun să facem treaba asta împreună. M-am apropiat mult de el la Asia Express 2025 și mă bucur să fiu cu el și cu alții ca noi, să ne bucurăm de viață. Șprițul e mai mult decât ceva ce bei. E poftă de viață, e bucuria de-a fi cu ai tăi, iar șprițarii ca noi înțeleg treaba asta. Cei care vin să se aștepte la haleală bună, vin și mai bun marca Serghei și Tamaș, multă caterincă și chef ca pe vremuri, cu Azur și Taraful Uncheșilor.
Ce-mi doresc eu nu e să fie doar o băută, ci să facem o brigadă de consumatori cu care să ne vedem o dată la ceva vreme. Până la urmă, în timpurile astea, e important să ai un motiv pentru care să te întâlnești cu oamenii, iar eu zic că, dacă e ceva ce știm sigur, e cum să petrecem.”
Evenimentul promite a fi o seară memorabilă pentru toți cei care au urmărit Asia Express 2025 și își doresc să se bucure de momente autentice alături de Gabi Tamaș și Serghei Mizil.
Sursă foto: Antena 1
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.