Gabriel Garko și-a surprins fanii cu o mărturisire neașteptată: actorul italian este căsătorit de doi ani cu partenerul său, Giorgio, iar nunta a fost organizată în cel mai mare secret. Invitat recent în emisiunea „Verissimo”, Garko a dezvăluit pentru prima dată detalii despre viața sa personală.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
„Suntem căsătoriți. M-am căsătorit acum doi ani. Iată inelul”, a spus actorul, în vârstă de 53 de ani, răspunzând cu naturalețe întrebării prezentatoarei Silvia Toffanin: „Ți-ar plăcea să te căsătorești?”. Conform declarațiilor sale, ceremonia a avut loc pe 2 decembrie 2024, într-o discreție totală.
„M-am căsătorit cu Giorgio acum doi ani. Am fost doar patru oameni la primărie și nici măcar nu i-am spus familiei mele înainte”, a explicat el.
Decizia de a organiza nunta în secret a fost una deliberată, actorul dorind să își protejeze intimitatea.
„Viața mea publică a fost mereu foarte publică, aproape ca o telenovelă. Apoi am avut povești pe care le-am ținut pentru mine. Dau o mare importanță intimității și nu cred că totul trebuie spus”, a mărturisit Garko în timpul interviului, citat de www.anabelmagazine.com.
În plus, actorul a explicat de ce a ales acea dată specială pentru nuntă: „Am decis să mă căsătoresc atunci când m-am simțit bine cu mine însumi. Era aproape de Crăciun, când toată lumea este ocupată cu cadouri, așa că m-am gândit că nici la starea civilă nu vor înțelege imediat. Și exact asta s-a întâmplat.”
Cine este, însă, Giorgio, partenerul său de viață? „Se numește Giorgio. Suntem foarte discreți,” a spus Garko, care nu a oferit mai multe detalii despre soțul său, precizând doar că acesta nu face parte din lumea spectacolului.
Cei doi sunt împreună de patru ani, însă Giorgio nu a apărut niciodată la evenimente publice alături de actor și nici pe conturile sale de social media.
„Fiecare trebuie să se simtă bine cu sine însuși mai întâi, să-și cunoască limitele și să le stabilească chiar și într-o relație. Fiecare persoană are nevoie de spațiul său, de obiceiurile sale. Nimeni nu ar trebui să-l domine pe celălalt. Cred că am fost creați să trăim în cuplu”, a declarat actorul.
O nouă etapă după asumarea publică
Această poveste de iubire vine după un capitol dificil din viața lui Gabriel Garko. Ani de zile, el a fost simbolul bărbatului romantic și misterios din serialele italiene de succes, precum „L’onore e il rispetto”, în care l-a interpretat pe mafiotul Tonio Fortebracci, devenind astfel cunoscut publicului din România.
Totuși, în 2020, Garko a făcut pasul curajos de a-și asuma public orientarea sexuală. „Am ajuns la un punct în care, ori o făceam eu, ori o făcea altcineva într-un mod mai brutal. Am spus-o natural și m-am eliberat de o povară,” a povestit el, citat de La Repubblica.
Astăzi, Gabriel Garko, al cărui nume real este Dario Oliviero, vorbește cu maturitate despre iubire, intimitate și dreptul de a trăi fără scenarii impuse. Actorul, care joacă în prezent în serialul „Colpa dei sensi”, a decis că este momentul potrivit să împărtășească această parte importantă a vieții sale cu publicul.
„Am ascuns multe lucruri în viața mea. Nu mai vreau să fac asta,” a spus el.