Mara și Cezara, gemenele lui Mihai Morar, au ajuns la vârsta adolescenței. Fetele au împlinit 15 ani pe 23 octombrie, iar tatăl lor le-a scris, iarăși, o scrisoare lacrimogenă, așa cum face în fiecare an.
de Redactia Tvmania,
Mara și Cezara, gemenele lui Mihai Morar, au ajuns la vârsta adolescenței. Fetele au împlinit 15 ani pe 23 octombrie, iar tatăl lor le-a scris, iarăși, o scrisoare lacrimogenă, așa cum face în fiecare an.
Sărbătoare în familia lui Mihai Morar. Realizatorul de la Radio Zu și soția lui, Gabriela, și-au sărbătorit fiicele cele mari, pe simpaticele gemene Mara și Cezara. Fetele au împlinit 15 ani pe 23 octombrie, iar tatăl lor le-a scris un text emoționant, pe care l-a publicat pe Instagram alături de pozele de la petrecere.
Mara și Cezara sunt eleve în clasa a IX-a, iar anul acesta au ales să se despartă, după ce școala primară și pe cea gimnazială le-au făcut împreună. Odată cu începerea liceului, Cezara și Mara nu au ales același drum, spre surprinderea tuturor, mai cu seamă a părinților. Cezara nu a mai vrut să studieze la școala privată, alegând să meargă la un liceu de stat, și anume la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București.
„Iubitele mele, Mara și Cezara,
CINCISPREZECE. Când încep cei mai frumoși ani. Poate o să vi se pară teribili acum, dar cu vârsta de acum o să vă hrăniți toată viața.
CINCISPREZECE. Poate vârsta copilului interior a fiecărui adult care ascultă de copilul interior. Adică, motorul, focul viu, Vocea sau cum mai vreți voi să-i spuneți.
CINCISPREZECE. Vă minte cine vă spune că e vârsta critică. E vârsta capitală. Pentru că prieteniile adevărate de acum rămân pentru totdeauna.
CINCISPREZECE. Pentru că pasiunile de acum ard toată viața.
CINCISPREZECE. Nu mai sunteți copii, dar așa o să vă spună mami și tati toată viața. Nu mai sunteți copii, dar asta vă rămâne vârsta copilului vostru interior toată viața.
CINCISPREZECE. Anii cu cele mai multe întrebări. Să nu vă speriați, sunt minunați. Anii îngrozitori ai vieții sunt cei în care ai mai multe răspunsuri decât întrebări.
CINCISPREZECE. Când te scuturi de tot de copilărie, pe dinafară, dar o păstrezi pe veci pe dinăuntru.
CINCISPREZECE. Anii la care unii deja erau faimoși, alții campioni, alții bogați. Voi să fiți doar vii.
CINCISPREZECE. Vârsta la care visezi să schimbi lumea. N-o s-o schimbați! Dar, vă știu, nici lumea n-o să vă schimbe pe voi.
CINCISPREZECE. Anii la care vocea lui Taylor Swift se aude mai tare decât vocea părinților. Dar, în curând, chiar și vocea lui Taylor va fi acoperită de o voce care abia acum se formează: vocea sinelui vostru.
CINCISPREZECE. Vârsta primilor fluturi în stomac. Dar despre asta vă spune Taylor mai multe.
La mulți ani, Mara și Cezara! Vă iubim!”, este mesajul superb al tatălui Mihai Morar.