Homepage  / Cinema

„Hamnet”, drama inspirată din cea mai dureroasă pierdere a lui Shakespeare: filmul care a emoționat criticii ajunge în cinematografe. Data premierei

„Hamnet”, drama inspirată din cea mai dureroasă pierdere a lui Shakespeare: filmul care a emoționat criticii ajunge în cinematografe. Data premierei

de Camelia Ghioc,

Apreciată de critici și ovaționată de publicul, nominalizată și premiată la mai toate festivitățile și festivalurile majore, drama britanică „Hamnet” apare pe ecranele noastre pe 23 ianuarie cu povestea devastatoare a tragediei personale din care s-a născut capodopera lui William Shakespeare, „Hamlet”.


Regia lui Chloé Zhao și viziunea intimă asupra lui Shakespeare

Semnat de regizoarea Chloé Zhao („Ținutul nomazilor”) și premiat cu Globul de Aur pentru Cel mai bun film dramatic, „Hamnet” e bazat pe romanul omonim al scriitoarei Maggie O’Farrell și explorează unul dintre cele mai dureroase episoade din viața marelui bard William Shakespeare și a soției sale, Agnes: pierderea tragică a fiului lor.

Un film despre pierdere și nașterea unei capodopere

În Anglia rurală, guvernată de superstiții, Hamnet, fiul lui William Shakespeare și Agnes Hathaway, moare la vârsta de 11 ani. Filmul urmărește impactul acestei tragedii asupra căsniciei și asupra modului în care William încearcă — fără succes — să găsească alinare în muncă și absență.

Pornind de la această tragedie reală, filmul sugerează că piesa lui Shakespeare, „Hamlet”, apărută la câțiva ani după moartea fiului său, Hamnet, a fost modul creatorului de a procesa acea suferință.

Jessie Buckley și Paul Mescal, în interpretări elogiate de critici

În rolul lui Agnes Shakespeare, Jessie Buckley („Scrisori scandaloase”) oferă una dintre cele mai intense interpretări ale carierei sale, fapt recunoscut printr-un Glob de Aur și un Premiu al Criticilor pentru cea mai bună interpretare feminină. Departe de portretul convențional al soției abandonate, Agnes a lui Buckley este o femeie conectată profund la natură, suspectată de săteni de vrăjitorie din cauza cunoștințelor ei și aerului misterios.

Tânărul Paul Mescal („Gladiatorul II”) îl interpretează pe William Shakespeare cu o vulnerabilitate reținută, evitând orice exagerări. Relația dintre cei doi soți îndoliați este marcată de tăceri, resentimente și o distanță care devine imposibil de traversat.

Distribuția îi mai include pe Emily Watson („Dune: Profeția”), Joe Alwyn („Favorita”) și tineri actori neprofesioniști, care joacă rolurile copiilor.

Agnes Shakespeare, un personaj feminin ieșit din tipare

Invitată la „The Kelly Clarkson Show”, Jessie Buckely a povestit că a refuzat să stea la hotel, împreună cu restul echipei, deoarece personajul ei e o femeie a pădurii, așa că a locuit singură într-o colibă de cioban, la marginea codrului.

Actrița, care a devenit mamă de curând, a sugerat că toată energia maternă pe care a întruchipat-o pentru rol a creat probabil starea propice pentru a-și îndeplini vechiul vis de a avea un copil: la o săptămână după încheierea filmărilor, ea a aflat că era însărcinată.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Chefi la cuțite
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton