Homepage  / Timp liber

Horațiu Mălăele are maraton pe TVR 3, la împlinirea a 70 de ani. Mesajul trimis de marele actor cu această ocazie

Horațiu Mălăele are maraton pe TVR 3, la împlinirea a 70 de ani. Mesajul trimis de marele actor cu această ocazie

de Doinel Tronaru,

În cadrul maratonului difuzat pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică de TVR 3, pot fi văzute capodopere cinematografice care-au făcut istorie, precum “Nunta mută”, dar şi piese de teatru TV cu marele actor Horațiu Mălăele. Citeşte ce mesaj, în exclusivitate pentru “TV Mania”, a avut de transmis marele actor celor care-i fac acest “cadou”, duminică fiind ziua lui de naştere şi împlinind 70 de ani.

A devenit deja o tradiție, de câteva luni încoace, ca ultima noapte de sâmbătă spre duminică a fiecărei luni să fie dedicată, sub genericul Noaptea Albă a Filmului Românesc, de postul TVR 3 tinerilor şi încă tinerilor regizori de film ai ceea ce se numeşte, cu o titulatură prestigioasă, Noul Val al cinematografiei româneşti sau Noul Cinema Românesc (NCR).

Horațiu Mălăele este unul dintre cele mai prestigioase nume ale teatrului şi filmului românesc, duminică, 31 iulie (după alte surse, pe 1 august), împlineşte respectabila vârstă de 70 de ani şi, cel mai important, mai ales prin debutul său cinematografic în calitate de regizor cu filmul “Nunta mută” (2008), a fost asociat cu ceea ce se cheamă Noul Val cinematografic românesc, aşa că alegerea sa pentru “maratonul” de săptămâna asta a venit de la sine.

Integrală Mălăele, timp de 9 ore

Noaptea Albă a Filmului Românesc este un program de tip maraton, dar de data aceasta cei care fac programele la TVR 3 s-au depăşit pe sine: evenimentul dedicat lui Horațiu Mălăele durează nu mai puțin de 9 ore, de la ora 22.00 a zilei de sâmbătă, 30 iulie, până la ora 7.00 dimineața a zilei următoare, duminică 31 iulie. Cei care-au rezistat până la acea oră vor fi “treziți” de obişnuita difuzare matinală a Imnului României de către canalele TVR, la ora 6,55: “Deşteaptă-te, române”, cum bine spun versurile lui Mureşianu.

În plus, în acest interval orar vor fi difuzate trei lungmetraje cinematografice – toate cele trei titluri realizate, în calitate de regizor, de către Horațiu Mălăele – şi două spectacole de teatru TV, unele clasice, din “arhiva de aur” a Televiziunii Române, precum “Mincinosul”, de Carlo Goldoni, în regia marelui Vlad Mugur. Evident, principalul punct de atracție al programului este difuzarea “Nunții mute”, filmul de mare succes (inclusiv pe pământ francez) al lui Mălăele din 2008, care va avea loc de la ora 1.50.

“Marele hei-rup al exercițiului uman”

În exclusivitate pentru revista “TV Mania”, Horațiu Mălăele a transmis un impresionant mesaj de mulțumire pentru cei care l-au omagiat astfel, prin acest superb “cadou” artistic, care permite programarea şi difuzarea a cel puțin întregii sale opere de regizor de cinema, mesaj pe care-l reproducem în continuare în întregime:

“Acum, când timpul începe să se risipească încet și incert, soldat încă activ prin tranșeele culturii, vă mulțumesc plecat pentru această cinstire pe care mi-o faceți, de a vedea împreună câteva trecute fapte, pe care le iubesc mult și de care sunt uneori chiar mândru, făcându-mă să cred că, în marele hei-rup al exercițiului uman, sunt un efort mic, dar sunt.”

Horațiu Mălăele

Maratonul cinematografic Horațiu Mălăele de pe TVR 3 va începe sâmbătă la ora 22.00, cu un scurt interviu, ca de obicei, de un sfert de oră, cu regizorul omagiat, va conține filmele de lungmetraj “Luca” (ora 22.15), “Nunta mută” (ora 1.50) şi “Funeralii fericite” (ora 3.25), precum şi spectacolele de teatru TV “Mincinosul” (ora 24.00) şi “Poveste studențească” (ora 5.20), şi se va încheia cu difuzarea Imnului României de la ora 6.55.

Un artist multivalent

Ajuns, iată, la fastuoasa vârstă de 70 de ani, Horațiu Mălăele este unul dintre cele mai prestigioase şi îndrăgite nume ale teatrului şi filmului românesc, activând, de-a lungul deceniilor, în calitate de actor (pe scenă, pe marele ecran şi în televiziune şi radio), de regizor de teatru şi, de la un anumit moment, de cinema, precum şi, nu în ultimul rând, de desenator şi caricaturist (unul foarte talentat) şi de scriitor propriu-zis (poezie, proză, “microsioane”).

Mălăele este născut, în urmă cu 70 de ani, în Târgu Jiu, județul Gorj, oraşul făcut celebru de creațiile plasate de genialul Constantin Brâncuşi acolo, dar şi locul de baştină al unui alt nume important al cinematografiei româneşti, regizorul şi actorul Sergiu Nicolaescu, aşadar este un oltean, jian, gorjean. 

Regizorul “Nunții mute”

A terminat IATC-ul în 1975, aşadar la 23 de ani, la clasa profesorului Octavian Cotescu, şi imediat s-a instalat, datorită farmecului său şi aerului de băiat bun, dar uşor confuz (un fel de “Marele Blond”, jucat în acea vreme în nişte filme de comicul francez Pierre Richard), ca unul dintre cei mai populari şi îndrăgiți actori români, ai ceea ce era încă perioada comunistă.

De-a lungul vremii, actorul s-a exersat şi ca regizor de teatru, şi încă unul apreciat. Mălăele se poate spune, însă, că s-a născut “a doua oară” în 2008, când se hotărăşte să treacă şi la regia de film şi regizează “Nunta mută”, un film de mare succes. Nu va mai renunța şi îşi va mai pune semnătura pe încă două filme, apreciate, chiar dacă nu au mai înregistrat acelaşi succes: “Funeralii fericite” (2013) şi “Luca” (2020), toate trei filmele beneficiind de contribuția la scenariu a dramaturgului Adrian Lustig.

“Fantomele” comunismului, în “Luca”

Maratonul de pe TVR 3 nu începe însă cu “Nunta mută”, ci cu cel mai recent film al regizorului, “Luca”, trecut oarecum neobservat la recenta sa difuzare, de anul acesta, pe marile ecrane (aş îndrăzni să spun că ocultarea filmului are drept cauză şi încurcăturile produse, în distribuția filmelor, de către anii de pandemie). Pe scenariul lui Adrian Lustig, filmul îi are în distribuție pe: Istvan Teglas, Andi Vasluianu, Mădălina Craiu, Rodica Mandache şi… Bogdan Mălăele.

Comunismul încheiat în 1989 se pare că încă mai bântuie imaginarul lui Lustig şi al altor scenarişti români: “1989, ultimul an de comunism în România. Luca, un student, decide să meargă într-o excursie de o zi în Bulgaria. La biroul vamal, locotenentul poliției secrete Nedelcu îl găsește cu o bancnotă de 50 de dolari ascunsă în rect. Luca este bătut cu sălbăticie de Nedelcu”, sună sinopsisul filmului.

Teatru “pe pâine”, cu Mălăele

Important de spus despre “Mincinosul” de la ora 0.00, “piesă de teatru din arhiva de aur a Teatrului Național de Televiziune”, pe binecunoscutul text al dramaturgului iluminist venețian Carlo Goldoni, este că regia aparține marelui om de teatru care a fost regizorul Vlad Mugur (1927-2001). În distribuție, alături de Mălăele, se regăsesc: Virgil Andriescu, Mircea Andreescu, Florin Zamfirescu, Ionel Mihăilescu, Marius Stănescu, Diana Gheorghian, Camelia Maxim, Medeea Marinescu.

Cealaltă piesă de teatru aflată în program, difuzată la ora 5.20, pentru insomniaci (sau pentru cei care tocmai s-au trezit), este după un text mai puțin cunoscut, dar cu atât mai interesant: “Poveste studențească”, de Mihail Sorbul (dramaturg român interbelic, autorul clasicelor “Patima roşie” şi “Dezertorul”), regia: regretatul Cornel Todea, avându-i în distribuție pe: Mircea Jida, Ștefan Radof şi, atenție, uriaşa Anda Călugăreanu (1946-1992).

Mălăele se autodistribuie în rolul principal al lui Lionel Frunză

“Viața de student” era la fel în 1922, ca şi în prezent, demonstrează spectacolul: “Anul 1922, doi studenți, unul la Drept și unul la Litere, aflați într-o cameră de cămin, noaptea, fără țigări, învățând”. Între cele două piese de teatru TV, se difuzează cele două filme de succes ale lui Mălăele: “Nunta mută” (ora 1.50) şi “Funeralii fericite” (ora 3.25), acesta din urmă prezentându-l şi pe actorul Mălăele, în rolul principal al franco-românului Lionel Frunză.

În prezentarea filmului “Nunta mută”, făcută pentru booklet-ul DVD-ului filmului, pe care l-am realizat în anul 2011, scriam: “La începutul anilor ’80, regretatul actor Octavian Cotescu i-a povestit întâmplarea lui Horațiu Mălăele, care, după mai bine de douăzeci de ani, a transpus-o într-un film emoționant despre o situație absurdă în care moartea lui Stalin influențează decisiv destinele unor oameni simpli, care nu aveau nicio legătură cu Moscova sau cu partidul comunist”.

Partitura „clovnului trist”

Îl prezentam astfel atunci pe Horațiu Mălăele, sub titlul “Un artist proteic”: “Horațiu Mălăele este unul dintre cei mai iubiți de public actori români din toate timpurile. Umorul său cu totul special, aerul său (jucat) ușor zăbăuc, de «distrat», de om care «calcă în străchini», l-au impus de la început atenției marelui public, apoi l-au făcut să rămână în mintea și sufletul spectatorilor. Este unul dintre acei artiști care este suficient să apară în fața oamenilor, să se miște și să privească, pentru a le câștiga un zâmbet. Ce să mai spunem atunci când deschide gura?”.

Continuam astfel: “Desigur că Mălăele a abordat, de multe ori, partitura «clovnului trist», ca orice artist comic care se respectă. Totodată, a avut o intensă și profundă activitate ca regizor de teatru. Iată-l acum și ca regizor de film. Nu se va opri aici: un alt scenariu al său, «Funeralii fericite», a câștigat la concursul Centrului Național al Cinematografiei și va intra în producție «când va vrea Dumnezeu», cum spune cu umor regizorul”.

“Horațiu Mălăele este, și el (ca și Brâncuși), un gorjean. Pentru că s-a născut la Târgu-Jiu, pe 1 august 1952 (așadar, este un Leu pursânge). Prima lui dorință a fost să facă Artele Plastice; nu întâmplător, Horațiu este și un grafician împătimit. A venit în Capitală să dea examenul, dar, într-o doară, a văzut câteva spectacole la Teatrul Bulandra. Brusc, puștiul de 18 ani s-a hotărât să devină actor, iar vraja Thaliei (muza teatrului în antichitate) nu avea să-l mai părăsească toată viața”, mai spuneam în 2011.

Întâlnirea cu “sorocul”

În ce priveşte filmul “Nunta mută”, Mălăele explica, în interviul pe care mi l-a acordat cu acea ocazie: “«Nunta mută» este un film ce povesteşte despre o perioadă blestemată a acestui pământ, când frica, foamea şi frigul au călcat în picioare viaţa părinţilor noştri. Este un film trist cu mult umor. Stilistica filmului a fost rânduită pe două culoare uşor depistabile şi pentru profan şi pentru iniţiat. Unul realist, care adună cele două coperţi, iar celălalt realist-fantastic, povestea propriu-zisă, motiv pentru care am recurs la acest comentariu de tip brechtian, acest «verfremdengseffect», această îngroşare în zona personajelor, costumelor, decorului etc., pentru a explicita mai bine această fabulă antitotalitară”.

În 2013, ieşea noul film al regizorului, “Funeralii fericite”, şi, în cronica acestuia, intitulată “Lionel murind”, îl prezentam astfel: “«Funeralii fericite» este cea de-a doua tentativă ca regizor de film a actorului Horaţiu Mălăele (în egală măsură şi regizor de teatru), un mare talent al scenei româneşti. Primul film a fost «Nunta mută», în 2008, iar receptarea sa a fost amestecată. Spre deosebire de «Nunta mută», unde nu apărea deloc pe ecran, în «Funeralii fericite» Horaţiu Mălăele se autodistribuie în rolul protagonistului, «condamnatul la moarte» Lionel Frunză. Totodată, Mălăele face din nou echipă cu scenaristul de la «Nunta mută», dramaturgul Adrian Lustig”.

Dar despre ce este vorba până la urmă în acest “Funeralii fericite”? Sub titlul “«În marea trecere»”, scriam în 2013: “«Funeralii fericite» este în multe privinţe similar filmului anterior al tandemului Mălăele-Lustig, «Nunta mută». Ca şi acela, deşi este prezentată ca o comedie, pelicula îşi propune să exploreze teme mai profunde şi nu doar să asigure o bună-dispoziţie de moment. Acolo, în «Nunta mută», era vorba de o încercare de analiză, prin intermediul unei situaţii absurde, a plăgii roşii abătute peste România anilor ’50. În «Funeralii fericite», autorii bat spre zone mai metafizice şi mai simbolice, de genul «în marea trecere», cum ar spune poetul. Întrebarea de bază este următoarea: ce ar face un om dacă ar fi absolut sigur că mai are doar câteva zile de trăit, iar la sfârşitul săptămânii, chiar de ziua sa, îi va sosi sorocul?”.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 16:00 Mâncare pe care
    Mâncare pe care, show-ul care a avut succes la nivel internațional, fiind distribuit în 46 teritorii, cu 17.000 de episoade produse, urmărește cinci persoane străine...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Fotbal: Conference League - Preliminarii: FCSB _ Viking
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:30 47 de metri adâncime: În afara cuştii 15
  • 01:45 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 02:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 01:30 Anna şi regele 12
    Când profesoara englezoaică Anna Leonowens ajunge în ţinutul exotic al Siamului să le predea copiilor regelui Mongkut, obiceiurile ei vestice intră în contradicţie...
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Infidelul AP
  • 22:30 Strada Speranţei AP
    Povestea serialului are în centru trei familii foarte diferite de bucureşteni, vecine pe aceeaşi stradă. Poveştile acestora se desfaşoară în paralel şi se ramifică...
  • 23:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 00:45 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV