Bonfire special la Insula iubirii – 28 iulie 2025
Ediția de luni, 28 iulie 2025, a emisiunii „Insula iubirii” a adus primele momente cu adevărat tensionate pentru cuplurile participante. La un moment dat, ispitele și cuplurile se pregăteau de petrecere, însă apariția lui Radu Vâlcan a schimbat instant starea concurenților. Prezentatorul le-a dezvăluit că urmează prima ceremonie specială a focului, iar Francesca și Cristi au fost cei aleși să participe separat la bonfire-ul din această ediție.
Primul care s-a întâlnit cu Radu Vâlcan a fost Cristi. Vizibil emoționat, acesta a vorbit deschis despre relația cu Francesca și despre problemele prin care au trecut.
„Am trecut și prin momente mai puțin bune. A avut niște episoade cu atacuri de panică, era fadă, nu mai avea nicio emoție, nu reușea să se stăpânească, nu înțelegea de ce i se întâmplă asta, eu nu știam cum să o ajut. Pentru o bună perioadă de timp am recurs la tratament medicamentos și multe ședințe de terapie. În perioada în care am fost despărțiți încă țineam legătura, aflam despre stările ei, mă interesau și ulterior, ne-am împăcat și am început să lucrăm la vindecarea ei”, a mărturisit Cristi, potrivit a1.ro.
Referindu-se la motivul participării lor la emisiune, acesta a adăugat:
„Aceasta este palma despre care vorbea Francesca la ceremonia de separare. Probabil n-aș fi luat atitudine dacă nu se întâmpla asta. Eu trăiesc cu un sentiment de risc să o pierd pentru că eu trebuie să îi demonstrez ei faptic.”

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Francesca, după ce și-a văzut iubitul în lacrimi
După întâlnirea cu Radu Vâlcan, Cristi s-a întors în vila băieților, iar Francesca a fost invitată să vizioneze un mesaj emoționant trimis de iubitul ei.
„E despre tine, baby! Am intrat aici la apus și știu cât de mult ți-ai fi dorit să ne bucurăm doar noi de asta și e ciudat rău că nu pot să mă bucur deloc. Nu știu… eu sper că tu poți să te bucuri de tot, de mare, de plajă, de tot ce îți place, dar mie mi-ar fi plăcut să ne bucurăm împreună. Tot ce s-a întâmplat a fost numai în defavoarea noastră (…) Îmi dau seama cât de important e și știu cât de puternică ești și știu că dacă m-ai vedea așa te-aș demoraliza, dar sunt bine… aș fi fost și mai bine dacă eram în contextul ăsta să ne bucurăm de treaba asta. Cum ai zis, aveam nevoie de o palmă ca să îmi dau seama că trebuie să schimb ceva la mine sau să adaug ceva în plus relației și anume atenția și timpul petrecut împreună și tot. În fine, te iubesc. Te iubesc mult. Te iubesc x2. Te iubește Cristache!”, a transmis Cristi, cu lacrimi în ochi.
Vizibil emoționată, Francesca a reacționat:
„Mi se rupe sufletul, Radu! Mi se rupe sufletul. Mă așteptam să ia altfel experiența asta. Mă așteptam să îl văd și pe el, că da, că are momentele lui în care cade, dar nu mă așteptam să îl văd așa dărâmat. (…) Aș vrea să ne bucurăm de experiența asta, cu suferință, cu dor, dar să ne și bucurăm de locul ăsta magic.”
Francesca a refuzat să plece de la Insula iubirii 2025
Radu Vâlcan i-a oferit Francescăi șansa de a pleca împreună cu Cristi înapoi în România, însă aceasta a ales să continue testul pe insulă.
„Eu îmi doresc să rămânem. Eu nu cred că și-a învățat lecția. Îi mai trebuie puțin. Vreau să-l torturez. Glumesc. Eu cred că de asta avem nevoie. Să trecem prin tot testul cu adevărat”, a explicat ea.
Astfel, cei doi au decis să rămână în competiție, confruntându-se în continuare cu provocările pe care le aduce Insula Iubirii.
Sursa foto-video: Instagram, Antena 1
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: