Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Irina și Răzvan Fodor, întoarcere emoționantă în Grecia după 10 ani. Cum se relaxează în vacanța petrecută pe iaht

de Cristina Țapu,

După ce au sărbătorit 15 ani de căsnicie în Elveția, Irina și Răzvan Fodor au pornit într-o nouă vacanță, de această dată alegând Grecia, un loc pe care îl iubesc. Actorul a împărtășit pe contul său de socializare imagini în care apare alături de soția sa și a însoțit fotografiile de un mesaj. Irina și Răzvan se află în Grecia, într-un loc pe care îl vizitaseră și în urmă cu un deceniu.

Irina și Răzvan Fodor, vacanță romantică în Grecia

„Sunt pentru a treia oară în Hydra, tot pe lângă apusul ăsta frumos am mai venit și acum 10 ani cu Irina, cu barca și mi-am dat seama că eu chiar nu sunt genul care să se plictisească de locuri. Când prind drag de ceva, pot să mă întorc de zeci de ori, fără să clipesc”, a scris Răzvan Fodor pe Instagram.

La începutul acestei luni, cei doi au marcat aniversarea căsniciei de 15 ani în vacanță, în Elveția. Prezentatoarea Asia Express a povestit și o întâmplare amuzantă petrecută acolo, când soțul ei a stârnit nemulțumirea unei trecătoare. O bătrână localnică s-a apropiat de ei pe stradă, aparent deranjată de vocea tare a lui Răzvan, arătându-i chiar bastonul. Irina a intervenit rapid și a explicat că este soțul ei, cu care este căsătorită de 15 ani, dezamorsând situația.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

„O doamnă, la vreo 70-70 și un pic de ani, vine direct spre mine și zice (în engleză, bineînțeles): «Vrei să-l împușc?» și îl arată cu bastonul pe distinsul meu soț. Eu i-am sesizat oarece zâmbet sub vocea fermă și îi zic: «Nu, vă rog, m-a luat de nevastă acum 15 ani.» Ea răspunde: He is too loud”. (E prea gălăgios, vasăzică)”, povestea ea pe rețelele de socializare.

Irina și Răzvan Fodor s-au cunoscut pe platoul de filmare

În 2010, Irina și Răzvan Fodor și-au unit destinele, devenind oficial soț și soție. Cu 15 ani de căsnicie, ei au o poveste de dragoste care depășește cu mult această perioadă. La momentul întâlnirii lor, Răzvan era deja un bărbat matur, în timp ce Irina era încă urma cursurile unei facultăți.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 10

La vârsta de 19 ani, Irina era studentă la Facultatea de Jurnalism și făcea periodic figurație specială la Buftea. În acea periaodă la cunoscut pe Răzvan Fodor, cel care avea să-i devină soț. Au început să interacționeze și să simpatizeze reciproc, chiar dacă exista o diferență de vârstă de 13 ani între ei.

Conform lui Răzvan Fodor, povestea lor a debutat într-un mod frumos, lipsit de prefăcătorie și dorința de a impresiona. Ambii parteneri și-au câștigat respectul reciproc, iar astăzi cuplul lor este mai solid ca oricând.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te