Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Iulia Pârlea, detalii neștiute despre relația cu tatăl ei, căsătorie și motivul pentru care nu își mai schimbă numele

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Andra Stana,

Iulia Pârlea a oferit un interviu de o sinceritate debordantă, vorbind fără ocolișuri despre viziunea ei actuală asupra iubirii și despre momentul în care va ajunge în fața altarului. Vedeta a surprins pe toată lumea în iunie 2026, mărturisind că este gata să accepte o cerere în căsătorie chiar și după doar două săptămâni de relație, dacă simte că partenerul este alesul ei. Totodată, știrista a explicat și decizia radicală pe care a luat-o în privința numelui de familie, la care în adolescență voia cu orice preț să renunțe.

Iulia Pârlea, cunoscută pentru naturalețea și carisma sa de pe micul ecran, își dorește să își găsească partenerul potrivit și nu exclude deloc ideea de a ajunge în fața altarului. Cu toate acestea, cu trecerea anilor, prezentatoarea TV a ajuns să privească relațiile dintr-o perspectivă diferită, punând mult mai mult preț pe compatibilitatea profundă și pe sprijinul reciproc decât pe gesturile spectaculoase.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 31

În cadrul emisiunii „Dincolo de copertă”, vedeta a explicat ce înseamnă pentru ea un partener adevărat în această etapă a vieții:

„Eu vreau să mă mărit. Eu nu am zis că nu vreau să mă mărit. Dar vreau să am un partener de drum. Acum, la vârsta asta, am nevoie de un iubit, prieten mai ales, dar am nevoie de un partener de drum pe care mă pot baza. Adică vreau la 70 de ani să mă ia de mână și să mergem în parc. Când mai văd pe stradă cupluri de genul ăsta, mă «topesc». Sunt o romantică și am fost întotdeauna”, a povestit ea.

Citește și: Cât a costat rochia spectaculoasă purtată de Iulia Pârlea la nunta lui Bubu Cernea cu Elena Mogîldea

Nuntă după doar două săptămâni? „Pe un om nu îl cunoști nici într-o viață”

În timp ce mulți oameni consideră că o cerere în căsătorie venită după doar câteva săptămâni de relație este un pas pripit și riscant, Iulia are o abordare complet diferită. Ea consideră că timpul nu garantează neapărat o cunoaștere absolută, motiv pentru care ar alege să se bazeze pe impuls și să își asculte inima.

„Pe un om nu îl cunoști nici într-o viață. Dacă mă cere în două săptămâni și simt că el este alesul, zic da”, a declarat, amuzată, prezentatoarea TV.

Citește și: Exclusiv. Iulia Pârlea, adevărul despre silueta ei la 40 de ani: „Nu am ținut niciodată dietă, mănânc cartofi prăjiți și dulciuri zilnic”. Secretele vedetei Pro TV

Secretul din adolescență: De ce a vrut să renunțe la numele „Pârlea” din cauza tatălui ei

Puțini sunt cei care știu că, în adolescență, vedeta a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere familial. Marcată profund de relația tensionată cu tatăl ei, tânăra de atunci a simțit nevoia radicală de a rupe orice legătură simbolică cu acesta, cerându-i mamei sale să facă demersurile legale pentru a fi trecută pe numele ei de fată.

Totuși, mama Iuliei s-a opus ferm la acea vreme, oferindu-i o lecție de viață prețioasă: i-a explicat matur că problemele din cuplul părinților le aparțin exclusiv lor, nu și copiilor, motiv pentru care schimbarea nu a mai avut loc.

Astăzi, privind în urmă, Iulia Pârlea analizează situația cu totul altfel. După ani de muncă în televiziune, numele său a devenit un brand personal și o marcă recunoscută de publicul din România. Acesta este și motivul pentru care refuză categoric să își mai schimbe numele în spațiul public, chiar dacă se va căsători:

„Acum deja este târziu să îmi mai schimb numele de familie. Probabil în buletin o să o fac. Dar public nu. Când eram mai mică am vrut să-l schimb, dar acum nu mai are rost. Cât nu mi-a plăcut mie numele de Pârlea, uite că l-am făcut cunoscut”, a conchis Iulia Pârlea.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te