Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Jador, adevărul dureros despre divorț: „S-a terminat definitiv”. Ce a găsit Oana Ciocan în telefonul artistului înainte de despărțire

de Redactia Tvmania,

Jador și Oana Ciocan au pus capăt relației lor, deși până de curând formau unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz. Artistul a confirmat oficial separarea de mama copilului său, lăsând în urmă planuri de viitor și o locuință de lux, totul după un conflict care ar fi degenerat rapid în ultimele zile.

Ce s-a întâmplat, de fapt, între Jador și Oana Ciocan

Despărțirea dintre Jador și Oana Ciocan a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că, până de curând, relația lor părea una solidă. Artistul a confirmat separarea, însă fără să ofere prea multe detalii despre motivele din spatele deciziei.

În spatele anunțului oficial, lucrurile ar fi fost mult mai tensionate. Potrivit informațiilor apărute în presă, încrederea dintre cei doi ar fi fost serios afectată, iar situația ar fi degenerat rapid, ducând la ruptura definitivă.

Mesajele compromițătoare care au aruncat relația în aer

Potrivit protv.ro, conflictul dintre cei doi ar fi izbucnit după ce Oana Ciocan ar fi verificat telefonul lui Jador și ar fi descoperit mesaje compromițătoare schimbate cu alte femei. De aici, lucrurile ar fi scăpat de sub control: reproșuri, explicații cerute și refuzate, tensiuni tot mai mari.

Artistul ar fi fost deranjat de insistențele soției și ar fi ales să plece din locuință, punând punct relației într-un mod brusc. Despărțirea ar fi devenit publică înainte ca Oana să fie informată oficial, aceasta aflând despre situație odată cu apariția informațiilor în spațiul public, potrivit cancan.ro.

Jador, decizie radicală: „S-a terminat definitiv”

Artistul a confirmat că ruptura este una definitivă și a vorbit deschis despre împărțirea bunurilor. Jador a lăsat să se înțeleagă că nu mai există cale de întoarcere în acest moment.

„S-a terminat definitiv, vă asigur! Terenul pe care l-am cumpărat va rămâne acolo, nu mai construiesc nimic acolo pentru că acum nu mai am pentru ce și pentru cine. Penthouse-ul i-l las ei, vorbim despre cel pe care l-am luat împreună. Vreau să fie bine, ea și Avraam, până la urmă e familia mea, eu am unde să stau”, a declarat el.

Astfel, Oana Ciocan ar urma să rămână în locuința de lux, în timp ce Jador ar fi decis să o ia de la capăt, departe de planurile pe care le aveau împreună.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Ce se întâmplă cu micuțul Avraam după despărțire

Deși relația lor s-a încheiat, ambii par să pună pe primul loc binele copilului. Cei doi au împreună un băiețel de nouă luni, iar artistul a subliniat că nu își dorește ca acesta să fie afectat de separare.

„Eu nu o să despart copilul de mamă niciodată, chiar recent am fost și l-am văzut pe Avraam. Oana este fată ca lumea, nu aș fi făcut copil cu ea dacă nu știam că este responsabilă. Momentan nu am discutat despre divorț, dar deja locuim separat, dar ce ne interesează este să-i fie bine copilului nostru”, a spus Jador.

Artistul ia o pauză de la muzică

Chiar dacă este cunoscut pentru relația apropiată cu familia sa, artistul a ales să gestioneze singur această situație delicată, fără a cere inițial sfatul părinților.

„Nu am apucat să vorbesc cu familia, cu mama, căsnicia mea e căsnicia mea. Sunt conștient că este mai greu, dar o să trec peste. Am ales să iau pauză de la muzică, vreau să îmi revin”, a mai declarat Jador.

Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te