Homepage  / Vedete străine

Janet Jackson, premiu pentru întreaga carieră. Artista a găsit elixirul tinereții. Cum arată la 59 de ani

Janet Jackson, premiu pentru întreaga carieră. Artista a găsit elixirul tinereții. Cum arată la 59 de ani
10

de Cristina Țapu,

Janet Jackson a oferit un moment memorabil pe scena American Music Awards 2025, impresionând audiența nu doar prin carisma inconfundabilă, ci și prin forma fizică remarcabilă. Artista, ajunsă la 59 de ani, a fost distinsă cu prestigiosul premiu Icon, în semn de recunoaștere a unei cariere excepționale. Cu un look relaxat și o energie debordantă, aproape ireală, Janet a demonstrat că trecerea timpului nu i-a știrbit din strălucire — din contră, a accentuat-o.

Janet Jackson, moment memorabil la American Musica Awards

Îmbrăcată într-o ținută casual formată din blugi largi, tricou alb și geacă puffer, artista a urcat pe scenă cu naturalețea unei tinere de 30 de ani. A interpretat două dintre hiturile sale emblematice din 2001 — Someone to Call My Lover și All for You — cu aceeași vivacitate care a consacrat-o în anii ’90.

În ciuda trofeului pe care l-a primit, Janet Jackson a păstrat un ton modest în discursul său de acceptare:
„Familia mea, eu… nu ne-am dorit niciodată faima. Am fost crescuți cu dragoste pentru muzică, dans și cântat. Faima a venit ca rezultat al muncii și devotamentului. Povestea mea, povestea familiei mele… este una cu adevărat americană. Așa ceva putea să se întâmple doar în America.” La final, artista le-a transmis fanilor un mesaj emoționant: „Datorită vouă și lui Dumnezeu sunt aici. Vreau să mulțumesc American Music Awards pentru această onoare și să vă spun să-L păstrați pe Dumnezeu în fiecare parte a vieții voastre – pentru că acolo vrea El să fie. Vă iubesc.”

Thank you so much again AMAs! It was such a special night  Photos courtesy of @AMAsCreative Director- @ghsduldulaoWardrobe- @Vetements_official Creative Director @gvasaliaChoreography- @ghsduldulao @dea (8)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Janet Jackson, născută pe 16 mai 1966 în Gary, Indiana, este una dintre cele mai influente artiste din muzica pop și R&B, cu o carieră ce se întinde pe peste patru decenii. Fiică a celebrei familii Jackson și sora mai mică a lui Michael Jackson, Janet și-a început cariera în copilărie, apărând în seriale precum Good Times și Diff’rent Strokes. Debutul muzical are loc în 1982 cu albumul Janet Jackson, urmat de Dream Street (1984), ambele fără impact notabil.

Transformarea carierei survine în 1986, odată cu lansarea albumului Control, produs de Jimmy Jam și Terry Lewis, în care își afirmă independența artistică și devine un simbol al emancipării feminine. Albumul a conținut hituri precum „Nasty” și „What Have You Done for Me Lately”.

În 1989 lansează Rhythm Nation 1814, un album revoluționar care combină pop-ul cu teme sociale ca rasismul și sărăcia, și care îi consolidează statutul de superstar global. În anii ’90, Janet își continuă ascensiunea cu albumele janet. (1993) – unde explorează sexualitatea în mod asumat – și The Velvet Rope (1997), o introspecție profundă asupra depresiei, identității și traumelor, care demonstrează maturizarea sa artistică. A devenit cunoscută și pentru coregrafiile spectaculoase, videoclipurile conceptuale și performanțele live inovatoare.

Momente de referință în cariera lui Janet Jackson

Cariera sa este afectată temporar în 2004 de controversa de la Super Bowl, unde o problemă de garderobă în timpul prestației cu Justin Timberlake a dus la cenzurarea ei pe scară largă, deși reacția a fost considerată exagerată și sexistă. Cu toate acestea, Janet revine cu albume precum Damita Jo (2004), 20 Y.O. (2006), Discipline (2008) și Unbreakable (2015), acesta din urmă fiind o revenire aclamată de critici și fani.

În 2019 este introdusă în Rock and Roll Hall of Fame, iar în 2022 documentarul autobiografic Janet Jackson readuce în atenție complexitatea carierei și vieții sale.

Cu peste 100 de milioane de discuri vândute și numeroase premii Grammy, American Music Awards și Billboard, Janet Jackson rămâne un simbol al independenței artistice, al inovației în muzica pop și al reprezentării femeilor în industria muzicală. Influența ei este vizibilă în stilul și cariera unor artiști precum Beyoncé, Rihanna, Britney Spears sau Ciara, confirmându-i statutul de pionieră și legendă a muzicii contemporane.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton