De vină pentru despărţirea celor două vedete de la Hollywood ar fi, spun ziarele de scandal, faptul că Tom Cruise a sufocat-o pe Katie cu obiceiurile religiei scientologice, în care actorul crede cu tărie.
Surse citate de femalefirst.co.uk spun chiar că Holmes se temea ca Suri să nu moştenească credinţa tatălui ei.
„Este o chestiune personală pentru Katie şi familia ei”, a spus avocatul actriţei, care a mai declarat că „principala grijă a lui Katie Holmes rămâne, la fel ca până acum, doar binele fiicei ei”.
Reprezentantul lui Tom Cruise (49) a declarat, la rândul său, că actriţa „a depus deja actele de divorţ, iar asta l-a întristat foarte mult pe Tom”. Actorul îşi doreşte ca cei trei copii ai săi (dintre care doi sunt ai lui Nicole Kidman) să stea departe de scandal.
La scurt timp de la anunţul divorţului lor, Katie Holmes a părăsit domiciliul conjugal şi a ales să se mute, alături de micuţa Suri, într-un alt apartament.
În tot acest timp, Cruise se află în Islanda, unde au loc filmările pentru filmul „Oblivion”.
Starul din „Rock of Ages” s-a căsătorit cu Holmes (33) în noiembrie 2006. Fiica lor, Suri, are acum şase ani.
Aceasta a fost prima căsnicie pentru Katie Holmes şi a treia în ceea ce îl priveşte pe Cruise. Actorul a mai fost căsătorit cu Nicole Kidman şi Mimi Rogers.