Homepage  / Vedete străine

Kevin Spacey, acuzat de agresiune sexuală de mai mulți bărbați. Ce se întâmplă cu actorul din „Culisele puterii”

Kevin Spacey, acuzat de agresiune sexuală de mai mulți bărbați. Ce se întâmplă cu actorul din „Culisele puterii”
7

de Roxana Mirea,

Kevin Spacey se confruntă cu un proces de agresiune sexuală. Actorul urmează să apară în fața unui tribunal din Marea Britanie pentru a răspunde unor acuzații uluitoare, făcute de patru bărbați. Înainte de controversatul proces, iată tot ce trebuie să știți despre acest caz.

Kevin Spacey, acuzat de agresiune sexuală

Spacey, cunoscut mai ales pentru proiecte precum „House of Cards” și „American Beauty”, a fost acuzat de un total de 12 infracțiuni de către patru bărbați diferiți, despre care se spune acum că au între 30 și 40 de ani, scrie Variety.

Infracțiunile includ șapte capete de acuzare pentru agresiune sexuală, trei capete de acuzare pentru ultraj contra bunelor moravuri și două capete de acuzare pentru determinarea unei persoane să se angajeze într-o activitate sexuală fără consimțământ.

Spacey a pledat nevinovat la toate cele 12 acuzații.

Kevin Spacey, judecat în Marea Britanie

Procesul lui Spacey a fost programat pe parcursul a patru săptămâni la Southwark Crown Court din centrul Londrei. Rezultatul va fi decis de un juriu format din 12 membri ai publicului, aleși aleatoriu. Procesul are loc în Marea Britanie, deoarece este locul unde se presupune că au avut loc infracțiunile: unele în Londra, iar celelalte în Gloucestershire.

Spacey a locuit în Marea Britanie mai mult de un deceniu în timpul mandatului său de director artistic al teatrului Old Vic din Londra, pe care l-a supervizat între 2004 și 2015. Se așteaptă ca acesta să fie reprezentat în instanță de avocatul său, Patrick Gibbs KC, care a participat până acum la mai multe audieri în numele actorului.

Kevin SpaceyIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Kevin Spacey ar putea depunde mărturie

Nu se știe dacă Spacey va depune mărturie în propria apărare. Potrivit Procuraturii Coroanei din Marea Britanie, „acuzatul nu este obligat să depună mărturie dacă nu dorește”. Deși anterior a participat la unele audieri prin videoconferință, se așteaptă ca actorul să se prezinte personal la tribunal pe toată durata procesului său.

După ce acuzațiile la adresa lui Spacey au fost făcute în timpul mișcării #MeToo, actorul a fost eliminat din mai multe proiecte, printre care „House of Cards” și „All the Money in the World” al lui Ridley Scott, în care scenele sale au fost refăcute cu Christopher Plummer.

În ultimii ani a încercat un fel de revenire în carieră, cu filme precum thrillerul „Control” și filmul italian „The Man Who Drew God”.

În timpul primei înfățișări a lui Spacey la tribunalul din Marea Britanie, în iunie anul trecut (care a fost o audiere administrativă), avocatul actorului l-a convins pe magistratul șef adjunct care prezida cazul să îi acorde lui Spacey o cauțiune necondiționată, explicând: „În domeniul său de activitate, munca îl obligă pe [Spacey] să dea audiții, munca îl obligă să meargă la întâlniri și să aibă discuții față în față cu scenariști, regizori, agenți de distribuție”.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton