Ryan Murphy, unul dintre creatorii serialului, a fost fericit când a aflat că artista a acceptat să apară în noul sezon al serialului „Glee”, care este difuzat în America de reţeaua Fox. Alături de Lady GaGa, în „Glee” vor mai avea apariţii cameo Jennifer Lopez şi Josh Groban.
Lady GaGa a mai declarat recent că, deşi a cunoscut faima foarte repede, duce o viaţă modestă. „Nu am nevoie de lux. Ani la rândul am fost practic falită, însă am continuat să strălucesc. Nici măcar nu am carnet de conducere. Am un apartament închiriat în New York, iar când călătoresc am aproape toate bunurile cu mine”, a spus ea, citată de femalefirst.co.uk. Pe 28 martie, cântăreaţa, care are la activ trei BRIT Awards, împlineşte 24 de ani.