Homepage  / Televiziune

Maratoane tematice „Campionatul deserturilor”, în aprilie la TV Paprika. Ce alte emisiuni speciale vor fi difuzate

Maratoane tematice „Campionatul deserturilor”, în aprilie la TV Paprika. Ce alte emisiuni speciale vor fi difuzate

de Andra Stana,

Pentru luna în care sărbătorim Sfintele Sărbători de Paște, TV Paprika a pregătit un întreg meniu, plin de varietate, savoare și multă carismă pe ecran. „Campionatul deserturilor”, ”Bucate la grătar”, ”La drum cu Gordon, Gino și Fred” și ”Deserturile Almei”– toate în aprilie, la TV Paprika.

„Campionatul deserturilor”, în maraton la TV Paprika – aprilie 2023

Maratoanele tematice „Campionatul deserturilor” continuă și luna aceasta la TV Paprika, de luni până vineri, de la ora 20:45. De această dată, avem parte de emisiunea originală, dar și de „Campionatul Deserturilor – Noua Zeelandă” și, ulterior, „Campionatul deserturilor – Canada”. 

Nu contează zona geografică, regulile rămân aceleași: un grup de cofetari entuziaști trebuie să treacă prin probe de foc (și câteodată de gheață!) pentru a-și dovedi abilitățile în competiție. Concurenții depun toate eforturile ca să facă față celor mai provocatoare încercări, ca să captiveze juriul, în timp ce se luptă pentru a ajunge în finală și pentru a câștiga titlul de maestru cofetar. 

Premiera lunii aprilie este al doilea sezon al show-ului extrem de dulce „Deserturile Almei”, difuzat de luni până vineri, de la 20:15, și în reluare de la 06:30 și 15:15. Gazda serialului este o bloggeriță populară în Spania, Alma Obregón. Supranumită „Regina brioșelor”, ea ne uimeşte cu reţetele sale dulci şi originale. Începem simplu, cu înghețată de vanilie, biscuiți, prăjituri clasice precum tortul „Pădurea neagră” – servit în cești mici! – și continuăm cu brioșe uriașe și budinca de pâine cu ciocolată.

În zilele dinaintea Paștelui, continuăm să-i însoțim la drum pe Gordon, Gino și Fred, de luni până vineri, de la 10:30, în reluare de la 00:30.  Emisiunea „La drum cu Gordon, Gino și Fred” îi prezintă pe cei trei cunoscuți bucătari într-un roadtrip prin Europa, cu rulota. Fiecare episod îi călăuzește pe telespectatori prin țara natală a unuia dintre ei, unde vor pregăti un ospăț special. Aventurile extraordinare sunt marcate și de opriri nedorite, cauzate nu numai de rulotă, în timp ce ei se întrec în găsirea celor mai bune ingrediente în locurile cele mai spectaculoase. 

Acum că primăvara începe să-și intre în drepturi, e timpul să încingem și grătarele, la iarbă verde. TV Paprika difuzează în serile de weekend două emisiuni despre cele mai bune tehnici pentru preparatele la grătar.

„Tom Kerridge – Bucate la Grătar” este difuzat sâmbătă și duminică, de la ora 21:30. Bucătarul deținător de stele Michelin Tom Kerridge prepară la grătar diverse tipuri de carne, pește, dar șu legume. Putem degusta cu privirea o serie de mâncăruri proaspete și aromate: de la puiul prăjit pe cutia de bere, dulgherul mare la grătar și salata de conopidă preparată lent până la tortul cu miere copt lent. Imediat după, urmează „Minunății la grătar”, emisiune prezentată de Darren Robertson. În bucătăria lui se folosesc ingrediente proaspete, alături de cărbuni încinși. Luăm o scurtă pauză de la cuptorul electric sau alte ustensile moderne. 

Sursa foto: TV Paprika

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton