Homepage  / Televiziune

Mircea Radu, despre podcastul lui de la Metropola TV: „Mi se pare esențial ca invitatul să aibă curajul să spună și: n-am știut, m-am temut, am greșit”. Exclusiv

Mircea Radu, despre podcastul lui de la Metropola TV: „Mi se pare esențial ca invitatul să aibă curajul să spună și: n-am știut, m-am temut, am greșit”. Exclusiv
6

de Adriana Diură,

Realizatorul și prezentatorul Mircea Radu a vorbit într-un interviu acordat publicației TVMania despre felul în care își alege invitații și despre spiritul din spatele podcastului „Noi, Românii”, un proiect care aduce în prim-plan povești autentice, inspiraționale și profund umane.

Pentru el, criteriile esențiale sunt autenticitatea, umorul și vulnerabilitatea. „Să nu vină să-și recite biografia, ci să stăm de vorbă ca între oameni.”

Mircea este gazda podcastului Noi Românii de la Metropola TV.

Ce spune Mircea Radu despre ivitații care au refuzat participarea la emisiunea lui

Deși recunoaște că au existat și invitați care au refuzat participarea, Mircea Radu privește aceste situații cu calm:

„Unii au refuzat elegant, alții prin tăcere. Am învățat că „nu pot acum” e, de multe ori, un „nu vreau deloc” mai politicos.”

Ce episoade i-au rămas în suflet

Printre episoadele care i-au rămas aproape de suflet se numără întâlnirea cu Charlie Ottley, „o lecție de iubire pentru România venită de la un britanic”, discuția cu Rareș Prisacariu, „un copil cu o sensibilitate rară și o inteligență curată”.

În același spirit, jurnalistul a lansat pe rețelele sociale și proiectul „România într-un minut”, o serie de povești scurte despre oameni, locuri și fapte ce merită reținute.

mircea-radu5Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Mai multe detalii, în interviul cu Mircea Radu:

TVMania: Cum alegi invitații pentru podcast?

Mircea Radu: Nu-i aleg singur. Îi alegem împreună – eu și echipa mea. Căutăm oameni care au o poveste, dar nu orice poveste, una care stă în picioare și fără artificii, una care ar putea inspira fără să ridice tonul.

Uneori, alegerea se face după instinct: îi vezi, îi asculți două minute și simți că au ceva de spus. Alteori, alegerea e ca o pescuire grea, stai cu undița în apă și speri să vină omul potrivit. Important e ca invitatul să nu fie doar „cunoscut”, ci relevant.

TVMania: Ce calități cauți la invitații tăi înainte să-i inviți în podcast?

Mircea Radu: Autenticitate. Umor. Și o urmă de vulnerabilitate. Să nu vină să-și recite biografia, ci să stăm de vorbă ca între oameni. Mi se pare esențial ca invitatul să aibă curajul să spună și: „n-am știut”, „m-am temut”, „am greșit”. Când se întâmplă asta, e semn că discuția a devenit vie.

TVMania: Ai avut vreodată un invitat care a refuzat sau a renunțat în ultima clipă? Cum ai gestionat situația?

Mircea Radu: Da, sigur că da. De fapt, ar fi fost suspect să nu. Unii au refuzat elegant, alții prin tăcere. Am învățat că „nu pot acum” e, de multe ori, un „nu vreau deloc” mai politicos. Nu m-a deranjat niciodată, fiecare om are dreptul să decidă când și cu cine vrea să vorbească. Noi ne-am continuat drumul și nu am privit înapoi.

TVMania: Care a fost episodul care ți-a rămas cel mai aproape de suflet și de ce?

Mircea Radu: Nu pot alege doar unul. Fiecare invitat lasă o urmă – un gând, o privire, o emoție care rămâne cu tine și după ce se sting luminile din platou.

Dar dacă vrei neapărat să aleg câteva momente care m-au atins în mod special… Întâlnirea cu Charlie Ottley mi-a rămas în minte ca o lecție de iubire pentru România, venită de la un britanic. El vorbește despre țara noastră cu un fel de respect și tandrețe care ar trebui să ne facă pe toți să roșim puțin.

Apoi, Rareș Prisacariu, copilul care a cucerit inimile românilor. În spatele talentului lui uriaș se ascunde o sensibilitate rară, o inteligență curată, fără vanitate, fără mască. Cu el, ai impresia că viitorul arată bine.

Și, desigur, Chef Joseph Hadad. Eleganța, modestia și pasiunea cu care vorbește despre mâncare și despre viață te fac să înțelegi că bucătăria, în mâinile lui, e o formă de artă și de recunoștință. Fiecare dintre ei m-a făcut, în felul lui, să văd România altfel: mai frumoasă, mai umană, mai demnă.

TVMania: Cum ai descrie podcastul cu trei cuvinte pentru cineva care nu l-a ascultat niciodată?

Mircea Radu: Români. Povești. Adevăr. (Și, dacă mi-ai da voie la un al patrulea, aș adăuga: speranță.)

TVMania: Cât timp durează, în medie, pregătirea unui episod și ce presupune?

Mircea Radu: Cam o săptămână, dar adevărul e că fiecare episod se pregătește toată viața. Adun din mers; citesc, ascult, privesc oamenii.

Echipa face documentarea, eu citesc, aleg, simt. Apoi vin întrebările, nu ca niște gloanțe, ci ca niște fire de lumină: pe unde le trimiți, pe acolo se vede omul. Filmatul durează o oră. Montajul, câteva zile. Emoția – rămâne pentru totdeauna.

TVMania: Cum crezi că „Noi Românii” influențează modul în care românii se raportează la propriile povești și identitate?

Cred că îi face să se privească puțin mai blând. Noi, românii, avem talentul de a ne critica, dar uităm adesea să ne și admirăm. „Noi, Românii” e o oglindă curată, una care nu deformează, ci arată cu sinceritate ce avem mai frumos: curajul, bunătatea, creativitatea.

Fiecare poveste spusă aici devine o bucată din identitatea noastră colectivă, spusă fără emfază, dar cu adevăr. În același spirit, am început pe toate rețelele mele de socializare și proiectul „România într-un minut” – este un proiect care adună, zi după zi, fapte, oameni și locuri ce merită reținute. Într-o lume grăbită, un minut e puțin, dar e destul ca să simți că ai pentru ce fi mândru că ești român.

Cine este Mircea Radu

S-a angajat, în 1990, ca reporter şi prezentator, şi a continuat studiile în Jurnalism. În 1996, a absolvit Missouri School of Journalism din SUA, iar în 1998 BBC School of Journalism.

A debutat în televiziune ca şi prezentator de ştiri, însă succesul absolut l-a obţinut prezentând formatul Din dragoste (Antena 1), show TV urmărit de milioane de români din ţară, dar şi din străinătate. În 2016 a publicat volumul de proze scurte, „Poveşti cu gust”.

Cele mai recente proiecte TV ale sale a fost Down the Road – Aventura, un reality-show la TVR 1 – difuzat în toamna lui 2019, şi Masked Singer România de la Pro TV – unde a concurat costumat în Panda, în octombrie 2020.

În același spirit, jurnalistul a lansat și proiectul „România într-un minut”, o serie de povești scurte despre oameni, locuri și fapte ce merită reținute.

Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton