Mircea Radu se întoarce cu un nou sezon din emisiunea „Noi, românii”. Noile ediții urmează să fie difuzate pe Metropola TV. Anunțul a fost făcut de însuși Mircea Radu, care este fericit să se întoarcă pe micul ecran cu sezonul 3 din „Noi, românii”.
de Roxana Mirea,
Mircea Radu se întoarce cu un nou sezon din emisiunea „Noi, românii”. Noile ediții urmează să fie difuzate pe Metropola TV. Anunțul a fost făcut de însuși Mircea Radu, care este fericit să se întoarcă pe micul ecran cu sezonul 3 din „Noi, românii”.
Mircea Radu revine pe micile ecrane cu sezonul 3 din emisiunea „Noi, românii”. Noile ediții vor fi difuzate pe Metropola TV din toamnă, după cum a anunțat chiar Mircea Radu, pe rețelele sociale.
„Ultima fotografie din vacanță – gata cu trezitul fără ceas, privitul la filme în buclă, cetitul de cărți două deodată și cu maratoanele de orice fel. De mâine, încep filmările la sezonul trei al emisiei “Noi, românii”. Din toamnă, ne revedem pe MetropolaTV”, a scris Mircea Radu pe Instagram.
Într-un interviu, Mircea Radu ne-a spus cât de mult se împlică în documentarea emisiunii.
„În documentarea cazurilor emisiunii mai deloc. Dar există Gabriela și Georgiana, două redactoare de top, cu una dintre ele am lucrat cu mulți ani în urmă, la Din Dragoste, iar cealaltă mi-a luat un interviu în urmă cu o jumătate de an și am fost plăcut impresionat de felul serios în care s-a pregătit așa că am adus-o la „Noi, românii”. Revenind la întrebarea ta, eu pot cere informații suplimentare legate de cazurile propuse și, în final, decid dacă se fac sau nu”, a spus Mircea Radu, într-un interviu pentru TVMania, la începutul acestei veri.
Din 2019, Mircea Radu a renunțat la confortul căminului din orașul natal, București, pentru a începe o nouă viață la Piatra Neamț, orașul natal al soției sale, dar petrece mult timp și în București. Totuși, dacă ar fi nevoit să se mute din țară, Mircea Radu ar alege Italia.
„În Italia. Pentru că de-acolo se dă ora exactă în materie de îmbrăcăminte și încălțăminte bărbătească. Pentru că e patria unde au fost inventate pizza și pastele, iar eu la capitolul ăsta stau mai bine decât Pavarotti&Friends. Pentru că fiecare colț al centrului vechi al fiecărui oraș spune multe și mai ales aduce aminte oricui că ei au fost un Imperiu, chestiune ce rămâne în sângele oricărui italian, este o treabă care nu se uită niciodată chiar dacă s-a întâmplat acum mii de ani”, ne-a spus el.
Sursa Foto: Facebook