Homepage  / Vedete româneşti

Motivul pentru care Adela Popescu a revenit la TV după doar 2 luni de când a născut al treilea copil

Motivul pentru care Adela Popescu a revenit la TV după doar 2 luni de când a născut al treilea copil
8

de Ioana Maria,

Adela Popescu apare de luni până vineri pe micul ecran, e prezentatoare în emisiunea „Vorbește lumea”, de la PRO TV. Dincolo de carieră, vedeta și-a întemeiat o familie alături de Radu Vâlcan, e mama a trei copii. Acum, ea a vorbit într-un interviu Viva cum de a revenit așa de rapid la muncă.

Adela Popescu a devenit în urmă cu patru luni mamă pentru a treia oară, iar acum trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții ei, deși uneori este foarte solicitată. Prezentatoarea TV nu a stat pe gânduri și s-a întors la locul de muncă mai repede decât oricine s-ar fi așteptat. Ei bine, vedeta a avut și un motiv bine întemeiat.

„Da, m-am întors la fel de repede cum m-am întors la Alexandru, și asta nu mi-a afectat nici alăptarea. Se poate rezolva. (…) Evident, diminețile, când mă trezesc ca să mă pregătesc pentru emisiune, probabil că aș mai dormi, dar oricum n-aș putea să fac asta, pentru că cei mici trebuie pregătiți de grădiniță. Și atât eu, cât și Radu am fi făcut asta, ne-am fi trezit. Pe de altă parte, ca stare de spirit, faptul că ies în fiecare zi din casă, că cineva mă machiază, mă îmbracă frumos și, cumva, îmi distrage atenția de la treburile casnice, asta m-a ajutat să mă pun pe picioare foarte repede. Chiar dacă de data asta n-am simțit nicio urmă de depresie postnatală sau mai știu eu ce. E foarte important să externalizezi anumite lucruri pe care tu nu poți să le faci. (…) Deci, se poate”, a declarat vedeta pentru revista Viva.

adela popescu (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Adela Popescu se împarte între viața de familie și cea în televiziune. Acasă încearcă să fie o mamă pe placul copiilor ei, iar la muncă dă tot ce are mai bun pentru a face o echipă de invidiat în televiziune alături de Shurubel și Bogdan, colegii ei.

Vedeta a dezvăluit că la un moment dat temerile au copleșit-o, se gândea că nu le va putea face pe toate.

„Da, cu siguranță. Și nu pentru că aveam trei copii, ci pentru că deja stăteam de câteva luni acasă, iar în această meserie îți poți ieși din mână. Și mă temeam că nu voi reuși să mă completez așa cum mi-aș dori cu Shurubel și Bogdan, mă gândeam că nu știam cum vor arăta hainele pe mine, în ciuda faptului că mai am doar câteva kilograme de dat jos. Deci temeri au existat, dar mă bucur că lucrurile se așază frumos”, a mai adăugat Adela Popescu pentru aceeași sursă.

Citește și

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Doctor de bine
    Află sfaturile medicilor invitați și vezi care sunt cele mai bune căi de tratament, dar și de prevenție, pentru o arie largă de boli, atât la copii, cât și la adulți....
  • 10:30 Arena bucătarilor AP
    Arena Bucătarilor este o emisiune pentru profesionişti şi pasionaţi de bunătăţuri, care vă invită să pătrundeţi în lumea nevăzută a gastronomiei. Această emisune...
  • 11:00 Angry Birds - Filmul AP
  • 13:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 14:00 Legile atracţiei AP
  • 15:45 Jaf... la turnul mare AP
    Josh Kovaks (Ben Stiller) este managerul uneia dintre cele mai luxoase cladiri din New York. Intr-o zi afla ca a pierdut economiile lui de o viata si ale subordonatilor...
  • 18:00 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Marele zid 12
  • 22:00 Stuber: Detectiv de nevoie 15
  • 00:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 01:00 Jaf... la turnul mare AP
    Josh Kovaks (Ben Stiller) este managerul uneia dintre cele mai luxoase cladiri din New York. Intr-o zi afla ca a pierdut economiile lui de o viata si ale subordonatilor...
  • 03:00 Legile atracţiei AP
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Casa Zurli
    Trupa-fenomen pentru copii, Gaşca Zurli, aduce lumea magică din spectacolele lor în Casa Zurli, o producţie marca Antena 1. Cu ajutorul personajelor atât de îndrăgite...
  • 10:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 15:00 Asia Express AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 22:15 I mai mult iUmor 15
    "iMai mult Umor" este povestea nevăzută din spatele produsului finit iUmor, este spectacolul din spatele spectacolului, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot...
  • 22:30 Misiune imposibilă: Naţiunea secretă 12
    Odată cu dezmembrarea unităţii IMF şi cu Ethan rămas fără sprijin oficial, echipa se confruntă acum cu o reţea de agenţi extrem de bine pregătiţi numită Sindicatul....
  • 01:00 Familie de-a gata AP
    Când Pete şi Ellie decid că e timpul să-şi facă o familie, ajung fără să vrea în lumea adopţiilor. Şi, când ajung să cunoască un trio de fraţi, care include şi o...
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Singur acasă AP
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:00 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:30 Bucataria lui Arda AP
    Cele mai interesante rețete vor fi prezentate într-o manieră inedită şi prietenoasă de un specialist în arta culinară. Telespectatorii au parte de un spectacol culinar...
  • 09:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 10:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 10:30 Gust din România cu Sam şi Frank AP
    Ia parte la o călătorie culinară prin toată ţara împreună cu, Chef Samuel Le Torriellec şi Chef Frank Oehler. Vom ajunge prin intermediul acestora in diferite comunități...
  • 11:00 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 11:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 13:30 Destepti cu banii AP
    "Deştepţi cu banii", prezentată de Graţiela Teohari Duban şi Vladimir Drăghia, un quiz show cu întrebări din domeniul financiar, îşi propune să le ofere telespectatorilor...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 20:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 22:30 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 01:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:15 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV