Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Dan Negru rupe tăcerea despre zvonurile unei reveniri la Antena 1. Ce spune despre o emisiune cu Denise Rifai

Dan Negru rupe tăcerea despre zvonurile unei reveniri la Antena 1. Ce spune despre o emisiune cu Denise Rifai
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Andra Stana,

Dan Negru a reacționat după ce în spațiul public au apărut speculații potrivit cărora ar putea reveni la Antena 1 pentru un proiect realizat alături de Denise Rifai. Prezentatorul Kanal D a transmis un mesaj clar și a explicat care este, de fapt, situația.

Dan Negru: „Nu am nicio discuție și nicio negociere”

După declarațiile făcute de Denise Rifai într-un interviu online, numele lui Dan Negru a revenit în centrul atenției. Fanii au început să speculeze că cei doi ar putea forma o nouă echipă de televiziune, însă prezentatorul a negat existența unui astfel de proiect.

Pe rețelele sociale, Dan Negru a precizat că nu există negocieri între el și fostul său post de televiziune.

Nu știu care este sursa lui Denise Rifai când a spus că vom face o emisiune împreună la Antena 1, dar eu nu am nicio discuție și nicio negociere cu fosta mea iubită, Antena. Ea cu fotbalul, eu cu literele”, a transmis prezentatorul, pe Facebook.

În același mesaj, Dan Negru a făcut și o trimitere ironică la zvonurile apărute, promovând totodată emisiunea „Jocul cuvintelor”, difuzată la Kanal D.

Citește și: Dan Negru, dincolo de „Jocul cuvintelor”: „Dacă ar fi să o iau azi de la capăt, nu aș mai face televiziune”. EXCLUSIV

Prezentatorul rămâne la Kanal D

Dan Negru este în prezent una dintre vedetele importante ale Kanal D, unde moderează emisiunea „Jocul cuvintelor”. Show-ul de cultură generală se află în grila postului de mai mulți ani și a devenit unul dintre proiectele sale de referință.

Prezentatorul a subliniat că este concentrat pe proiectele actuale și nu a anunțat nicio schimbare profesională.

Ce declarații a făcut Denise Rifai

Zvonurile au pornit după o apariție a Denisei Rifai în cadrul unui interviu online realizat de Cătălin Măruță.

Întrebată despre posibilitatea unei colaborări cu Dan Negru, vedeta a lăsat loc de interpretări prin răspunsurile sale.

„O să mănânc iute. Da! Dan Negru…”, a spus Denise Rifai în timpul dialogului, după ce a fost provocată să răspundă la întrebarea despre o posibilă emisiune împreună.

Ulterior, întrebată dacă Dan Negru ar putea fi viitorul ei coleg de proiect, aceasta a continuat în aceeași notă misterioasă:

„Și poate viitorul…”.

Denise Rifai a mai adăugat că cei doi ar putea prezenta lucruri împreună, declarație care a alimentat speculațiile.

Un duel al declarațiilor, nu o revenire confirmată

Deși afirmațiile Denisei Rifai au atras atenția publicului, reacția lui Dan Negru pare să clarifice situația. Prezentatorul a transmis că nu există, în acest moment, un plan de revenire la Antena 1 și că își continuă activitatea la Kanal D.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton