Motivul pentru care Nicușor Dan își duce singur fiica la școală
Imaginea care a circulat intens pe internet îl surprinde pe Nicușor Dan traversând strada de mână cu fetița lui, în timp ce alături de ei se află agentul SPP responsabil, în această perioadă, de siguranța noului președinte al României.
În cadrul podcastului „Legende Urbane”, difuzat pe YouTube, Mirabela Grădinaru, partenera de viață a lui Nicușor Dan, a explicat motivul real pentru care noul președinte al României își duce personal fetița la școală.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
„Ca cetățean, eu consider că toți cei care ne conduc ar trebui să fie modele pentru noi. Nu vă pot spune, nu mi-am creionat nimic, dar vă pot spune că m-am implicat până când au apărut copiii, mai ales în campanii, când tatăl a fost mai absent. Și ceea ce ne-am dorit noi a fost să nu îi aruncăm în brațele unor bone. Și Nicușor Dan asta face, lucrează mult, e absent, dar când are momente libere, le dedică copiilor 100%. Încearcă să îi țină departe de lumea aceasta și de asta duce fetița la școală. E important pentru noi ca ei să fie doi copii normali și echilibrați”, a declarat Mirabela Grădinaru.
După primul tur al alegerilor prezidențiale, a ieșit la iveală o promisiune făcută de Nicușor Dan celor doi copii ai săi, Aheea și Antim. Potrivit unor informații, acesta le-ar fi spus că, în cazul în care va deveni președinte, nu se vor muta din mansarda în care locuiesc în Sectorul 5 al Capitalei, deoarece copiii își doresc să rămână în casa lor.
Mirabela Grădinaru este cu 15 ani mai mică decât Nicușor Dan
Mirabela Grădinaru are 41 de ani, iar Nicușor Dan s-a născut pe 20 decembrie 1969, ceea ce înseamnă că în 2025 el împlinește 56 de ani. Așadar, între cei doi există o diferență de vârstă de aproximativ 15 ani.
Deși diferența este semnificativă, aceasta nu a fost niciodată un obstacol pentru relația lor. Din contră, Mirabela și Nicușor formează o echipă în viața de familie și în susținerea reciprocă a carierelor lor.
Chiar dacă nu sunt căsătoriți, cei doi au reușit să clădească o familie unită, care se bazează pe valori simple: comunicare, încredere și susținere. Mirabela lucrează ca manager într-o companie auto, iar programul ei flexibil îi permite să se implice activ în creșterea copiilor.
Sursă foto: Captură video – Inquam Photos
Citește și: