Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cum arată casa smart în care locuiește Nicole Cherry. Imagini spectaculoase din noua vilă a artistei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Nicole Cherry a dat uitării vechiul apartament și s-a mutat într-o locuință desprinsă parcă din filmele SF! Îndrăgita artistă le-a deschis virtual ușa noului ei cămin, o casă inteligentă unde confortul total este asigurat printr-o simplă apăsare de buton.

Dincolo de luxul tehnologic, vedeta a rememorat și momentul tensionat în care a decis să plece din casa părintească, la doar 19 ani, pentru a începe o viață nouă alături de alesul inimii sale, Florin.

Tehnologie de top și design minimalist: Cum arată casa inteligentă a vedetei

Trăim în era vitezei, iar Nicole Cherry știe cel mai bine cum să profite de avantajele tehnologiei moderne. Noua locuință a cântăreței este complet automatizată, facilitându-i viața de zi cu zi. Fie că este vorba despre cafeaua care se prepară singură printr-un simplu click pe telefon sau despre draperii electrice care se închid singure când lumina devine deranjantă, casa artistei este un adevărat sanctuar al confortului.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 15

Zona de living și dining este extrem de generoasă, aerisită și inundată de lumină naturală. Pentru design, vedeta a optat pentru un contrast elegant între perdelele albe, imaculate, și draperiile într-o nuanță caldă de maro închis. Atmosfera exotică este completată de plante mari, atent alese, care oferă întregului spațiu un aer fresh și relaxant.

Cea mai spectaculoasă și luminoasă cameră rămâne, însă, cea a micuței Anastasia, fetița cuplului. În dormitorul fetei, Nicole Cherry a ales finisaje în tonuri de crem, ideale pentru a crea un spațiu cald și primitor.

Nicole Cherry a trecut prin momente dificile la începutul relației

Pe lângă detaliile legate de designul interior, Nicole Cherry a vorbit deschis și despre începuturile poveștii de dragoste cu Florin, bărbatul care îi este soț și alături de care are o fetiță minunată. Artista a mărturisit că Florin a fost prima și singura ei relație serioasă, iar decizia de a se muta rapid împreună a luat-o prin surprindere pe mama ei. Vedeta avea doar 19 ani la acea vreme.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 15

Cel care a salvat situația și a adus liniștea în familie a fost tatăl artistei, care a convins-o pe mamă să îi ofere tinerei libertatea de a-și trăi viața: „Relația mea cu Florin a fost una în care tata a avut încredere, dar lucrurile s-au pripit pentru că ne-am și mutat destul de repede împreună. Pentru mama, a și fost prima relație pe care eu am avut-o și îți dai seama că ei i-a fugit un pic pământul de sub picioare.

Tata m-a ajutat pe mine foarte mult. A vorbit cu ea pur și simplu și i-a spus, eu aveam 19 ani și a făcut o simplă comparație: «Tu aveai copil la vârsta ei, las-o să își trăiască pur și simplu viața, pentru că tu aveai deja o familie și un copil»”, a declarat Nicole Cherry în cadrul unui interviu la Pro FM.

Sursă foto: Instagram – Captură video

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te