Noi detalii despre trecutul întunecat al lui Nick Reiner ies la suprafață
Cazul a revenit în atenția publicului după ce, duminică, 14 decembrie, Rob Reiner, în vârstă de 78 de ani, și soția sa, Michele Singer Reiner, 70 de ani, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Surse citate de People au declarat că cei doi ar fi fost uciși de fiul lor, Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani.
Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD) a confirmat că Nick Reiner a fost reținut și pus sub acuzare pentru crimă. El a fost localizat și arestat în seara zilei de 14 decembrie, în apropierea campusului University of Southern California, la doar câteva ore după descoperirea trupurilor părinților săi, în jurul orei 15:40.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Într-un articol publicat pe 15 decembrie, jurnalistul Steven Zeitchik de la The Hollywood Reporter își amintește că a aflat despre problemele lui Nick cu mulți ani în urmă, în timpul unei cine cu familia Reiner la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, în 2015. La acea vreme, Zeitchik îi intervieva pe Rob și Nick Reiner cu privire la filmul Being Charlie (2016), o producție semi-autobiografică co-scrisă de Nick, inspirată din lupta sa cu dependența de droguri.
Jurnalistul povestește că Nick împlinise 22 de ani chiar în ziua cinei și urcase pe scenă alături de tatăl său la premiera filmului, cu doar câteva ore înainte. „Nick era treaz atunci”, își amintește Zeitchik, „după aproximativ 18 internări la dezintoxicare încă din adolescență, unele dintre ele petrecute în timp ce trăia pe străzi”.
În cadrul aceleiași cine, Nick ar fi recunoscut că programele de dezintoxicare nu au funcționat pentru el. „Nu reușeam să mă adaptez acestor programe. Aveam o rezistență de fiecare dată când încercau să ajungă la mine”, a declarat el, potrivit lui Zeitchik.
Într-un interviu acordat Los Angeles Times în 2015, Rob Reiner vorbea deschis despre dificultatea de a-și ajuta fiul: „Programul funcționează pentru unii oameni, dar nu pentru toți. Când Nick ne spunea că nu funcționează pentru el, noi nu-l ascultam. Eram disperați și, pentru că acei oameni aveau diplome pe pereți, i-am ascultat pe ei, când de fapt ar fi trebuit să ne ascultăm fiul”.
Nick Reiner a fost internat la dezintoxicare de 18 ori
Într-un interviu acordat People în 2016, Nick Reiner a vorbit despre dependența începută în adolescență și despre perioadele în care a ajuns să trăiască pe străzi, în mai multe state. El a confirmat atunci că a trecut prin 18 cure de dezintoxicare și a explicat că, la un moment dat, a refuzat internarea.
Experiențele dure din acea perioadă, nopțile și săptămânile petrecute dormind pe stradă, au devenit ulterior sursa de inspirație pentru filmul Being Charlie. Pelicula spune povestea unui tânăr dependent de droguri și a relației tensionate cu părinții săi, în special cu tatăl, o figură publică influentă, care adoptă o abordare dură în încercarea de a-l salva.
Vorbind despre impactul emoțional al proiectului, Rob Reiner declara: „A fost foarte greu să retrăim acele momente, cu toate suișurile și coborâșurile dureroase. Iar realizarea filmului a scos din nou la suprafață totul”.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.