Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Octavia Geamănu, în dilemă după vizita la stomatolog cu fiul ei, Andrei: „Toți copiii au nevoie de disjunctor sau e doar marketing?”

de Andra Stana,

Octavia Geamănu a povestit o experiență neașteptată trăită recent alături de fiul ei, Andrei, într-o clinică stomatologică. Ce trebuia să fie o simplă verificare de rutină s-a transformat rapid într-o recomandare insistentă pentru un disjunctor. Vedeta și-a exprimat public îngrijorarea cu privire la presiunea din cabinetele medicale și îndeamnă părinții să aibă încredere în instinctul lor.

Octavia Geamănu, cunoscută pentru discreția cu care își trăiește viața personală, a decis de data aceasta să vorbească deschis despre o întâmplare recentă care a pus-o serios pe gânduri. Fosta prezentatoare TV, care a pierdut recent procesul cu Antena 1, a mers împreună cu fiul său, Andrei, la o clinică stomatologică pentru o simplă plombă și un control de rutină, dar lucrurile au luat o turnură complet neașteptată.

Într-o postare sinceră pe rețelele sociale, Octavia a povestit cum, dintr-o simplă întrebare despre disjunctor – un aparat dentar tot mai des folosit la copiii cu vârste fragede – s-a ajuns în câteva minute la o radiografie, o scanare dentară și o recomandare clară de tratament.

Pe scurt: m-am dus pentru o plombă. Din vorbă în vorbă, întreb despre disjunctor. Se întâmplă să fie un ortodont disponibil. Zic: hai, să-l vadă și pe Andrei. Scurt pe doi, mă trezesc că i se face radiografie, primește o recomandare clară pentru disjunctor și i se face și o scanare. Iar la final, mi se cere și un avans”, a povestit vedeta.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 21

Octavia spune că, deși i s-au prezentat mai multe argumente – de la respirație mai bună până la un somn mai odihnitor –, nimic nu părea să justifice cu adevărat necesitatea aparatului dentar în cazul băiețelului ei.

Dar el doarme dus, 11 ore pe noapte. Nu are probleme de respirație. Chiar el a spus: ‘Respir foarte bine.’”

Vedeta a decis să nu continue procesul în acel moment, preferând să ceară alte două opinii înainte de a lua o decizie. După consultări, a aflat că situația este, de fapt, perfect normală pentru vârsta copilului și că nu este necesară nicio intervenție imediată.

Mai sunt și copii între 8 și 10 ani care ies dintr-un cabinet stomatologic fără recomandare de disjunctor? Sau a devenit acesta noul ‘standard’ de marketing preventiv?”, întreabă retoric Octavia.

Concluzia prezentatoarei este una care va rezona cu multe mame: instinctul matern rămâne cel mai valoros filtru în fața oricărei recomandări, chiar și din partea unor specialiști.

Încă o dată mi s-a confirmat ceva important: instinctul de mamă bate orice recomandare ‘preventivă’ care nu e și necesară.

Sursă: Facebook Octavia Geamănu

Vrei să fii mereu la curent cu experiențele autentice ale vedetelor și sfaturi utile pentru familie și sănătate? Abonează-te la newsletterul TVmania și primești cele mai noi articole direct în inbox!

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te