Totuși, ceea ce trebuia să fie un moment de sărbătoare s-a transformat rapid într-o dezbatere aprinsă din cauza filtrelor digitale folosite în exces.
Parcursul Ozanei Barabancea în lupta pentru silueta ideală este bine cunoscut publicului din România. Totul a început în anul 2017, când vedeta a apelat la o intervenție de micșorare a stomacului (gastric sleeve), în urma căreia a reușit să topească nu mai puțin de 45 de kilograme.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Ulterior, fluctuațiile de greutate din perioada pandemiei au determinat-o pe artistă să caute noi soluții medicale, optând în 2022 pentru un inel gastric. Cum rezultatele s-au lăsat așteptate, vedeta a reușit în cele din urmă să își stabilizeze greutatea printr-un program riguros de resetare metabolică. Odată atins acest obiectiv, pasul următor a fost corectarea surplusului de piele prin chirurgie estetică: o operație de ridicare a sânilor cu implant.
Primele imagini după operația de 6 ore. Reacția fermă a vedetei
Fericirea de a purta din nou haine provocatoare a determinat-o pe Ozana Barabancea să împărtășească rezultatul cu fanii săi de pe rețelele de socializare, unde a explicat că intervenția a fost una dificilă, dar absolut necesară pentru stima sa de sine.
„Cam așa arată prima poză fără bustieră, de la aproape două luni de la operația de ridicare cu implant. Evident că port bustiera conform instrucțiunilor, dar fericirea mea e alta! Pot purta această rochie fără grijă. Când am primit-o am pus-o de-oparte sperând că voi avea un bust pe măsura frumuseții ei. Și voi purta și rochii cu spatele gol!! Și iată, Dumnezeu mi-a ascultat ruga. (…)
VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 11
Operația mea a durat 6 ore. Deloc ușor. Dar când faci totul cu binecuvântare iese bine! Și vor urma și alte operații. Pentru că vreau să întineresc frumos. Cei ce nu mă haliți, stați parcați și luați-vă popcorn să urmăriți-mi filmul. E de lung metraj!!!”, a transmis artista în mediul online.
Internauții au taxat dur utilizarea Photoshop-ului
Deși fanii s-au bucurat pentru reușita medicală și starea de spirit excelentă a vedetei, atenția multora a fost distrasă de modificările digitale vizibile în imagine. Urmăritorii au observat imediat că fundalul și proporțiile anatomice au fost distorsionate de aplicațiile de editare, generând un val de comentarii critice și ironice.
„Mă bucur că operația a reușit, însă această poză arată ciudat…”, „Poza arată rău, editarea în exces nu e în favoarea dumneavoastră!” sau „Doamnă, v-ați pierdut umărul în edit” au fost doar câteva dintre reacțiile aspre ale internauților. Un alt urmăritor i-a sugerat direct: „Doamnă, vă rog frumos învățați să vă editați corect pozele. Ori lăsați pe cineva care știe să editeze. În rest, sănătate să avem”.
În ciuda valului de mesaje negative legate de prelucrarea pozelor, Ozana Barabancea rămâne extrem de asumată și hotărâtă să își continue drumul spre reîntinerire, ignorând gurile rele.
Sursă foto: Instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului